Se afișează postările cu eticheta journal. Afișați toate postările

(c) tu.

miercuri, 9 noiembrie 2011 § 0

  Şi continuaţi să vă aruncaţi praf în ochi pentru a putea spune că sunteţi orbi,cînd de fapt nu vă pasă. Nu vă pasă de nimic decît dacă cineva vă promite că veţi avea şi voi de cîştigat. Îţi pasă de ea atîta timp cît ei îi pasă de tine,odată ce a plecat e automat o curvă. Şi dup'aia vă băgaţi cu capul în nisip pentru că de',ăsta e talentul vostru,şi staţi acolo pînă se domolesc apele şi puteţi ieşi cu faţa curată. Dar degeaba frate' pentru că în faţa ei rămîi cenuşă,cenuşă neagră şi moale care lasă pete adînci şi întunecoase chiar şi de la cea mai mică atingere.

Dar tu nu,tu continui să caşti ochii mari şi să te holbezi ca un bou la ea,în timp ce o distrugi şi o omori încet cîte încet în fiecare zi. Şi apoi te întrebi de ce te urăşte. Te urăşte pentru că i-ai scuipat în suflet şi ţi-ai şters picioarele în drumul tău înapoi,te urăşte pentru cum vede ea acum lumea,datorită ţie. Te urăşte pentru că ai promis. Ai promis derbedeule,ai promis că vei fi aici mereu,ai promis că o vei ţine în viaţă,că-i vei da suflare din nou în fiecare zi. Ai promis! A auzit-o cu urechile ei! Şi te-a crezut,sărmana...

Şi totuşi te iubeşte. Da,ştiu,e proastă,da' te iubeşte. Te iubeşte pentru că tot ceea ce-ai făcut din ea,cum ai doborît-o la pămînt şi ţi-ai înfipt colţii în ea,pînă ai văzut şi ultima picătură scursă pe pămîntul proaspăt,cum ai ridicat-o apoi în slăvi pentru a o doborî din nou mai puternic,toate astea au format-o. Toate astea i-au dat imunitatea de care avea atît de mult nevoie şi care în sfîrşit i-a dat titlul de "adult". Ai omorît cu sînge rece fata care mergea desculţ prin iarbă,ai făcut-o cenuşă,şi din cenuşa aia a ieşit una' cu faţa palidă care fumează nervos în orice pauză mai lungă şi care nu scoate mai niciodată căştile din urechi. Felicitări,e creaţia ta. Ai drepturi de autor. Dar te avertizez că următoarea dată cînd îi vei spune "pentru totdeauna" ajungi cu nasul spart.

Şi bă',frate,dacă zîmbeşti numai pentru că o vezi şi dacă ea aduce soarele în casa ta,nu o lăsa să plece. Niciodată. Promiţi?

Autumn

sâmbătă, 1 octombrie 2011 § 1

N-am spus încă nimic despre toamnă şi e deja octombrie. Bad girl,very bad.

Toamna e anotimpul meu preferat. E ceva între frig de Doam' fereşte şi cald de Doam' fereşte,ăsta e doar unul dintre motivele pentru care îmi place. Toamna e magică. Fiecare lucru ascunde în el magia asta a toamnei,cînd dimineţile sunt friguroase şi ai furnicături prin tot corpul,vîntul care-ţi aranjează părul aşa cum vrea el,frunzele care tot cad,şi cad,şi cad...

Cînd e destul de cald să te îmbraci lejer şi comod dar destul de frig ca să ajungi acasă şi să-ţi faci o cană mare de cacao şi s-o savurezi cu un film bun. Toamna e anotimpul începuturilor,anotimpul melancoliei. Toamna e sumbră,încă un motiv pentru care-mi place. Vara e prea veselă,primăvara prea umedă şi iarna prea luminoasă. Toamna e perfectă.

Ce-aş da io să fie numai toamnă <3
da fără şcoală. a se lua în consideraţie.

Noi.

§ 1

Noi nu trecem pur şi simplu prin viaţă,noi putem să spunem cu adevărat că o trăim. Noi o trăim,o savurăm,o înghiţim pe toată odată,să nu mai rămînă nimic,nimănui. Nouă nu ne pasă de cît de tare strigăm sau cît de zgomotos ne rîdem,pentru că suntem fericiţi. Noi nu ne uităm de 10 ori în urmă,nu ne pasă de trecut,pentru că a trecut. Noi ştim ce să preţuim şi ce să vindem,pe cîţiva bănuţi.

Noi alergăm pentru ca să simţim vîntul în păr,nu-l aşteptăm pur şi simplu să vină. Noi luăm totul,pentru că vrem. Şi pentru că putem. Noi mergem doar atunci cînd suntem trişti,în restul zilelor sărim de pe un picior pe altul. Pentru că ne place. Noi vrem să fim din nou copii pentru că era amuzant,nu pentru că era uşor,eram naivi,nu înţelegeam cît de grea e viaţa sau chestii d'astea banale,ci pentru că e amuzant.

