Shampoo addicted

   Cred că am cam înţeles,în sfîrşit,care ar fi chestia asta cu adolescenţii. E ceva mai mult amuzant decît interesant. Chestia e că adolescenţii eştia (printre care sunt şi io) nu sunt nimic altceva decît o mînă de oameni care se cred fiecare original şi mai bun decît ceilalţi. Şi nimeni nu e. Adică,fiecare e original,în anumite domenii sau subiecte,dar nu atît de original pe cît noi ei se consideră a fi. Uite care-i chestia,un mic truc de magie. Fiecare se simte în al nouălea cer la un moment dat,cînd viaţa lui e perfectă şi el se simte perfect,şi fiecare se simte la un moment dat un nimeni şi nu mai vede care-i rostul vieţii lui,a existenţei. Fiecare încearcă să-şi găsească un talent care să-l fac un pic mai special,fiecare are idoli,de genu...a văzut părul cuiva şi îşi face peste o săptămînă la fel. Fiecare are vise mari,mari,MAARI,poate prea mari. Fiecare intră în cameră şi uită pentru ce a intrat,iese şi îşi aduce aminte. Toţi au momente cînd îşi urăsc părinţii,la maximum,şi momente cînd îi iubesc-la maximum.

Fiecare urăşte ceva în el,şi iubeşte altceva. Fiecare a avut gînduri mai negre,şi mai albe. Fiecare a spus că "de mîine gata" şi nu a fost "gata" deloc.

Toţi sîntem o adunătură de oameni la fel,absolut la fel,dar care nu pot găsi limbă comună între ei şi care se cam urăsc,iubesc şi admiră,toate în acelaşi timp. Şi e amuzant,un adolescent crede că el e cel mai bun (cu toată modestia voastră,fiecare a crezut asta măcar o dată) că are cea mai mişto personalitate,că e talentat,că e special,că lumea se învîrte în jurul lui,şi că viitorul îi este garantat. 100%. Pentru că o personalitate ca el nu poate fi lăsată undeva pe al doilea plan.

Ei bine aici vine partea 2 a planului,cînd creşti. Şi-ţi dai seama că cineva a reuşit,şi tu nu prea. Cînd trebuie să renunţi la visul tău de a dansa pentru a deveni un avocat cu un salariu excelent,şi peste vreo 2-3 ani uiţi deja de talentul care a smuls atîtea aplauze zi de zi. Abia la maturitate adolescenţii realizează că aşa cum el era "special şi cel mai bun" la el în cap,aşa erau toţi,şi cînd toţi sunt "speciali" asta deja ia numele de banalitate,nici într-un caz "originalitate".

Şi care-i chestia,în toată această încurcătură de vise,dorinţe,dezamăgiri şi aspiraţii? Să crezi. Să crezi că tu ai ce arăta lumii,şi să arăţi. Poate vei fi acceptat,poate vei cădea cu faţa-n noroi de la prima încercare,dar,încercarea vină n-are. Şi să găseşti un om,pe cineva,alături,care să creadă de 200 ori mai tare decît tine că TU eşti special,şi să-ţi amintească de asta cînd tu pari să uiţi,să te apuce de urechi şi să te mustre cînd tu uiţi cît de mult însemni pentru cineva.

Şi DE FAPT,chestia principală,este să fii fericit. Învîrteşte-ţi lumea,chestiile,ideile,în aşa mod încît TU să fii mîndru de tine,şi atunci vei fi cu adevărat special,pentru că deeee,tare puţină lume poate să-şi găsească fericirea,să o ţină cu ambele mîini,şi să n-o lase să plece. niciodată. Poţi să-i numeri pe degete dom'le.

Şi cam atît.

P.S. am trecut la bloggerul nou,n-o făcusem pînă acum dintr-o ciudată nostalgie. Şi pot să spun că îmi  place,doar că e preaaa prea alb,mă dor ochii.

Ai gândul cela de... nici nu ţii minte de când îl ai. Dar totuşi nu faci nimic cu el. Doreşti şi esti pe marginea canionului: o parte e scris "dorinţă", pe alta "fericire". La mijloc, e abis, moarte. Sau aşa suntem făcuţi să credem. Am fost de mici învăţaţi că dacă mergi împotriva curentului atunci..... Nu. Am fost învăţaţi să nu mergem împotriva curentului. Cei care au aşa "dorinţă" sunt schizofreni şi nebuni şi trebuie eliminaţi din societate cu orice preţ.