Shampoo addicted

Eu te iubesc atît de mult. 

 
   Sinceră să fiu, pe mine mă doare sufletul de tine. Tu îl tot umpli, şi apoi îl goleşti, de cîte 200 de ori pe zi, şi eu mă simt ca un şoarece mic tot alergînd pe o roată imensă, cu vreo 5 oameni după un perete gros de sticlă care-mi tot urmăresc emoţiile şi reacţiile. Creierul îmi spune că eşti periculos, iar inima îi închide frumuşel gura şi eu continui să alerg, pentru că văd o lumină la capătul tunelului. M-am gîndit de multe ori să mă dau jos de pe roată şi nu pot să mă decid dacă asta e ceea ce vreau eu sau asta e ceea ce vrea Alexandra.

O mai ţii minte pe Alexandra? În fiecare zi mi-o doresc înapoi tot mai mult. Tu m-ai făcut să scap de ea, şi tot tu mă faci să disper şi s-o implor să revină în trupu-mi obosit.

Am obosit. Nici măcar nu ştiu de ce am obosit. Nici măcar nu ştiu ce am făcut de am obosit. Ţii minte cînd am venit pentru prima oară la tine şi ţi-am spus? Tu ai fost primul care ştia. Eu căutam în tine linişte. Doamne cît îmi lipsea liniştea. M-ai privit timp de 2 secunde, şi apoi ai rîs. Eu îmi aduc aminte frecvenţa acelui rîs cu exactitate. Exact cum îmi amintesc şi cadenţa lacrimilor pe podea, şi cadenţa picăturilor.

Tu măcar simţi cît îmi e de greu? Cum încerc eu să lupt pentru a obţine ceea ce nu mi-e predestinat să obţin? Cum îţi dau din 2 portocale, una jumătate ţie?

Tu le iai şi-mi mulţumeşti, neştiind că eu nu pot face nimic cu o jumătate de portocală. Eu nu pot să mă menţin în viaţă cu jumătate de portocală.

Eu nu dau tuturor portocale. Eu am mereu doar cîte 2, şi din puţinul pe care-l am, vreau să te fac fericit. Nu pot eu mai mult! Eu nu pot mai mult! Eu nu am de unde mai mult!

eu am doar două portocale. Iubeşte-mă, te rog, doar cu două portocale!