Shampoo addicted

     Pentru că afară plouă. Şi e frig.
Ştii, acum nu mi-e frig de tine, mi-e frig de ploaie. Poate e prea dimineaţă să-mi fie frig de tine, sau poate n-o să-mi mai fie niciodată. Ştii, cînd eşti goală? Cînd ţi-au scos tot, tot ce-ai avut, şi simţi doar abis în multitudinea de universuri pe care le aveai înainte drept conştiinţă şi suflet. Şi ai rămas doar oase.

Şi nu prea-ţi pasă de cine vine şi cine pleacă, rămîi goală. Atît de goală încît simţi vîntul cu fiecare particulă din corp. Cauţi, cauţi, cauţi...alergi te împiedici şi iar cauţi.

Şi scoţi fum gros, ca în videoclipurile proaste ale unor artişti şi mai proşti, şi te simţi mai bine. Iluzie?

Şi totul e o iluzie. Şi tu, şi el, şi tot ce se mişcă prea repede, şi tot ce stă pe loc aşteptînd. O să te trezeşti odată dimineaţa şi o să realizezi că nu eşti nimeni şi nimic, şi nu meriţi nimic şi pe nimeni. Pentru că e o zi prea proastă să fii capabilă de ceva. Şi pentru că nu ai făcut ce trebuia să faci, şi nu ai simţit ce trebuia să simţi.

Pentru că...nu.

Aş vrea să pot spune că te-am găsit şi e ok. Dar nu e deloc ok. Şi uneori am impresia că nici nu te-am găsit. Eşti cu mine, dar alergi. Poţi să te opreşti şi să mă priveşti în ochi? Nu. Pentru că e prea mult, prea mult pentru amîndoi. Poate e prea mult pentru a fi adevărat.

Şi fugi de mine, fugi de ea, fugi de tot ce-ţi cere responsabilitate, fugi de tot ce te înconjoară pentru că aşa te-ai deprins să faci. Şi ţi-e frică, ţi-e frică să nu dai greş, ţi-e frică să nu suspini greşit şi apoi să omori tot ce-ai construit atîta timp.

Mie mi-e frig. În sfîrşit mi-e frig de ploaie, şi nu de tine.