Ne vedem mici,roşcaţi şi cu pistrui. Şi rîdem cînd ne imaginăm. Noi iubim tot,absolut tot ce ne înconjoară,pentru că fiecare are farmecul său. Însă nouă nu prea ne plac oamenii pentru că sunt răutăcioşi şi posomorîţi. Dar ne place să-i facem să zîmbească! Aceste creaturi sunt atît de drăguţe cînd zîmbesc!

Noi cîntăm în voce tare cînd mergem pe drum,pentru că muzica ne face viaţa mai frumoasă. Noi ne oprim şi ne jucăm cu fiecare pisică rătăcită,pentru că vrem s-o facem şi pe ea să zîmbească. Noi iubim lumea şi nu aşteptăm nimic în schimb,o facem pentru că ne place!

Dar ce păcat că noi am rămas atît de puţini. Cam rar ne întîlneşti. Dar dacă o faci,nu regreţi.


buli buli.

Sexism by profă în şcoală

joi, 22 septembrie 2011 § 5


Avem profesoară nouă în şcoal,de educaţia civică. Care-i problema? E sexistă.

Spune aşa în faţă că "bărbaţii sunt inutili în lumea asta". Păi stai femeie un pic,de ce ar fi bărbaţii inutili? Da,sunt de acord,discriminarea femeilor este o problemă importantă,dar cum te aştepţi tu femeio să nu fii discriminată dacă tu la rîndul tău nu că discriminezi,dar spui că cei de sex opus sunt total inutili?

Femeile vor exista atîta timp cît vor exista bărbaţii,şi invers. Fiecare dintre ei are rolul lui în societate,în dependenţă de caracter pot fi mai buni,mai răi,mai slabi sau mai puternici,dar chiar şi cel mai slab şi mai "fără de personalitate" om îşi are rolul său,fie el bărbat sau femeie.

Ştiu că nu sunt în drepturi de a te învăţa sau de a-ţi scoate gărgăunii din cap,dar ceea ce spui tu este total incorect şi mai ales în şcoală,unde nu prea cred că ai voie să-ţi impui atît de mult propria părere dacă eşti profesor,anume ăsta e unul din motivele pentru care eu cred că şcoala îţi omoară personalitatea ta şi-ţi formează alta care poate nici nu-ţi place.

Şi nu vreau s-o judec,pentru că are dreptul la părerea ei,vreau doar să spun că nu sunt de acord cu un astfel de comportament,mai apare încă un lucru,dacă un bărbat ar spune că femeile sunt inutile atunci ar putea fi băgat şi la închisoare pentru asta dar dacă o femeie spune că bărbaţii sunt inutili ea este doar numită ca feministă,şi culmea,unii îi spun şi femeie cu personalitate puternică.

După părerea mea faptul că te crezi mai presus şi spui la 3 miliarde de oameni de pe planetă că sunt inutili nu te face puternică sau cool,te face doar...ciudată. Şi un pic cam închisă la minte. Dar mă rog,e doar părerea mea. Voi ce credeţi?

Podvedeom itoghi.

joi, 8 septembrie 2011 § 4

Eu fac parte din acea categorie de persoane care se simt ciudat atunci cînd le e bine. Adică,atunci cînd totul le merge bine,cînd toate sunt la locurile lor. Totul e preeaa perfect.

Şcoala anu' ăsta a început minunat,lucru care m-a mirat extrem de mult. Notele merg bine, cu cei din clasă mă împac la fel bine. Ceva e ciudat la mijloc.

Şi da,cum să nu fie ciudat,azi am mîncat foietaj cu caşcaval de la "butkă". Dragii mei,dacă vă cade cîteodată pe mînă aşa "prînz",vă implor eu,DON'T. Deci povestea vine cam aşa: eu flămîndă,apuc o prietenă de mînă şi mă pornesc la magazin,după ceva comestibil. Am cumpărat un foietaj,cu caşcaval,de obicei e uşor pentru mine şi potoleşte foamea. Şi cînd am muşcat odată,aşa,cam pe la mijloc,văd ceva ciudat. Ceva de un cafeniu deschis,bej,cu pete roz. O UNGHIE. Damn it guys! Unghii? în foietaj? O unghie tăiată,murdară şi cu pete de ojă. Am ţipat,prietena mea a ţipat şi a aruncat foietajul ei cît mai departe posibil,la fel cum am făcut şi eu. Şi după asta mi s-o "urcat înapoi" tot ce am mîncat vreo 3 zile în urmă şi m-am dus la baie şi am vărsat,tot ce am mîncat vreo 3 zile. Şi burta mea încă nu şi-a revenit de la şoc.

Condiţiile sanitare de la fabrică deja sunt extrem de clare pentru mine. În primul şi primul rînd,cine dracu îşi taie unghiile la serviciu??? Şi încă dacă lucrezi bucătar! UJASNA.

Nu mai mănînc niciodată,dar niciodată foietaj cu caşcaval. Săracu' stomăceeel.

P.S. mă scuzaţi dacă v-am stricat planurile de masă.

Tu.

miercuri, 7 septembrie 2011 § 2


Vreau să-ţi promit,ceea ce nu am făcut niciodată pentru că mi-era frică să te văd trist. Vreau să-ţi promit că te voi iubi. Sincer,curat,nevinovat,nu pentru ce faci,nu pentru cum vorbeşti,ci pentru cum eşti. Pentru tine. Nu vreau să mă auzi spunînd tuturor că nu am nevoie de tine,pentru că mint. Fără ca să roşesc,am talent la asta. Am nevoie de tine,am nevoie de tot ce poţi tu să-mi oferi. Dar te înţeleg,nu poţi. Nu ai timp,nu vrei,poate nu simţi ceea ce simt eu.

