Shampoo addicted

   Nu te bîntuie pe la mijloc de noapte gîndul că nu ai făcut absolut nici o pulă? Toată existența ta se învîrte în jurul la cît de ești de jalnic. Fiecare secundă din viața ta o dedici ideii că tu vrei să fii fericit. Și nu ajungi nicăieri. Niciodată nu ajungi nicăieri. Și apoi te gîndești că nimic din ceea ce faci, sau ai vrea să faci, nu o să te ducă, niciodată, undeva.

Și dacă fuți în stînga și în dreapta nu ești fericit. Nici cînd nu o faci nu ești fericit. Și nici chiar să te îndopi cu dulce lichior al zeilor, la ora 2:00, pe albituri proaspete albe și din bumbac, tot nu te duce nicăieri. Nu e destul alcool în lume ca să te ducă vreodată undeva.

Și-ți vin gîndurile astea cum că lumea e așa și pe dincolo, cum că tu o să faci aia și aia și vei fi în curînd acolo. Și cel mai tare doare că lași o droaie de lucruri în spate. O droaie de suflete, amintiri, nopți prea lungi și dimineți prea scurte.

Și nimic din ceea ce a fost, nu va mai fi vreodată. Tu nu vei mai fi niciodată cel care ai fost odată. Nimeni și nimic nu te va putea aduce exact la starea în care erai atunci.

Nimeni nu te va mai face atît de fericit, cum erai odată.

And there is no way back. There is never a way back.

  We have reached the edge of western civilization. What we are is really just people so eager to feel. Feel at least something. We search love and spirit and meaning in everything. We look for the smallest grain of exceptional, we want to find it and keep it to ourselves forever.

The truth is that nothing good ever lasts. No matter what you do, no matter how much you try or how much you couldn't even care less, everything, eventually, turns to ashes. Shit and ashes.

We build on that. We build our lives and our future dreams on things that we will never achieve, concepts that we will never bring to live. We evolve around how fucked up we are, and we like it like that.

We are so eager to feel at least something, that we just end up fucking our way to the edge.