Fericirea e de fapt o minciună. Cine n-a fost disperat n-o poate simţi, trebuie să treci prin iad pentru a simţi căldura primei raze de soare, numai cel ce a cunoscut deznădejdea poate preţui cu adevărat zîmbetul.
Fericirea nu durează mult, e ceva de moment, moment în care toate particulele universului se unesc şi se transformă în bătăi de inimă şi fluturi.
Întotdeauna după bucuriile supreme vin depresiile, care durează mult mai mult.
De ce trebuie să suferim atît de mult pînă o găsim şi apoi s-o pierdem? S-o pierdem dintr-o oarecare prostie, sau lege tîmpită a universului, care nu ne poate lăsa să fim împreună.
Şi-ţi simt parfumul. Îl simt în fiecare părticică din corpul meu. Şi vreau să ţip, să bat în perne, sau în tine, şi să tot repet că nu e drept, că nu trebuia să fie aşa. Dar acum, ce mai contează...
Nu-mi e frică că voi rămîne singură, sau că tu vei pleca într-un loc mai rău, îmi e frică de mine. Îmi e frică de schimbarea care va avea loc în căpşorul meu cînd voi pierde şi ultima frîntură de suflet. Va pleca odată cu tine.
Pana nu pierzi ceva, nu intelegi ce ai avut. Asa suntem noi, fiinte ce prefera sa piarda si sa inteleaga decat sa pastreze si sa se bucure.
Bine scris. Btravo.
mulţumesc mult
De ce scrii asa rar? :(((
inainte vedeai cite un articol sau mai multe pe zi ..
pacat. :(
nu prea mai am timp :/