Dar nu dispera,vreau să-ţi ridici capul sus şi să zîmbeşti lumii chiar dacă vrei s-o sugrumi şi apoi să închizi ochii şi să plîngi. Nu,nu te gîndi la asta. Vreau ca tu să fii tare,aşa cum ai fost mereu pentru mine. Vreau să găseşti de undeva putere să continui,să mergi mai departe,poate acum a venit în sfîrşit rîndul meu să te susţin.

Şi eu vreau să-ţi promit că te voi avea mereu în gînd,şi poate în inimă. Şi nu contează că nu mai eşti lîngă mine,undeva în adîncul sufletului te mai aştept încă,chiar dacă ştiu că e imposibil. Sper că eşti bine acolo unde eşti.

Undeva în adîncul sufletului vreau să plîng,pentru că mi-e frică.

Dar trebuie să ţin capul sus în continuare,să continui să caut ceva nou şi să mă conving că merită.

Romain

vineri, 2 septembrie 2011 § 1


Vreau doar să-ţi mulţumesc. Pentru că mi-ai fost alături tot acest timp,pentru că puteam să-ţi spun ţie tot ce nu am mai putut spune nimănui,pentru că ai ştiut cînd să glumeşti,cînd să vorbeşti,cînd să taci şi cînd doar să suspini. Pentru că ştii dulapul meu de haine mai bine ca mine, pentru că chiar dacă eu am greşit,tu tot spuneai că eu sunt cea mai bună şi de fapt ei au greşit.

Pentru că ai putut mereu să mă ajuţi,pentru că mi-ai încredinţat mie micile tale secrete,pentru că am format împreună mici secrete. Pentru că m-ai susţinut,indiferent ce aveam de gînd să fac. Pentru că eşti atît de...adevărat.

Îţi mulţumesc pentru tot. Pentru tot ceea ce ai făcut vreodată. Şi nu vreau niciodată,dar niciodată! să mă despart de tine. Best friends forever? <3

Şi da,nunta noastră a fost cea mai frumoasă :D


Fărîmă cu fărîmă...

joi, 23 iunie 2011 § 2

  Şi nu-mi vine să cred că...gata. S-a dus.. A murit. Omul care mi-a făcut copilăria mai colorată şi mai fericită,omul care îmi aducea mereu un zîmbet pe faţă cînd o vedeam. Cea care mă chema mereu "la cireşe" şi care mă privea cu ochi galeşi căţărată acolo sus înfruptîndu-mă lacom. Cea care mă iubea sincer,nu cum mă iubesc cei de acum. Cea care îmi zîmbea mereu şi mă lăuda pentru fiecare notă bună. Nu am putut-o privi acolo jos,acoperită cu o pînză albă şi cu faţa rece,doream s-o ţin minte plină de viaţă şi zîmbind...Nu am putut vedea neputincioasă,coborînd uşor în groapa rece şi neagră care trebuia să-i fie casă de-acum încolo...

Şi fărîmă cu fărîmă dispare tot ce a însemnat pentru mine fericire şi copilărie...Dispare casa unchiului părăsită în care căutam fantome şi unde ne urcam în copac doar pentru a explora crengile,dispare bunicul care ne aştepta cu nuci,mere şi prăjituri,dispare soba unde ne căţăram să stăm la cald iarna,dispare uliţa pe care ne dădeam cu sania,dispare copacul de care legam sfori şi făceam scrînciobe,dispare tot ce însemna pentru mine fericire...Fărîmă cu fărîmă,rămîn doar amintirile...

Şi nu pot uita cuvintele lui...
-Hai mamă...vino mamă acasă,hai mamă să dormim iar împreună,hai mamă să-mi faci supă de pui,hai mamă fă iar focu-n sobă şi culcă-mă în albituri curate...Nu te duce mamă-n groapa asta rece,cui mă laşi mamă? Cum mamă să arunc peste tine pămînt? Cum mamă să încalţ pantofi noi pe picioarele tale fără de viaţă? Cum mamă să nu te mai aştept să-mi ieşi la poartă? Cum mamă? Cum mămică? Hai acasă....te rog io,hai acasă!

Frumuseţe

miercuri, 11 mai 2011 § 2


Mie-mi place afară. Îmi place cerul întunecat care contrastează extraordinar cu copacii verzi,îmi place sunetul pe care-l fac picăturile cînd cad pe pămînt. Îmi place cum tremură frunzele de vie de la fereastra mea cînd cade o picătură mai grea pe ele. Îmi place să prind picăturile în palmă.

Hai mă',e rece. Ştiu. Şi e posomorît-adevărat. Dar e frumos. E frumos aşa cum îţi par frumoase acele cîteva zile rele printre zilele bune,sau cum pe la sfîrşitu' lui iulie vrei la şcoală. E frumos şi pentru că trebuie să ne bucurăm de fiecare zi aşa cum este.

