Eu nu vreau în concediu la mare. Eu nu vreau burţi păroase de bărbaţi în faţa mea, sau picioare cu celulită. Sau picioare fără celulită, lungi şi bronzate, cu genunchi roşii de la cîştigat bani de vacanţă. Şi nici bărbaţi cu păr aranjat, care merg pe ultimul ML. Eu nu vreau soare, nisip şi apă sărată. Eu nu vreau hotele luxoase şi să-mi găsesc prosoapele curate cînd ajung în cameră. Eu nu vreau Pina Colada şi nopţi de cluburi cu fraze ieftine de pickup.
Eu vreau o cabană în inima pădurii. Fără wifi. Eu vreau o cabană cu un şemineu, o masă din lemn, şi un covor pufos. O ladă de vin bun, multe pulovere din lînă şi un hamac, pentru zilele însorite. Eu vreau să mă trezesc dimineaţa în întunericul pădurii, iar în jur să nu fie decît linişte. Ziua să ne jucăm de-a va-ţi ascunselea în lenjerie, la cină să mîncăm carne de pui cu legume la grătar, şi să ne băgăm în pat doar cînd a doua sticlă de vin e pe ducă.
Şi în liniştea asta apocaliptică, tu să-ţi atingi încet buzele de pielea mea înfrigurată, şi să-mi sorbi picăturile de rouă de pe vîrfurile degetelor.
Eu vreau o săptămînă în mijlocul pădurii. Eu nu vreau Paris, Praga şi New York. Eu nu vreau munţi, Work&Travel sau litoralul de la turşia. Eu nu vreau abonament pe viaţă la Cocos, 100 de fotografii cu mîncarea din restaurantele europene pe Instagram, sau check-in-uri pe facebook, sau limuzine închiriate. Rîuri de şampanie sau rucsacuri în spate şi cu auto-stopul prin lume.
Tot ce vreau, e o cabană în inima pădurii.
