Archive for decembrie 2013

La mulți ani!

marți, 31 decembrie 2013 § 0


   Tot ce vreau să vă doresc este să vă dezvoltați curiozitatea, pentru că anume curiozitatea îl face pe om frumos. Setea asta nebună de a afla mai multe, din cărți, de la alți oameni, din locuri frumoase pe care vrea să le viziteze.

Sunteți frumoși, sunteți buni, sunteți fiecare o personalitate marcantă, și sunteți în 2014.

Vă doresc un an excepțional. 

Cînd eu, şi cînd tu, şi cînd noi doi

sâmbătă, 28 decembrie 2013 § 1

 
   Cînd în viața noastră se întîmplă ceva rău, principala noastră grijă nu este ameliorarea situației, ci frica maniacală de a fi descoperiți. Cînd în viața noastră se întîmplă ceva rău, noi pretindem că totul e bine și zîmbim, ne schimbăm culoarea părului pentru că "aşa mi-a venit, nu ştiu cum", mîncăm mai multă ciocolată, îi sunăm pe cei pe care îi iubim şi facem planuri pentru viitorul apropiat, în timp ce interiorul ne arde în flăcări albastre de disperăre continuă.

În dependenţă de starea noastră de spirit, cuvintele capătă alte forme şi alt contur. Cel mai interesant e că începe acest joc jalnic, care are ca scop ducerea de nas a celor din jurul nostru, dar care rezultă pînă la urmă într-o constantă frică de... sine.

Eu nu vreau să îl văd, eu nu vreau să-i aud respiraţia, şi-mi tot repet asta în timp ce îi caut umbra printre trecători. Eu sunt bine, eu o să mă descurc, gînduri care se dezvoltă în paralel cu plînsul isteric interior, care e unul dintre cele mai ujasnîe plînsuri, pentru că e isteric şi e interior. Pe lîngă faptul că suntem răniţi, mai sîntem şi ipocriţi.

Şi pe cît de tare urăsc impactul situaţiilor tale majore asupra mea, pe atît de acasă mă simt cu tine.

Aş putea spune că tu eşti plăcerea mea vinovată. Ba chiar, folosind un mic artificiu poetic, mi-aş permite să te numesc extrem de nociv şi periculos, chiar şi în doze mici da a dracu' de bun. Şi de aici pornesc eu tălmăcirea cuvîntului "dependenţă". De la tine.

Dependenţa este un rău, pe care îl alegi benevol şi care te face să te simţi bine. Şi cînd zic bine, e bine. E foarte bine. Pe o scară de la 1 la acasă, atunci te simţi acasă de bine. Şi în timp ce ţi-e bine, tu foarte bine realizezi că, de fapt, ţi-e rău. Că nu faci ceea ce alţii se aşteaptă de la tine să faci, că tata te-ar dezmoşteni dacă ar afla despre asta, că odată şi odată o să-ţi pară, posibil, foarte rău. Dar ţie ţi-e bine.

acasă de bine.

---------------------------------------------------------
- Eu pot să fac ceva?
- Nu.
- Hai atunci eu o să te ţin de mînă.
- Şi?
- Eu o să te ţin de mînă cît o să plîngi.
- Dar eu nu plîng.
- Eu o să te strîng aşa de tare că o să plîngi. Eu am auzit că dacă plîngi, ap după asta ţi-i mai uşor. Dă mîna încoa.

nein, ich bin ledig

duminică, 22 decembrie 2013 § 4

 
   Cert este un lucru: eu toată viața te-am iubit, doar că nu te cunoșteam. Iar cînd te-am cunoscut, am început să te iubesc şi mai mult.

Ştii ce e încurcat? Lămîile mele din frigider au culoarea portocalelor şi miros a portocale, dar au gust de lămîi. Eu te port cu mine şi îţi simt mirosul pe propria-mi piele, dar cînd nu te văd îmi e greu să-mi aduc aminte trăsăturile chipului tău.

Eu am ochii suri doar de dimineaţă, mai apoi se înroşesc. De la frig, de la praf, de la migrene şi închipuiri spulberate.