Peste cîţiva ani ne vom uita înapoi aşa cum ne uităm acum. "Atunci eram aşa frumoasă." " De ce nu m-am bucurat atunci de timpul frumos?" "Erau vremuri atît de bune,puteam să fac atîtea,puteam ajunge oriunde."

Fă aşa încît să nu regreţi,fă tot ceea la ce te-ai gîndit de mult timp. Eu nu vorbesc degeaba,personal vreau să fac vara asta tot ceea ce am vrut să fac mult timp în urmă. La vară mă tund scurt-scurt,ceva în stilul lui Pink. Îmi fac de pe acum lista cu link-uri de pe ebay cu haine care-mi plac,în ultimul timp am început să-mi iau haine doar online,pentru la vară. Vreau să termin cursurile de fotografie pe care le-am început anul trecut. Vreau s-o conving pe mama să-mi ia cîine cît mai repede.

Vreau să-mi amintesc peste 2 ani de vara asta şi să zîmbesc larg. Pentru că noi sîntem unde ne-a adus mentalitatea noastră, şi în viitor vom fi unde ne va duce mentalitatea noastră. Ce-ar fi să ne schimbăm mentalitatea?

Viaţă la ţară

luni, 2 mai 2011 § 3

Viaţa la ţară ne face mai buni într-un oarecare fel. Fără să intrăm atît de mult în contact cu ceea ce numim cotidian. Avem mai mult timp să ne gîndim la lucruri care stăteau demult cuminţi la rînd,avem mai mult timp să ne imaginăm,să facem planuri. Dar nu e genul de viaţă pe care ne-o dorim pentru o perioadă mai lungă de timp,e genul de odihnă spirituală.

După o vacanţă la ţară devenim toţi curaţi şi mai fericiţi. Mai liniştiţi,plasăm altfel evenimentele şi oamenii pe scara priorităţilor. Avem acolo timp să citim cărţi pe care le avem la rînd de o groază de timp,avem acolo timp să ne plimbăm zile întregi cu picioarele desculţe prin iarba rece,avem timp să iubim animalele,avem timp să ducem dorul celor de acasă,avem timp să realizăm că iubim.

O vacanţă la ţară e o vacanţă fericită.

Impresii şi păreri

joi, 31 martie 2011 § 2


Mi-a păsat atît de mult timp de ceea ce credeau ceilalţi,insinuînd că nu-mi pasă. Dar îmi păsa şi îmi pasă,pentru că încerc să ascund lucruri şi încerc să fac o părere bună. Dar pur şi simplu e imposibil să nu-ţi pese de oameni şi toţi cei care pretind că nu le pasă cît de puţin sunt doar nişte mincinoşi.

Mi-a fost mereu ruşine dacă cineva se uita mai lung la mine. De mică plîngeam mult şi o imploram pe mama să-mi ia şi mie reviste roz Prinţesele şi Barbie şi pix cu puf în vîrf ca să fiu şi eu ca restu',dar nu-mi lua. Şi apoi spuneam mereu că nu-mi iau pentru că nu-mi plac. Dar îmi plăceau...îmi plăceau atît de mult şi cînd le aducea cineva la şcoală savuram fiecare cuvînt,oricum cu o faţă nepăsătoare.

Şi atunci cînd a fost perioada cu "nu ne permitem" am suferit mult. Nu am suferit mai mult ca părinţii mei,nu am suferit pentru că sunt total materialistă,ci pentru că pe atunci credeam că prietenii mei se vor întoarce de la mine dacă nu voi avea ceea ce au şi ei,dar apoi mi-am dat seama că prietenii adevăraţi vor rămîne alături de mine orice haine nu aş purta,cît de ciufulită nu aş fi şi orice aş mînca sau bea. Abia acum am aflat aceste lucruri,atunci imploram jachete şi genţi cu Barbie.

Tatăl meu avea mereu gusturi ciudate (pentru mine,atunci). Aveam 6-7 ani,cînd toţi purtau jachete cu sclipici şi ghetuţe roz,eu purtam pantaloni la dungă şi jachete albastru închis proaspăt călcate. Nu pentru că aşa era moda sau pentru că eu vroiam,ci pentru că părinţii mei de mică vroiau să mă transforme într-o femeie adevărată,elegantă şi serioasă.

Am invidiat mereu pe cei din jur,pentru orice nu ar fi fost,lucruri sau înfăţişare sau sentimente pe care le primeau. Mi-am dorit mereu să am mai mult,nu pentru ca să arăt ci pentru ca să ştiu că am şi pot.

Şi la un moment dat am realizat că nu merită. Nu merită pentru nimeni şi pentru nimic. Da,cine îmi va fi alături,îmi va fi alături cu sau fără apartament în centru,cu sau fără haine de firmă,cu sau fără careva talente ascunse. Nu m-am simţit niciodată specială sau diferită.

