Îmi place să vorbesc despre mine la persoana a 3-a. Aşa şi lucrurile inacceptabile mi se par normale.
Dau un regat pentru o ţigară! Şi încă unul pentru nişte vin. E bine cînd poţi ridica mîinile în sus şi poţi dansa în chiloţi prin casă. Nu cred că m-am simţit vreodată mai de-a oaia decît acum. Eu nu cred că toate depresiile din lume ar cîntări cît durerea sufletului meu scăldat în ceai. Dar tu nu ai de unde şti, şi nici nu vreau să ştii, că nu mi-e bine.
Eu nici măcar nu mă gîndesc la tine (de exemplu atunci cînd nu respir). Respiraţia ta caldă îmi răneşte pielea, şi miroase a niciodată. Dar tu mă cunoşti prea bine, şi eu mă cunosc prea bine, Sufletul tău e radioactiv, iar eu am nevoie de linişte, pace şi înţelegere.
Continuăm să dansăm şi să vărsăm vin peste covoarele proaspăt curăţate. Pielea îmi miroase deja a departe, pentru că sunt, deja, departe. Şi peste încă un deja, voi fi şi mai departe. Şi acolo chiar că nu mă ajungi!
Uneori mă gîndesc de ce te plîng. Amintindu-mi că nu-ţi place Cinemática clásica şi Simfonia 7. Cum să plîngi un om care nu a privit Sunset Boulevard?
Şi apoi îmi amintesc cum miroşi, şi mă apucă plînsul în hohote, şi sughiţurile, pe care le înghit doar cu taguri pe facebook look i'm having fun! cacoi pazor
Dacă stai sus mereu, aproape nu doare deloc. Sus e bine. sus nu miroase a tine