Din pasiunile mele face parte jucatul cu degetele în părul tău în timp ce tu dormi şi eu citesc o carte. La fel ca fumatul cu fundul pe pervaz şi tălpile pe genunchii tăi. Urmate desigur de strigatul şi săritul cu picioarele desfăcute la tine în braţe, pe motiv că pot şi vreau.

Din pasiunile tale face parte apucatul constant cu degetele tale robuste a obrajilor mei şi schiţarea unor mutre ciudate. Dar şi urletul sălbatic de animal în pericol pe care îl faci pentru că e ora cînd vecinii nu sînt acasă şi pentru că... deatîta.

Din pasiunile noastre face parte comedia şi drama. Dar să nu omitem şi poziţionarea corpurilor noastre fără tricouri, unul deasupra altuia. Pentru că aşa eu simt cum inima ţi se zbate. Pornind din adîncul pieptului tău, străfulgerîndu-mi întreaga fiinţă.

-------------------------------------------------------------------
-Măi. Măăăi. Măăăăi!
-Da?
-Tu o să mă iei de soţie?
-Da. Da' mai tîrziu.
-Cînd?
-Stai să mă trezesc şi te iau.
-Promiţi?
-Da.

cratimă

luni, 16 decembrie 2013 § 3


   Eu nu am nevoie de tine în viața mea pentru a fi fericită, pentru că mie îmi place să fiu mizerabilă. Mie îmi place să nu merit nimic și să nu obțin nimic.

A tinde spre a fi nimeni e cel mai nobil lucru, pentru că nimeni nu o face. Pentru că toți speră, încearcă și luptă. Știi, eu m-am săturat să lupt. Eu m-am săturat să încerc, să cad, să disper, să ţip şi să încerc să ajung undeva, cînd văd că toate drumurile care încep de la uşa mea, duc spre nicăieri.

Ştii care-i cea mai tristă formă a tristeţii? Cea uscată. Cînd ţi se opreşte privirea într-un punct şi tot ce poţi să faci este să... priveşti. Cînd vrei atît de mult să plîngi, dar nu poţi.

Stai şi te beleşti cu orele în întuneric şi nu poţi scoate nici măcar o lacrimă. Ajungi la un moment cînd îţi dai seama că nu, cînd vezi că ai obosit şi că nu ai pe nimeni lîngă tine pentru care ai putea continua.

Eu de fiecare dată cînd plîng, rîd. Pentru că naivitatea mea îmi pare atît de stupidă, încît devine amuzantă.

Sper că eşti fericit. Eu, sincer, sper că voi toţi sînteţi fericiţi.


de-a v-aţi ascunselea

vineri, 13 decembrie 2013 § 0

 
 Îmi e foarte greu să nu apelez la vulgar și la superlativ atunci cînd oamenii mă roagă să li te descriu. Tu ai un fel al tău de a exista. Ce e frumos în tine este faptul refugiului.

Tu ai frica asta de constant și boala asta de a fugi. Problema e că nu poți simți cînd te dor picioarele și, deci, nu te poți opri. Eu încă sper că te vei opri în fața ochilor mei și o să mă saluți zîmbind. Nu simplu, crispat, ție simplu nu-ți stă bine.

Știi, zăpada reflectă lumina felinarelor. Îmi place mult tenta roșietică a întunericului dintre pereți. Eu nu mă pot opri nici măcar cînd dorm, ba chiar devine mai rău.

Eu toată ziua mă gîndesc despre cît de poetic a trecut o bătrînică strada şi cît de mult dinamism a fost în gestul şoferului care a trecut la roşu. Pentru mine voi nu sînteţi oameni, pentru mine voi sînteţi personaje.

Eu mă ascund în cărţi. Azi soarele nu a apus, nu, azi străzile pur şi simplu au fost în culori de sepia pentru cîteva ore, apoi soarele s-a culcat, împreună cu familia lui, iar soţia sa lucrează în schimbul de noapte şi are un nume tîmpit Luna şi el vrea să divorţeze, dar nu ştie cum s-o anunţe ca să nu-i frîngă inima.

