Archive for iunie 2015

shit

duminică, 21 iunie 2015 § 0

 

    Îmi place să vorbesc despre mine la persoana a 3-a. Aşa şi lucrurile inacceptabile mi se par normale.

Dau un regat pentru o ţigară! Şi încă unul pentru nişte vin. E bine cînd poţi ridica mîinile în sus şi poţi dansa în chiloţi prin casă. Nu cred că m-am simţit vreodată mai de-a oaia decît acum. Eu nu cred că toate depresiile din lume ar cîntări cît durerea sufletului meu scăldat în ceai. Dar tu nu ai de unde şti, şi nici nu vreau să ştii, că nu mi-e bine.

Eu nici măcar nu mă gîndesc la tine (de exemplu atunci cînd nu respir). Respiraţia ta caldă îmi răneşte pielea, şi miroase a niciodată. Dar tu mă cunoşti prea bine, şi eu mă cunosc prea bine, Sufletul tău e radioactiv, iar eu am nevoie de linişte, pace şi înţelegere.

Continuăm să dansăm şi să vărsăm vin peste covoarele proaspăt curăţate. Pielea îmi miroase deja a departe, pentru că sunt, deja, departe. Şi peste încă un deja, voi fi şi mai departe. Şi acolo chiar că nu mă ajungi!

Uneori mă gîndesc de ce te plîng. Amintindu-mi că nu-ţi place Cinemática clásica şi Simfonia 7. Cum să plîngi un om care nu a privit Sunset Boulevard?

Şi apoi îmi amintesc cum miroşi, şi mă apucă plînsul în hohote, şi sughiţurile, pe care le înghit doar cu taguri pe facebook look i'm having fun! cacoi pazor

Dacă stai sus mereu, aproape nu doare deloc. Sus e bine. sus nu miroase a tine

roşugalbenroz

marți, 16 iunie 2015 § 0



  Tu ai fost mereu pentru mine ca ţigările. Mica mea plăcere vinovată. Mica mea sinucidere lentă, de la care nu mă puteam dezice, pentru că îmi plăceai prea mult. La început mă simţeam ruşinată, şi apoi fumam pentru că aşa mi-o cerea organismul, atît fizic cît şi spiritual.

Fumam mult, cîte 1-2 pachete pe zi. Aruncam ţigările una după alta, şi mă întindeam după următoarea. Degetele îmi erau galbene, şi îmi plăceau atît de mult. Respiraţia îmi era mereu uscată, şi, din nou, îmi plăcea atît de mult! Iar hainele şi pielea îmi erau mereu presurate de scrum suriu de ţigară, Doamne cît îmi mai plăcea!

Şi apoi frumoasa mea relaţie romantică cu tutunul, a ajuns să devină dependenţă. Mă trezeam dimineaţa şi ochii îmi erau roşii după fum proaspăt de ţigară, fumată în răcoarea dimineţii, pe balcon. Ochii mei o căutau mereu, prin mulţime, şi ea nu mă lăsa să plec, fără să o aprind. Nu mă lăsa să trăiesc, fără ca să nu o iubesc, şi să nu o ţin aproape. Şi atunci am înţeles că poate e destul.

Dar m-am convins, atunci cînd rănile mi-au devenit tot mai vizibile, şi cînd îmi spuneau şi cei din jur că uite, ar trebui să mă las. Dar eu nu i-am ascultat la început. Ei nu te ştiau aşa cum te ştiam eu. Ei nu te fumau, aşa cum te fumam eu.

Pînă cînd nu mi-am atins şi eu rănile. Pînă cînd nu m-am văzut sîngerînd şi implorînd.

Şi atunci am hotărît, e timpul să las fumatul.


şi l-am lăsat! pe ambele, le-am lăsat.

ne place place place

joi, 4 iunie 2015 § 1

 

    Uneori, ba chiar de o frecvenţă moderată, nu avem doar voie să uităm, ci chiar nevoie să uităm.

