Archive for ianuarie 2013

sîrmă ghimpată şi vanilie

marți, 29 ianuarie 2013 § 4


  Adevărul e că îmi lipseşti.

Am tot încercat să evit fraza asta. Greu de pronunţat, greu de asimilat, greu. Am tot metamorfozat starea mea de spirit, am orientat lacrimile spre fum de ţigară şi sughiţurile spre ceaţă, ca să pară o simplă criză de frig, de iarnă, de tristeţe, de negru. 

Am tot luptat pentru a ajunge la acelaşi rezultat - pocăinţă. Mărturisire. Îmi lipseşti, asta e. Asta e tot ce se poate deduce, tot ce se poate simţi. Îmi lipseşti tu şi tot ce însemni tu pentru mine.

Îmi lipseşte fiecare mişcare a ta. Îmi lipseşti mai mult pentru cum mă faci să mă simt, decît pentru cum te simţi tu. Ne-am obişnuit să negăm, şi sîntem destul de buni la asta.

Cînd vine vorba de confesiuni sincere frazele mele se leagă cîte una la fiecare 5 minute. Pentru că e greu. E ca şi cum ai sta goală în faţa cuiva şi ai aştepta să fii judecată, să ţi se arunce cu noroi şi pietre în faţă, sau să fii îmbrăţişată şi sărutată pe frunte. 

Pentru că unele lucruri nu pot fi reparate, trebuie să-mi înveleşti inima în hîrtie roz şi să mi-o dăruieşti înapoi, pentru că doare prea tare cînd e la tine. 

Nu, nu ştiam că sunt capabilă de a iubi.

Adevărul e că nu sunt capabilă de a iubi cu buchete de trandafiri şi limuzine, şi cine romantice în restaurante scumpe, sau cu telefoane subite sau porecle şi alintături.

Eu iubesc cu ţigări scumpe şi cafea neagră fără zahăr. Eu iubesc cu colanţi rupţi şi escapade noaptea pe străzi părăsite. Eu iubesc cu păr ciufulit şi jazz, cu lacrimi, certuri şi isterii fără motiv. 

Eu iubesc cu pasiune, cu glume proaste, cu acadele mîncate împreună pe furiş, cu rîsete violente şi înjurături, cu palme şi muşcături, cu tine cu tine cu tine.

Dă-mi voie să te iubesc fără limite, dă-mi voie să te iubesc fără prejudecăţi şi fără abţineri, dă-mi voie să te iubesc natural, simplu, sincer.

Dă-mi voie să-ţi arăt că e mai mult, e mult mai mult, eu sînt mult mai mult, dă-mi voie să te apuc de mînă şi să-ţi arăt cît de mult însemni pentru mine. Dă-mi voie să mă dăruiesc ţie întru totul, să-mi unesc sufletul cu ceea ce însemni tu, şi să devenim un tot întreg.

Dă-mi voie să-mi amestec esenţa cu tine, să simt că aparţin undeva.

Dă-mi voie să te iubesc. Cum n-am mai iubit pe nimeni înainte, cu colanţi rupţi şi escapade noaptea pe străzi părăsite, cu păr ciufulit şi jazz

Cu lacrimi,
certuri


şi isterii.

Fără motiv.

Pentru că te ador.

Happy Birthday to me.

duminică, 27 ianuarie 2013 § 4

   
   Ştii...

Ţi s-a întîmplat vreodată ca momentele fericite să te facă mai disperată, decît cele triste? E ceva în sărbătorile de Crăciun, în ziua în care finisezi un an de studii, în ziua ta de naştere, ceva magic, care te face să te gîndeşti numai la cît de fericită trebuie să fii.

Dar tu nu eşti. Nu ştii nici tu de ce, dar nu eşti. Poate nu eşti fericită pentru că nu-i ai pe cei care-ţi formează fericirea alături, poate nu eşti fericită pentru că în adîncul sufletului ştii că n-ai meritat niciodată fericirea.

Nu eşti fericită pentru că...pentru că nu eşti.

Şi nu e trist, nu, e prostesc. Pentru că ai aşteptat ziua asta, pentru ca s-o pierzi aşa cum le-ai pierdut pe restul. Să o arunci în vînt, să smulgi fila din calendar şi s-o arunci la gunoi.

La mulţi ani mie.

Îţi doresc fericire.

About mice and people

joi, 24 ianuarie 2013 § 3

 
    Am fost educaţi într-un stil comunist, am fost educaţi în ideea că nu putem face nimic şi că nu putem schimba nimic. Fiecare dintre noi a primit o lecţie dură, cum că nu poate aduce nici o schimbare în lume.

Masele au fost învăţate că nu pot schimba nimic, conducerea e conducere şi aşa va rămîne, iar ei trebuie să tacă şi să accepte ceea ce li se dă, pentru că protestele şi nemulţumirile nu vor schimba nimic oricum, şi la urma urmei "ei ştiu mai bine, ei au şcoală".