Toată lumea îmi spune că sunt cel mai pozitiv om pe care îl cunosc...şi sunt de acord. Pentru că îmi place să trăiesc,îmi place să mi se facă milă şi să ajung fără niciun leu de 1 cînd ies din subterană,îmi place să zîmbesc la copiii mici care trec pe drum,îmi place să respir aerul curat şi să zîmbesc spre soare,îmi place să alerg prin pădure şi să-mi taie calea vreo veveriţă,îmi place să vin acasă unde mă simt bine şi cald şi împlinită,îmi place să ies după un duş cald şi să mă pun în pat cu o carte bună,îmi place să zîmbesc tuturor şi să nu plîng niciodată în faţa nimănui,îmi place să fiu aşa cum sunt,îmi place să deschid celor care mă cunosc o nouă lume.

Şi nu voi renunţa la asta nicicînd,chiar dacă niciodată nu îmi voi permite hainele şi casele voastre,niciodată nu voi arăta la fel de bine ca voi,niciodată nu voi fi la fel de atrăgătoare ca voi şi băieţii nu vor întoarce mereu capul după mine şi niciunul nu-mi va face curte cum vă face vouă.

Şi dacă sincer,acum nu vă mai invidiez deloc. Ba chiar mi-e milă de voi,pentru că a fi simplu e un lucru mare. Şi nu-mi pasă deloc dacă îmi voi lua haine de la SecondHand (care de fapt sunt mai originale) şi voi trăi undeva într-un sat,şi voi merge la o şcoala din sat,şi nu voi da doi bani pe cosmetice şi pe părerea celor din jur.

Pentru că trăiesc,cu adevărat. Şi acum chiar nu-mi mai pasă.

Kinda funny,kinda sad.

miercuri, 30 martie 2011 § 0


Dar vouă vi se întîmplă des să nu respectaţi cuvintele spuse?
Nu doar promisiunile,ci şi principiile. Sau faptul că spuneţi că niciodată nu o veţi suporta pe aia,ăla,dar pînă la urmă deveniţi prieteni?

Şi nu vine vorba doar despre promisiuni sau principii. Vine vorba şi despre scopuri,vise,la care pur şi simplu ai renunţat. De ce? Pentru că erai slab,pentru că erau peste limitele tale sau pur şi simplu pentru că ţi-a fost frică de lume. Şi nu sunt doar scopuri pe care le-ai povestit vecinei la o cafea,sunt vise care ţie îţi croiau viaţa încet,încet,sunt în primul rînd promisiune date ŢIE nu comunicate vecinei.

Devii un nimic pentru tine,deoarece nu ai avut forţa destulă să treci peste greutăţi. Nimeni nu a spus că este uşor şi nici nu o va spune niciodată,dar toţi pot spune că merită. Merită sacrificiile,merită timpul,merită banii,merită nervii. Merită tot ceea ce ai investit.

Tu ţi-ai îndeplinit vreun vis? Ai renunţat la multe? Ţi-a părut rău?

De ce întreb ţi de ce azi? Mi-am pus şi eu azi un scop. Da nu vă spun pentru că eu un scop pentru mine,nu pentru ochii lumii. Da' dacă îl îndeplinesc şi merg pînă la capăt-mă laud. Caneşna mă laud.

Hugs.

Fake

vineri, 4 martie 2011 § 0


Îmi place să zîmbesc,pentru că lumea zîmbeşte odată cu mine. Privesc oamenii care sunt atît de trişti,vrei să zîmbeşti,indiferent de dispoziţie,vrei să zîmbeşti pentru a-i face pe ceilalţi să zîmbească. Dar ce se întîmplă cînd nu poţi zîmbi?

Şi vrei din toată puterea,pentru că eşti mai frumoasă cînd zîmbeşti...dar nu poţi.

Pentru că deja urăşti să fii atît de falsă şi deja îţi e indiferent dacă eşti sau nu frumoasă sau de cum se simt cei din jur.

Pentru că te saturi să tot dăruieşti tuturor,zîmbete,îmbrăţişări,fericire şi să nu primeşti nimic în schimb. Pe cine încerci să minţi? Desigur că aştepţi ceva în schimb,mereu vei aştepta. Aştepţi măcar răspuns,dar nu primeşti.

Şi ai obosit să tot dăruieşti. Şi te opreşti,şi aştepţi. Aştepţi o zi,două,o săptămînă şi vezi că oamenii nu dăruiesc,nu atît ţie cît şi celorlalţi. Nimeni nu dăruieşte,nimeni nu-ţi dăruieşte ţie nimic,înainte măcar dăruiai tu şi erai fericită,acum nimic.

Şi te trezeşti iar dimineaţa după ce ai adormit noaptea în timpul unui plîns cu sughiţuri şi falsezi cu acelaşi talent un zîmbet larg şi rîzi la toate glumele ratate ale părinţilor şi cuprinzi din nou şi săruţi din nou,fără a primi ceva în schimb şi fără a mai vedea aşa oameni ca tine pe undeva.

Şi continui aşa zi de zi. Şi fiecare dimineaţă te întreabă: "Vei mai rezista mult?"
Şi tu nu răspunzi niciodată,pentru că trebuie să falsezi zîmbetul ăla larg.

hate

joi, 3 martie 2011 § 2


Te urăsc,te urăsc din toată inima şi din toată fiinţa mea. Îţi urăsc privirea,îţi urăsc manierele,îţi urăsc felul de a merge,de a vorbi,de a tăcea,de a sta pe loc,de a rîde, de a mînca gumă, de a face baloane,te urăsc!