Uneori trebuie să purtăm o discuţie serioasă... cu noi. Să ne întrebăm ce ne place şi dacă ne place cu adevărat, ceea ce ne place. Să ne întrebăm ce dorim, şi cel mai important, unde dorim să ajungem? Să ne plănuim zilele de muncă, şi concediile. Să luăm un pic din banii de chirie şi să ieşim din oraş pe vreo două zile.

Să mai citim o carte, nu doar noutăţile din facebook. Să luăm lecţii de dans, sau de gătit, să învăţăm o limbă străină sau să ne facem noi prieteni, care vorbesc o limbă străină. Să ieşim afară la plimbări cu bicicleta, sau fără bicicletă, şi să ne întrebăm ce ne place şi dacă ne place cu adevărat, ceea ce ne place.

Şi cînd aduci bujori în casă, mai că vrea inima să-ţi rîdă de bucurie. Şi te mai şi tunzi, mai schimbi ceva în garderobă, îţi cumperi 3 feluri noi de ceai, şi parcă şi viaţa e mai dulce. (şi trece de la teribilă. la trăibilă).

A-ţi schimba viaţa nu e greu, a începe din nou nu e greu. Trebuie doar să te aşezi la o cană de ceai (sau un pahar de vin), cu tine, şi să te întrebi ce îţi place

şi dacă îţi place cu adevărat, ceea ce îţi place

ş la urma urmei, dacă nu îţi place, why bother? 

Ceea ce nu

miercuri, 3 iunie 2015 § 0

 

   Undeva în lumea asta mare e o piele de om care mă încape mai bine decît asta. Care are picioarele mai lungi, şi e un pic mai elastică în zona urechilor, pentru un plus de sărutări. Cu mîinile făcute nod la spate, şi cu degetele mai lungi şi mai subţiri, spre a-ţi atinge încet tendoanele.

Doar aşa îmi pot explica veşnica-mi obsesie de a fugi, de a mă ascunde şi de a căuta ceea ce nu vreau să găsesc.

În viaţa mea, au avut mereu un impact mai mare lucrurile pe care nu le-am făcut, decît cele pe care le-am făcut. Cel mai mult m-au impresionat cărţile pe care nu le-am citit, şi cel mai tare îmi este dor de oamenii pe care nu i-am iubit.

Buzele pe care nu le-am sărutat vor fi mereu, în umila mea imaginaţie, cele mai dulci, iar lacrimile pe care nu le-am vărsat au durut cel mai mult. E şi firesc că vom alerga frumos în cercuri, pînă cînd vei înţelege că pe mine nu mă prinzi, şi poate de asta îţi sunt aşa dragă.

La fel, undeva în lumea asta mare, e cineva ce a făcut tot ceea ce eu nu, şi mă întreb în fiecare zi dacă e mai fericită. Şi dacă buzele alea-s dulci pentru că-s dulci, sau pentru că îmi sunt străine.

Îmi rămîne doar să mă întreb în fiecare zi, ce ar fi fost dacă? Şi ce ar fi fost dacă nu?

Sîntem în 2015 şi asta doare mai mult decît cuvîntul "nu trebuie" sau atunci cînd îţi cumperi bilet de avion. Am avut atîţia ani şi atîtea oportunităţi, şi am făcut atîtea alegeri, ca să ajungem în 2015 şi să ne întrebăm dacă e bine, şi să ne convingem că de, e bine. (cred)

Dar ce facem cînd nimic din ceea ce avem nu e ceea ce ne-am dorit?

Şi aş fugi, da n-am unde. Nu mă lasă ceea-ce-da.

-------------------------------------------------------
Я безумно боюсь, что однажды он придет, а у меня все исчезнет. Выветрится. Испарится. Я боюсь, что он будет стоять на коленях, просить все вернуть и целовать меня, а я не почувствую ничего.