Iacaşa chestii se învîrt la mine în cap, în timp ce tu încerci să-mi explici de ce raţionalul e raţional şi realitatea e realitate.

Eu nu vreau să trăiesc în realitatea ta. Eu am realitatea mea cu Luna, cu pisici şi dinamism în treceri la roşu.

Mie mi-e frică să nu cad şi să-mi zdrobesc visele şi creierii de asfalt pentru că afară nu mai ninge, dar eu încă sper şi cred că ninge.

Eu vreau ca anul ăsta să mă suni pe 27, nu pe 26, aşa ar fi mai frumos.

iubesc Moldova

miercuri, 4 decembrie 2013 § 3



  Suntem un popor pentru care educația nu înseamnă decît bunătate. Noi definim etica și bunele maniere prin "suflet mare". Noi suntem un popor flămînd de estetic, de frumos, şi ne fascinează tot ce e nou, pentru că am trăit atîta timp în vechi.

Suntem un popor a cărui copii au purtat dintotdeauna hainele fraţilor mai mari, dar le-au purtat cu mîndrie şi cu o grijă şi o dragoste nemaipomenită.

Noi încă ne căutăm rădăcinile şi suntem încă în proces de emancipare.

Un popor cu tineri însetaţi de cunoştinţe, un popor cu jurnalişti talentaţi şi cu politicieni nu prea. Un popor cu farmec încă nedescoperit. Unul care nu a ajuns la majorat, care încă gîngureşte ca un copil şi care are încă muguri verzi în suflet.

Un popor care-şi iubeşte ţara doar atunci cînd o părăseşte, căruia îi plac reformele doar pe hîrtie, care-şi seamănă în fiecare zi speranţa în suflet că, de, mîine va fi mai bine.

Suntem un popor care citeşte, poate prea mult.

Un popor educat întru a pleca capul în jos şi a tăcea, care însă încet, încet, îşi descoasele aţele dintre buze.

Nimeni nu te va primi în casă ca un moldovean, nimeni nu va scoate ultima pîine din tindă ca să hrănească un străin, cu aşa un zîmbet pe buze, cum o va face un moldovean. Nimeni nu se va bucura de puţin aşa cum o face un moldovean, pentru că noi toată viaţa am avut prea puţin, şi în loc să ne pierdem în goana după mai mult, noi am acceptat puţinul şi l-am presărat cu dragoste.

Un moldovean nu-ţi va povesti despre noile telefoane inventate de alt moldovean, pentru că noi nu avem aşa ceva. Un moldovean îţi va povesti despre luminiţele de pe copaci pe timp de noapte, despre ce valuri mari avea Nistrul, despre cît de adînc în codrii Orheiului a intrat şi despre cît de gustoasă e mămăliga cu jumări. 

Noi nu suntem un popor practic, sau unul de artişti, cît timp buneii şi părinţii ne sunt în viaţă, noi suntem un popor de filozofi de la sat.

Este o voce în capul fiecărui moldovean care-i şopteşte în fiecare zi despre pămînt. Despre patima naturii.

Fiecare moldovean ştie că dacă îl rod oasele va ploua. Şi pe moldovean nu-l interesează ce spune ProTV-ul. Moldoveanul ştie mai bine. Aşa a făcut mama şi bunica şi stră-străbunica bunicii. 

Poate toate astea înseamnă că noi nu vom progresa, poate toate astea înseamnă că nu vom ajunge niciodată acolo unde mulţi au ajuns deja, dar eu o cred pe bunica cînd ea îmi spune că mîine o să plouă. 

Eu iubesc Moldova. Eu iubesc moldovenii şi limba română. Eu iubesc fiecare cuvînt care-mi aduce în nări mirosul de iarbă verde şi de fîn. Mirosul de veşnicie, de timp fără de timp, miros de sat amestecat cu luceferi.

-------------------------------------------------------------------
-Bunica, eu nu mai pot!
-Ei, las'că eu as ieu iacaşa-ia farfuria asta, şi o acopăr iaca-şa cu altă farfurie, şi o pun în holodilinic, că nie ni-i jăle să arunc. Iaute! de aişi s'mai satură încă un om flămînd!