Însă setea noastră de libertate nu a fost niciodată potolită, întotdeauna am încercat să ne luptăm cu ceea ce era teoretic "deasupra" noastră. Am protestat, am scris plîngeri, am luptat, am găsit oameni care să ne susţină, totul fiind în zadar pentru că ori am fost prea slabi să continuăm, ori am realizat că nu are nici un sens să luptăm împotriva sistemului.

Dar ce se întîmplă cînd primim puterea în mîinile noastre? Facem acelaşi lucru. Am luptat pentru libertate şi democraţie, şi acum ca nişte ipocriţi adevăraţi cenzurăm, interzicem şi nu acordăm dreptul la opinie.

Ne plîngem de politica ţării, şi înfiinţăm şcoli unde "Dacă nu-ţ plaşe ţăi mutat şcoala".
Ne plîngem de şcoli şi infiinţăm forumuri unde "Dacă vreu cenzurez, dacă nu-nu, nu contează dacă ai făcut ceva"
Ne plîngem de forumuri şi începem bloggingul, unde "Dacă n-ai fost de acord cu mine, îţi şterg comentariul"

Şi continuăm să fim o parte a acestui cerc vicios, continuăm să fim nişte ipocriţi şi să cerem schimbare, dar cînd schimbarea depinde de noi - să o ignorăm.

Ăsta e motivul pentru care nu vom ieşi niciodată din mlaştina în care am intrat de unii singuri.


just...go

luni, 21 ianuarie 2013 § 0


     M-ai stricat tu, cu toate prostiile tale şi promisiunile aruncate în vînt, care nu erau nimic altceva decît scrum ieftin şi praf.

M-au stricat toţi cei care au plecat pentru că sunt nişte laşi, nimic mai mult, nişte laşi jalnici care au preferat să fugă decît să înfrunte tot ceea ce eu sunt încă nevoită să înfrunt.

M-ai stricat cînd mi-ai spus că nu e alegerea ta şi aşa va fi mai bine. Şi eu am aprobat. Dar... cine eşti tu să hotărăşti ce e mai bine pentru mine? Cine eşti tu să mă părăseşti, cînd erai singurul lucru care-mi dădea motive să respir? Şi să expir în schimb cu dioxid de carbon murdar. Ca mine. Ca noi.

M-ai stricat tu cu strigăte în miez de noapte, cu miros de parfum ieftin şi cu personalitate de curvă ipocrită.

M-ai stricat, zi de zi cîte puţin, cînd mă convingeai că nu sunt bună de nimic şi nu voi fi vreodată, mi-ai spus-o de atît de mult ori încît acum cred în asta mai mult decît tu ai crezut vreodată.

M-ai stricat cînd îmi răspundeai cu strigăte, cînd mi-ai făcut geanta şi mi-ai spus să plec departe de tot.

M-ai stricat cînd mi-ai spus că mi-e soră şi trebuie s-o iubesc la fel de mult cum o iubeşti tu. M-ai stricat cînd m-ai obligat să te sărut şi mi-ai lăsat vînătăi pe braţul stîng.

M-ai stricat cînd mi-ai spus să nu ţip pentru că oricum nu ne aude nimeni, cînd ai întrebat dacă preţul e mare şi dacă merită.

Cînd prin vene îmi curgea sînge amestecat cu venin şi tu nu ai venit să mă ţii de mînă. Cînd oricine altcineva era mai bun decît mine de sute şi mii de ori.

M-am stricat de la primele picături de sînge, şi apoi nu m-am putut opri.

Să nu mă întrebi de ce sunt cine sunt. Să nu mă întrebi de ce nu mai sunt ce eram. Tu, el, voi, fiecare dintre voi aţi stricat cîtă o mică parte din ceea ce însemnam cîndva.

Şi nu e destulă fericire în lume ca să unească cioburile la loc.

don't let me drown

marți, 15 ianuarie 2013 § 2

 

  Și tu nu o să mă poți opri niciodată. Nu o să poți să-mi pui beţe în roate pentru că am fost mereu mai puternică decît tine.

Ai idee cît galben am înghiţit ca să ajung praf din nou?

Erai aşezat pe ultima scară şi îmi zîmbeai cu ochii abia vizibili din fum gros de ţigară. Stăteai în prag cu flori de cîmp moarte. Cu miros de pustiu.

Ai ameţit şi ai căzut. Şi era prea tîrziu ca eu să te pot prinde. Mi-ai alunecat printre degete.

E negru.

Ai grijă pe unde calci. Pămîntul e presurat cu bucăţi mici de sticlă de la oglinzi şi veselă stricată. Mergi şi priveşte în sus ca să ajungi la capăt cu picioarele roşii şiroind.

Dă la o parte uşa de la dulap şi scoate dintr-un ciorap verde cu ornamente tribale capsule de viaţă. Capsule cu praf bej deschis înăuntru.

Nu număra. Îţi sîngerează picioarele. Ascultă-i pe ei.

Doare.

Mai găseşte cîţiva centimetri. Încă cîţiva centimetri. Ea nu trebuie să afle, ea nu trebuie să ştie, ea nu trebuie să existe.

Tu nu trebuie să exişti.

Ai fost acolo pentru mine? Ai băut din sucul disperării? A fost dulce sau amar?