Te urăsc pentru că m-ai distrus pe mine,te urăsc pentru că m-ai transformat pe mine în ceva ce urăsc.

Te urăsc pentru că te-am iubit prea tare. Şi acum vreau doar să-ţi reproşez tot ce am pe suflet pentru ca să-ţi arăt că şi eu pot urî aşa cum urăşti tu!

Şi mi-e milă de tine.

Ti vreu,fa

sâmbătă, 26 februarie 2011 § 2

Sunt plictisită,sunt obosită,vreau să dorm. Mă doare capu',vreau să citesc ceva,mi-e foame. Nu,nu mi-e foame că am mîncat cu vro oră în urmă. De fapt nu,mi-e foame.

Şi sunt plictisităăăă. Vreu' s vină Mihaela acasă,ş gata. O vreau acum,aici,la mine pe canapea,trîntită cum se trînteşte ea de obicei,cu păru' ciufulit şi îndreptat la greu cu placa, cu unghii minuscule şi curăţele curăţele,cu degete mici şi încheieturi încărcate cu brăţări. Cu pantaloni şifonaţi şi tricou amuzant. Să s' bonghească la mine cu doi ochi mici căprui şi să-mi zîmbească cu o gură care vorbeşte prea mult.

Vreau să ne uităm la un film horror,să ţipăm şi să ne rîdem la momentele de speriat,să cîntăm cîntece vechi la karaoke,şi fără karaoke. Să mîncăm tort şi ea să facă' supă. O admir cel mai mult pentru că poate face supă. Mi-era odată aşa foame la ea că m-am apucat să mănînc supă,mîncarea pe care o urăsc cel mai tare din lume,da am mîncat că mi-era foame şi pentru că era făcută de ea.

Avea gust de supă.

Şi după asta să aducă o bucată de caşcaval de LA Italia pe care eu am apucat să-l muşc şi mai să rămîn fără dinţi. Şi bomboane,multe. Şi apoi să vorbim despre tooot ce poate exista în lumea asta. Să visăm,să alcătuim vise,să le facem realitate.

Tacs cum,vii?

Pathetic

joi, 20 ianuarie 2011 § 0

Mereu mă plîngeam de faptul că sunt singură,fără oameni în jur,fără cei care mă iubesc. Invinuiam mereu pentru asta pe cei care trebuie să-mi fie alături,să-mi fie prieteni...să-mi fie aproape. Nimeni nu mă putea înţelege sau ajuta,sau măcar să ia un pic negrul din suflet,să pună o picătură de alb. Dar nimeni nu vroia să ia pensula în mînă şi să coloreze un mic suflet şi nimeni nu avea curajul să cumpere propria pensulă dacă eu nu le-o ofeream pe-a mea.

Şi tot găseam zi de zi noi şi noi vinovaţi,noi şi noi oameni pe care să-i urăsc şi să-i învinuesc pentru tot ceea ce simţeam,dar niciodată nu am avut adevăratul curaj să realizez şi să accept faptul că EU eram de vină. Pentru toate decepţiunile mele,tristeţile,pentru tot eram vinovată anume eu.

Pentru că toată viaţa am tot îndepărtat oamenii de mine,i-am alungat,pur şi simplu nu-i doream aproape. Nu i-am îndepărtat doar pe cei care din un motiv sau altul nu-mi plăceau,ci şi pe cei care mă iubeau şi pe care eu tot îi iubeam. Nu are sens,asta se înţelege,dar am făcut asta toată viaţa şi nu pot înţelege niciodată care ar fi motivul.

Fiecare persoană care a ţinut la mine cît de puţin a plecat. Şi acum am rămas iar singură. Şi sunt mai patetică ca niciodată pentru că nu dau vina pe mine,ci,din nou,pe toţi ceilalţi.

Am rămas singură,penibilă şi din nou...disperată.
Şi nu mai vreau pe nimeni lîngă mine pentru că mereu voi respinge,chiar dacă doare şi chiar dacă nu înţeleg de ce,dar îi rănesc pe ceilalţi şi mă urăsc pe mine pentru asta.

Şi urăsc tot ceea ce se întîmplă,cred că e ceva ce nu va înceta niciodată.

Jackie.

Cît de ieftină e fericirea

luni, 17 ianuarie 2011 § 3

Azi după ore am intrat ca de obicei în micul magazinaş de lîngă şcoală. Vînzătoarele de acolo ne ştiu deja,vom cumpăra din nou o sticluţă de apă şi cineva o prăjitură,cineva un pachet de pesmeţi sau alt tip de junk food şi eu mereu o acadea =). Dar azi a fost diferit,am fost doar eu cu o fată şi ea şi-a luat celebra "chiflă cu sîr de la Franzeluţa" şi eu nu mă prea dau în vînt după ele aşa că am vrut mere. Dar mere nu erau (de unde în magazin mere?!) aşa că am văzut ceva mic şi galben într-o farfurie pe vitrină.

