Undeva în lumea asta mare e o piele de om care mă încape mai bine decît asta. Care are picioarele mai lungi, şi e un pic mai elastică în zona urechilor, pentru un plus de sărutări. Cu mîinile făcute nod la spate, şi cu degetele mai lungi şi mai subţiri, spre a-ţi atinge încet tendoanele.
Doar aşa îmi pot explica veşnica-mi obsesie de a fugi, de a mă ascunde şi de a căuta ceea ce nu vreau să găsesc.
În viaţa mea, au avut mereu un impact mai mare lucrurile pe care nu le-am făcut, decît cele pe care le-am făcut. Cel mai mult m-au impresionat cărţile pe care nu le-am citit, şi cel mai tare îmi este dor de oamenii pe care nu i-am iubit.
Buzele pe care nu le-am sărutat vor fi mereu, în umila mea imaginaţie, cele mai dulci, iar lacrimile pe care nu le-am vărsat au durut cel mai mult. E şi firesc că vom alerga frumos în cercuri, pînă cînd vei înţelege că pe mine nu mă prinzi, şi poate de asta îţi sunt aşa dragă.
La fel, undeva în lumea asta mare, e cineva ce a făcut tot ceea ce eu nu, şi mă întreb în fiecare zi dacă e mai fericită. Şi dacă buzele alea-s dulci pentru că-s dulci, sau pentru că îmi sunt străine.
Îmi rămîne doar să mă întreb în fiecare zi, ce ar fi fost dacă? Şi ce ar fi fost dacă nu?
Sîntem în 2015 şi asta doare mai mult decît cuvîntul "nu trebuie" sau atunci cînd îţi cumperi bilet de avion. Am avut atîţia ani şi atîtea oportunităţi, şi am făcut atîtea alegeri, ca să ajungem în 2015 şi să ne întrebăm dacă e bine, şi să ne convingem că de, e bine. (cred)
Dar ce facem cînd nimic din ceea ce avem nu e ceea ce ne-am dorit?
Şi aş fugi, da n-am unde. Nu mă lasă ceea-ce-da.
-------------------------------------------------------
Я безумно боюсь, что однажды он придет, а у меня все исчезнет. Выветрится. Испарится. Я боюсь, что он будет стоять на коленях, просить все вернуть и целовать меня, а я не почувствую ничего.