Trebuie să treci rîul, înnot. Pentru prima dată în viaţă roagă-te.

Trezeşte-te încleştată.

Zîmbeşte şi realizează că niciodată nu ai fost fericită.



pretty much.

miercuri, 9 ianuarie 2013 § 1


Mîine prima zi de şcoală după vacanţă.
eu beu.
da.
în faţă la comp?
da.

eu mănînc cipsuri?
da.
asta-i rău?
da.
cause fuck you that's why.

i just want to disappear


update ora 6:16
morgane nu poate adormi. morgane inca vre sa dispara. morgane peste 2 ore as staie in banca.

i can't take my eyes off you

marți, 8 ianuarie 2013 § 40

 
   Pe mine nu mă fute. Pe mine serios nu mă fute. Nu mă fute relaţia ta ahuitelinaia cu prietenul tău pe care-l ai deja de 2 ani. Nu mă fute cît de tare ai răcit pentru că nu ai purtat fular iarna asta, sau că profa de mate' e vacă. Nu mă fute nici că ţi-a murit pisica.

Nu mă fute cîte ţigări fumezi pe zi, pentru că nu e un concurs. Nu mă fute cîţi ani are maică'ta. Nu mă fute cu cine te fuţi.

Am ajuns într-o stare în care, serios, nu mă fute absolut nimic.

Şi ni-i pizdeţ şi de huiova. Da, nie cînd ni-i pizdeţ şi de huiova eu vorbesc în jargon, deal with it. Şi nu mă fute că unii cred că folosirea frazelor în engleză pentru că ţi-e mai uşor să te exprimi înseamnă un gol în vocabularul tău de română. Nu mă fute, sincer.

Şi tot la ce pot să mă gîndesc este la ce stare am ajuns. Nu am pe nimeni lîngă mine, în cel mai direct sens, nu am pe nimeni pe care să-l sun la ora 7 seara să iasă cu mine la o ţigară, pentru că am un caracter de pizdă care i-a îndepărtat pe toţi de lîngă mine.

Şi, serios, nu-mi pasă. aka nu mă fute.

I-am îndepărtat pe toţi cei cărora le păsa cît de puţin de mine, i-am îndepărtat pe cei care mă iubeau, unii au ales să se îndepărteze singuri.

Şi fericirea nu e pentru mine. Pentru că fericirea nu a fost niciodată un sentiment complet pentru mine. Fericirea e minciuna proştilor. Fericirea îi bred.

Care nu există.

Şi nu pot să mă concentrez la un singur lucru, pentru că, din nou, ca întotdeauna, lumea se învîrte. Şi vreau să plîng, să plîng mult mult de tot. Şi să-mi treacă.

Da' n-o să-mi treacă. Pentru că fericirea nu e de mine.

Da' pe cine-l fute...

01.01.2013.

marți, 1 ianuarie 2013 § 0

And she gave herself an A

and a slash on each damned wrist

And she hung it on the bathroom door

because this time she didn't think

she could reach the kitchen. 

-goodbye.

bring the drugs, baby, i can bring the pain

§ 1

 
    Faptul că nu te iubesc nu e cel mai important moment al discuției. Nu. De ce te-ai axat pe o idee şi tragi din ea cu nesaţ? Uită. Las-o să plece. Nu ai meritat-o niciodată şi nici ea nu te merita pe tine.

Eşti mai frumoasă prin fum de ţigară. Îţi dă o aură de femeie puternică. Ne otrăvim? Păi dacă ne otrăvim, o facem împreună, pentru că atunci cînd mori e frumos. Te simţi mai liber ca niciodată pentru cîteva secunde, cînd ştii sigur că asta a fost singura decizie din viaţa ta care contează cu adevărat. E frumos? E frumos.

Oare oamenii regretă? Cînd sar? Oare atunci cînd îşi desprind picioarele de pămînt, primul gînd care le trece prin cap e că vor să se oprească, dar e deja prea tîrziu? E ca şi atunci cînd vrei ceva cu ardoare şi apoi realizezi că nu merită.

Sau cînd ştii că mori. Eu ştiu că mor. Eu ştiu că mor cu fiecare zi cîte puţin, mor particule din mine, şi nici mie nu mi-a mai rămas mult.

Şi pînă la urmă, de ce te-ai axat pe faptul că nu te iubesc? De ce nu eşti interesat de faptul că eu nu sunt fericită? De faptul că viaţa mea a devenit 90% suferinţă şi lacrimi care curg pe obraji uscaţi de frig şi se amestecă cu scrum de ţigară? Poate pentru că nu-ţi pasă?

Sau nu ţi-a păsat niciodată? E mai uşor să te gîndeşti că tu eşti vinovatul, e mai uşor să prinzi o idee şi s-o ţii cu ambele mîini să nu-ţi scape. E oare asta fereastra prin care vei evada?

De ce  nu-ţi pasă de durere, ci numai de ceea ce o provoacă?

Tu. Şi restul. Şi toţi alţii. Şi am lacrimi pentru toată lumea,

numai că nimeni nu are lacrimi pentru mine.