Erau micuţe-micuţe şi de culoarea soarelui. Stăteau acolo sfioase aşteptînd cumpărătorul perfect. Simţeam cum mă priveau cu ochişori melancolici printre gratiile farfurii. Miroseau a proaspăt,un proaspăt de care te îndrăgosteşti pe loc. Şi eu m-am îndrăgostit.
-Cît costă lămîile?
-Păi ţi-o cîntăresc şi-ţi spun.
-Io vreau două!
Mi le-a luat uşurel şi le-a pus pe cîntarul rece,apoi la fel de uşor le-a învelit într-un şerveţel şi
le-a pus să doarmă într-o sacoşă transparentă.
-Lămîi? Poate vro portocală ceva? Lămîile-s a naibii de acre!
Nu,n-avea portocala farmecul lămîei şi nici măcar mireasma ei! Ei şi ce dacă-i dulce? Nu mereu ceea ce e dulce e mai bun! Şi dulci sunt şi banalele,şi merele,şi strugurii...însă lămîia e unică şi poate de asta m-am îndrăgostit.
-6 lei!
-Poftim. Mulţumesc!
6 lei,am aflat preţul fericirii! 6 lei! Preţul fericirii şi preţul copilăriei,pentru că într-o lămîie de-aia mică stau ascunse atîtea amintiri care mai de care şi cu fiecare felie îţi aminteşti cum mama te obliga s-o mănînci cînd erai răcit şi tu nu vroiai nici în ruptul capului! Cum schimba tot gustul ceaiului feliuţa aia mică de lămîie şi cum bunica punea coaja în prăjituri şi biscuiţi.
O poveste întreagă într-o lămîie!
Nu strîmba din nas! Nu toţi avem norocul să fim dulci ca să ne iubească orişicare,unii dintre noi avem norocul să fim mai amărui dar să ne iubească cine merită!

Şi azi am găsit un negustor care vindea fericire cu 6 lei.

Jackie.

Supradoză de iubire

joi, 13 ianuarie 2011 § 4

Dăi Play şi nu vei regreta


Şi te simţi în sfîrşit tu! Şi zîmbeşti, zîmbeşti din toată inima! Te simţi originală,te simţi puternică,te simţi războinică,ca un soldat care a cîştigat războiul şi se întoarce în sfîrşit acasă,ca păsările care străpung cerul cu aripile,ca bradul care a supravieţuit Crăciunului. Şi mergi pe stradă şi vezi lumea,pe care ai lua-o şi ai
îmbrăţişa-o strîns de tot,să o scurgi de setea de iubire care îi face mereu nefericiţi! Şi ai săruta-o şi i-ai dărui o acadea,ca unui copil şi nu ai lăsa-o să plece niciodată! O ai pe toată,e doar a ta şi radiezi,vrei mai mult şi mai mult şi rîzi cînd ai o supradoză pentru că asta te face fericit! Ai strîns-o într-un borcan şi acum ai ieşit afară şi ai scos capacul,pentru că vrei ca toţi să o primească,din plin,aşa cum ai primit-o tu toată viaţa şi oricum erai tristă,ai realizat în sfîrşit-cît de ciudat nu ar fi toţi ţi-au dăruit-o puţin cîte puţin,chiar cînd erau supăraţi radiau,tu primeai razele călduţe şi le puneai repede în borcan,să nu scape cumva vreo una. Şi toată viaţa ta ai fost încălzită şi ocrotită de ce era mai rău,de tine! Pentru că în toată viaţa asta noi suntem singurul lucru de care ar trebui să ne fie frică,mie mi-e frică de mine. Şi cînd te ocroteau tot radiau. Şi tu primeai cu plăcere şi puneai în borcan. Şi azi borcanul e plin! Plin cu ce? Plin cu ce? Păi cum,încă nu ai înţeles? E plin cu dragoste! Dragoste pe care ai primit-o şi pe care ai meritat-o din plin. În zilele ploioase ieşi afară şi deschide borcănaşul,lasă razele să iasă şi bucură-te de cum îi faci pe ceilalţi prea posomorîţi fericiţi! Şi primeşte înapoi raze şi închide-le repede în borcan,să nu scape hoţomanele. Şi apoi cînd mai vine o zi ploioasă fă un om fericit! Fă 2 oameni fericiţi,fă un oraş fericit şi primeşte raze înapoi!
Vă mulţumesc pentru că aţi ales ca azi să fie ziua aia cînd aţi deschis borcănaşul cu raze,am primit azi o supradoză!
Şi îţi mulţumesc ţie (ştiu că acum zîmbeşti) pentru că tu găseşti în fiecare zi cîte o rază mică mică în borcănaş doar pentru mine!
Şi da,te iubesc.

