Eu nu vreau să distrug abisul, aşa cum mi-am dorit întotdeauna, nu vreau pentru tine. Eu nu vreau să te strîng în mîini şi să te ridic pentru că îţi simt trupul sfărmîndu-se printre degetele-mi. Eu nu vreau să-mi cînt fericirea sus sus, pînă la stejari şi înapoi, pentru că mie-mi convine s-o împart cu furnicile şi cu glasul pămîntului.
Eu vreau să te sărut cu ochii deschişi, ca să văd cum îţi tremură încet pleoapele şi pielea frunţii formează mici riduri, ca denivelările pe care le fac picăturile în mare. Eu vreau să-mi simt fiinţa contopită cu a ta, eu vreau să-ţi aud respiraţia puternic, cu fiecare nerv, şi să simt cum palmele tale, altădată mici, acum enorme, îmi cuprind picioarele şi le trag mai aproape, de parcă de asta ar depinde viitorul universului.
Eu vreau să mă strîngi violent de gît şi să-mi spui că nu pot pleca nicăieri de lîngă tine, şi să-mi apuci ambele coapse cu o mînă şi să mă dobori. Să-ţi simt toată greutatea corpului, cu fiecare legament şi celulă. Să te simt suflînd greu şi rar, privirile noastre contopindu-se, într-o atmosferă de noapte, joi, prea multă şampanie şi o podea rece.
Vreau să-ţi simt buzele uscate, cu mici picături de sînge, atingîndu-mi clavicula şi sorbind fiecare particulă din corpul meu, pe care ţi-l dăruiesc ţie fără a ezita şi fără a gîndi de două ori, într-o boală nebună pe care nu o înţeleg şi nu o voi înţelege niciodată.
Şi la sfîrşit nu vreau să adorm în braţele tale. Vreau să ieşim la balcon, să scoatem fum gros dintre buze şi să sorbim bule galbene de alcool.
Şi mai vreau ceva,
o cafea tare şi un Lucky Strike.
