Nu ştiu ce vreau,să mă bucur pe mine sau să mă întristez,dar ceva e sigur,vreau să realizez şi să privesc asta ca pe un fapt împlinit,nu ştiu cine sunt. Nici măcar nu ştiu cine vreau să fiu! Nu ştiu nici personalitatea mea. Urăsc oamenii şi aglomeraţia,dar iubesc omul,aşa cum l-a făcut natura,cu personalitate,perfect. Am petrecut atîţia ani din viaţă urînd tocurile pentru ca acum să ajung să le port,şi chiar să-mi placă.
Am fluturi în stomac cînd aud de cine romantice şi de sentimente,de iubire,dar o altă parte din mine continuă să ţipe "asta nu-i de mn. Bred." Îmi place cînd văd pe drum o femeie aranjată,într-o rochie de cocktail cu nişte pantofi simpli şi un coc lejer,dar în acelaşi timp nu aş schimba pe nimic frizura mea şi pantalonii scurţi din jeans. Uneori vreau să mă îmbrac şi io ca restu în fustă,bluză,păr desprins,tocuri şi go,alteori îmi las la vedere sidecut-ul,iau căştile, maioul cu umerii lăsaţi şi blugii rupţi şi nu mă fîstîcesc deloc de la privirile mai răutăcioase care mi se aruncă.
Chestia e că,nu prea mă pot "apredeli",nu pot alege cine şi cum vreau să fiu. Lumii îi place şi eşti acceptat mai uşor în societate dacă eşti simplu,eşti băiat-gentelman şi tricouri,fată-sfioasă şi rochii. Şi ar fi uşor dacă aş trece şi eu pe unda asta,aş deveni mai feminină,n-aş glumi atît de mult,n-aş fi atît de directă şi etc. etc. Poate chiar m-aş plăcea mai mult. Dar pe de altă parte nu vreau să mă pierd în mulţimea de păpuşi frumos machiate şi care se consideră inteligente pentru că învaţă la o şcoală bună şi care sunt întreţinute de tata cu bani.
Şi ca de obicei,oamenii normali au dileme unde să plece în concediu,eu însă nu pot înţelege cine sunt.
Poate cînd 'oi creşte mare.