Trist

joi, 6 ianuarie 2011 § 0

Şi mă faci să mă simt mizerabil. Ating cotele fericirii maxime şi mă simt zburînd,înţeleg că mai sunt lucruri care contează,mai sunt oameni care pot iubi şi care înţeleg. Şi mă simt fericită,şi visez,şi meditez,şi sunt împlinită! Bucuroasă! Zbor! Şi tu mă prăbuşeşti.
Iei cu tine tot de ce aveam eu nevoie şi nu-mi laşi nimic,rămîn acolo jos în noroi fără să mă mişc. Dar găsesc mereu forţe noi să iert,fără să-ţi cer mîna să mă ridic,mă ridic singură şi mă învăţ din nou să zbor însă mereu ştiind că mă vei prăbuşi din nou la pămînt şi ştiind că odată nu voi mai avea puterea să mă ridic.
Dar îmi asum riscul şi încep din nou,de la cea mai de jos creangă,pînă ajung din nou în vîrf şi zborul ăla mă face în sfîrşit să simt că sunt cineva din nou! Şi-mi dă încrederea de care am atît de mare nevoie şi pe care TU ar trebui să mi-o dai. Şi zîmbesc.
După toate astea zîmbesc şi sunt mîndră de mine,ştiu cum să trăiesc şi vreau asta şi zbor aşa pînă cînd tu nu mă dobori din nou. Şi coşmarul ăsta se învîrte iar...şi iar...şi iar...mă simt ca într-un cerc pe care nimeni nu vrea să-l întrerupă.
Şi atîta timp cît tu exişti,cred că nu-l va întrerupe nimeni.
Adică,tu nu ar trebui să fii singura care să mă cureţe de noroi şi să-mi dăruiască altă pereche de aripi? Din cîte ştiu eu ăsta e rolul vostru. Dar tu eşti diferită,tu mă faci mizerabilă,mă dobori şi te lupţi cu mine pînă şi pentru ultima suflare,pe care eu nu vreau să ţi-o dau,dar pe care violent mi-o sugrumi şi o răneşti pînă la sînge.
Pe de altă parte îţi sunt recunoscătoare. Cine,dacă nu tu,îmi va aminti mereu că sunt doar o bucată de carne căreia i s-a dat viaţă şi fără de care lumea nu ar fi nici mai bună nici mai rea.
Dar mă voi ridica iar. Simt asta. Şi mai simt că de fiecare dată îmi va fi mai greu şi mai greu să mă ridic.
Pînă cînd nu voi mai putea.
Şi mă voi stinge exact cum m-am aprins,ca un fluture metamorfozat în întuneric.

Fiecare viaţă,e o poveste.

marți, 4 ianuarie 2011 § 2



Insomnia,mă chinuie şi mă mănîncă de vie.

Omul e obişnuit şi-i stă în sînge să se plîngă de viaţă,e ca şi atunci cînd spui că te doare capu' sau că te-ai săturat,sau că ţi-e frig,sau orice altceva,doar pentru a rupe tăcerea,pentru că altceva n-ai ce spune, uneori nici nu e adevărat că te doare capu' sau ţi-e frig. Spui asta cum sughiţi,fără să vrei.

În acelaşi mod te plîngi de viaţă,pentru că omului niciodată nu îi e bine. Cu cît are mai mult,cu atît VREA mai mult. Mai mult,şi mai mult,şi mai mult. Nu vorbesc de bani,nu vorbesc de maşini,averi. Vorbesc de fericire. Părinţii tăi divorţează la 14 ani şi tu te apuci de droguri,intri la colegiu dar peste un an te exmatriculează,te căsătoreşti şi apoi afli că soţia ta nu poate face copii,adopţi unul care se apucă şi el de droguri,la bătrîneţe eşti arestat pentru că l-ai ajutat pe fiul tău să se ascundă de poliţie şi apoi mori de la infarct.

Ai povestit povestea vieţii tale,în doar 3 fraze. Însă ai omis cîte ceva. Ai omis cum te aşezai pe locul din faţă în maşina tatălui şi tot drumul dansaţi pe cîntece disco vechi,şi cum vă adunaţi toţi duminica în living să vizionaţi un film. Cum ai dat un chef de zile mari cînd ăia te-au primit la colegiu şi beţia nebună pentru care te-au exmatriculat. Trenul ăla cu scaune de piele unde ai văzut-o prima dată pe soţia ta şi cum ai stricat 10 sticle de şampanie încercînd să le deschizi cînd i-ai cerut mîna. Cît de tare ai plîns de fericire cînd copilul adoptat ţi-a spus prima dată "tata". Cît de tare l-ai strîns la piept pe fiul tău cînd el a intrat transpirat pe uşa din spate fugind de poliţie. De ce le-ai omis?

Fiecare om are o viaţă,dar există o poveste veche despre un om care a avut o viaţă perfectă,fără nici o situaţie rea,fără nimic negativ! Doar lucruri bune. Şi ştiţi ceva? Nu e nimic de povestit despre el...Nimic. Pentru că toată viaţa lui a fost DOAR perfectă,şi pe cine ar interesa povestea unei vieţi perfecte?

Fiecare viaţă,e o poveste. Fiecare persoană e o poveste. O poţi citi în ochi,o poţi citi de pe chip,însă fiecare o are pe a sa,fiecare a suferit,fiecare a fost fericit,iubit,urît,înşelat.

Opreşte un om pe stradă,oricine,du-l într-o cafenea şi porneşte microfonul unui dictofon şi roagă-l să-şi povestească viaţa. Apoi mai opreşte unul,şi încă unul,şi încă unul...vei realiza că fiecare om are un roman de scris,despre fiecare poţi face un film,fiecare are o viaţă trăită şi încă una în viitor de trăit.

Fiecare contează.

Fiecare e o poveste care nu se mai repetă.

Niciodată.

« Older Entries