Shampoo addicted

 Şi cîteodată stai şi te gîndeşti,oare va fi vreodată diferit?

Care-i diferenţa? Dintre a trăi aşa cum vor oamenii din jurul tău să trăieşti,şi a trăi aşa cum vrei tu. Şi cum vrei tu,e anume,să f*ţi totul,la propriu. Să laşi la o parte manierele pe care ţi le-a băgat în cap societatea atîta timp, să laşi la o parte pupatul în c*r a oamenilor pe care îi urăşti,să ieşi afară,să-ţi pui căştile şi să-ţi aprinzi o ţigară.

Şi să nu-ţi pese că te vede vecina şi spune că eşti o curvă şi fumezi,şi să nu-ţi pese că muzica ta e prea tare şi deranjează oamenii. Şi dacă n-ai poftă de mate,să ieşi. Să ieşi din clasă şi să pleci,pur şi simplu să pleci...să alergi poate. Să te trezeşti noapte,să te îmbraci,şi să ieşi. Pentru că nu ţi-e a sta în casă,asta e.

Şi să ţipi,cînd vrei să ţipi. Şi cînd cineva îţi spune că te distrugi pe tine,să-i trimiţi în p*lă,şi să rîzi. Să rîzi cu dinţii galbeni de la tutun. Să faci auto-stopul pînă la mare,pentru că aşa ţi-a venit ţie. Ştii că eşti înconjurat de nişte idioţi,care au îmbrăcat toţi costume la fel şi s-au închis în nişte oficii,dar au bani,au respectul şi aprobarea societăţii. Şi vrei să-i urmezi,pentru că e tentant. Aşa că accepţi,accepţi tot ce primeşti de la toţi,doar pentru a ajunge la fel cu restul,doar pentru a avea ceea ce numesc ei "un viitor".

Dar oare contează? Oare faci vreo diferenţă? Oare îi va păsa cuiva dacă o să spui odată "fuck it" şi o să fugi,pentru că nu mai poţi mă! Nu mai poţi! Asta e,s-a dus

S-a dus tot,în ce ai crezut,s-a dus tot ceea ce ţi-a dat speranţă. Şi vrei să fugi,să fugi,să fugi...ca într-un film vechi şi prost,cu tulburări de imagine. Să te împiedici şi să te ridici,şi să plîngi,ca un paranoic,să plîngi şi să ţipi! Pentru că nimeni nu e aici pentru tine. Ştii cum e cînd ai...nevoie de cineva? ştii? Şi în acelaşi timp trebuie să-ţi păstrezi imaginea de om bun şi educat.

Dar cui îi pasă....cui? nimănui....

nimănui...

  Ştii ci nu-mi place mie la oameni? Tot.

Hai că nu chiar tot,dar o mare parte da. Nu-mi plac oamenii care sunt ipocriţi,dar fiecare e ipocrit,şi io sunt ipocrită,pentru că după ce o să scriu despre omenire şi cît e de mîrşavă,voi ieşi afară şi voi face exact lucrurile pe care le-am vorbit rău acum. Fiecare dă un sfat de bine cuiva,pe care nu-l poate respecta la rîndul său. Fiecare critică şcoala dar se trezeşte în fiecare dimineaţă şi pleacă încolo,fiecare citeşte citate despre cum ne pierdem viaţa făcînd lucruri inutile,şi a doua zi se va trezi pentru a se uita la tv. Fiecare om e ipocrit,unii mai mult,alţii mai puţin.

Şi chestia asta care te apucă pe la vro 16' ani, să pleci bă. Să laşi tot şi să fugi, să alergi desculţ, să te pierzi pe undeva, nici tu nu ştii pe unde, şi să te simţi fericit. Şi acum vine întrebarea, cine te opreşte? Nimeni. Nu da vina pe prieteni, pe şcoală, pe viitor, pe familie, dă vina pe tine. Care-i adevărul? N-ai coaiele să pleci. Vine acum cineva la tine şi spune "bă lasă şcoală lasă tot, hai cu mine în Egipt, avem şi vize şi tot, ia-ţi doar o pereche de blugi". Şi pleci? Păi clar că nu pleci. Ce-o să zică mama, bă da la şcoală, bă ai examene anu' ăsta, dacă le pici-s-a zis cu tine. Mă şi banii,de unde iei bani? Şi rămîi. Asta e, rămîi. Pentru că te-ai legat PREA TARE de cotidian ca să-l mai părăseşti, şi încetează din a mai visa să pleci, cînd ştii prea bine că nu poţi şi că nu vrei. E în sîngele tău, vei rămîne aici, nu pentru că vrei, ci pentru că "aşa treb". Aşa au făcut generaţie după generaţie, ş şi o murit cineva dacă n-o fugit pe-o lună de acasă? Nu. Dar nici n-a trăit.

Şi o să ajungem fiecare la 20 de ani şi o să spunem "BĂI, atunci era timpul, acuma, facultate, job, părinţi, şi încă Lena asta pastaianna mă bate la cap cu florile iia, şi profa de economie îi o stervă, de ce n-am trăit atunci cînd am putut?".

Şi ajungi la 30 de ani şi spui că ai o familie de întreţinut, şi n-ai tu cînd să te dai în rebel.

Şi la 40 ai o imagine în societate, pe care nu ţi-o poţi deforma.

Şi la 50 nu te mai ţin toate oasele să mergi prin munţi.

Şi gata, s-a dus. Şi ai rămas numai cu un vis. Eeeeh şi dacă ar fi numai unul, dar sunt sute! Pentru că asta e educaţia noastră, aşa am învăţat să fim, ne-am legat de nişte lucruri, care am fost învăţaţi că sunt necesare, şi acum nu le mai lăsăm să plece.

Dar toată siguranţa asta, a zilei de azi, pe care tu o iubeşti şi de care nu te poţi despărţi, uneori, te costă prea mult suflet. Merită?