Pe mine nu mă fute. Pe mine serios nu mă fute. Nu mă fute relaţia ta ahuitelinaia cu prietenul tău pe care-l ai deja de 2 ani. Nu mă fute cît de tare ai răcit pentru că nu ai purtat fular iarna asta, sau că profa de mate' e vacă. Nu mă fute nici că ţi-a murit pisica.
Nu mă fute cîte ţigări fumezi pe zi, pentru că nu e un concurs. Nu mă fute cîţi ani are maică'ta. Nu mă fute cu cine te fuţi.
Am ajuns într-o stare în care, serios, nu mă fute absolut nimic.
Şi ni-i pizdeţ şi de huiova. Da, nie cînd ni-i pizdeţ şi de huiova eu vorbesc în jargon, deal with it. Şi nu mă fute că unii cred că folosirea frazelor în engleză pentru că ţi-e mai uşor să te exprimi înseamnă un gol în vocabularul tău de română. Nu mă fute, sincer.
Şi tot la ce pot să mă gîndesc este la ce stare am ajuns. Nu am pe nimeni lîngă mine, în cel mai direct sens, nu am pe nimeni pe care să-l sun la ora 7 seara să iasă cu mine la o ţigară, pentru că am un caracter de pizdă care i-a îndepărtat pe toţi de lîngă mine.
Şi, serios, nu-mi pasă. aka nu mă fute.
I-am îndepărtat pe toţi cei cărora le păsa cît de puţin de mine, i-am îndepărtat pe cei care mă iubeau, unii au ales să se îndepărteze singuri.
Şi fericirea nu e pentru mine. Pentru că fericirea nu a fost niciodată un sentiment complet pentru mine. Fericirea e minciuna proştilor. Fericirea îi bred.
Care nu există.
Şi nu pot să mă concentrez la un singur lucru, pentru că, din nou, ca întotdeauna, lumea se învîrte. Şi vreau să plîng, să plîng mult mult de tot. Şi să-mi treacă.
Da' n-o să-mi treacă. Pentru că fericirea nu e de mine.
Da' pe cine-l fute...
hard
Poti sa ma suni pe mine la 7 sa iesim la o tigara
ar ajuta mai mult dacă aş şti cn eşti
BATMAN ;)
Sunt un necunoscut, care cauta cu cine sa fumeze la ora 7
BATMAN nu fumeaza
Pai tu Batman nu fuma, dar eu totusi astept sa ma suni la 7 sa iesim la o tigara
Da si singur nu poti fuma? sau sineva trebuie sa iti tie tigara
Singur pot fuma, dar vreau impreuna sa iesim sa fumam cite o tigara
aaaaa tipa svidanie, tu asa si zi....... ladno nu va mai incurc hulubasilor
mai batman, demult trebuia sa intelegi ca tipo svidanie :D
ăăă bătmanilor, ian haroş
BATMAN ii numa unu
:D bine. bătman, te-oi suna dară la o ţigară. dacă voobşă te cunosc.
Eu nu sunt batman, eu is necunoscutul :D Pai ce zici de fumat
BATMAN nu fumeaza tu ai uitat
necunoscutele, o să fumăm cînd o să devii cunoscut. Batman- maladeţ.
Batman vrea sa moara sanatos :D , ca sa devin un cunoscut trebuie mai intii sa iesim la o tigara
ca să fii cunoscut trebuie mai întîi să-mi spui cine eşti şi de unde eşti.
Daaaaaaaa eu is maladet, pasiba Jacky avem nevoie de cuvinte calde :D
Sunt din Chisinau,Botanica baiat 175
Buiucani rulit NA !!!
da vnature buiucani ftw :D
ap şi-i din chişinău băiat 175. eu tot cstate am 175 ochi suri şi păr blond. unde înveţi?
Da eu am par blond si ochi verzuii :D Ne potrivim na !!! Gata eu am finisat toate studiile
bravo paţanu
Iaca gata ne-am si cunoscut, practic suntem suflete pereche, se poate de iesit
Aveti paru de aceeasi culoare asta ii sudiba patani
da vnature
da tu esti blonda naturala ?
tac tocina, hai terminaţ odată vă rog
Sorry, eu prosta ma plictisesc tare am oaspeti si nu pot sa stau normal la PS3 meu
vorbești de folosirea englezismelor, dar nu renunți la un limbaj cu rusisme și mai bagi și titlu în engleză... genius...
ori nu despre asta e articolul?!
în orice caz, soluția la orice problemă e să vânezi un cerb... sau să bei un jagermeister
Anonimul precedent, reciteste articolul si o sa intelegi ca ea zice de unii care că daca foloseste fraze in engleza esti limitat in a te exprima in romna... Insa ea nu crede asa ..
till i find somebody new )
tu dar nu te-ai zaibit destul de atita suferinta si singuratate, de aia nu ai intreprins nici o actiune de a-i aduna repejor inapoi pe ciuvasii prietenosi pe linga tine, aka friends...
eu stiu ca tu esti buna... in suflet!
stay safe!
ibaaati. fix ca la română. numa cu maturi. :D
în sens că bullşit.
aşă ţ-aş cruşi fiecare cuvînţăl din eseu tău, da iaca mă duc sî fumez. hatea pînă la 7 mai sînt 2 ore. oricum, aţănit padiobu, da? :D
presupun că ţîi mai uşor să pari jalnică pi năt în public dicît să pari jalnică în faţa unui prieten. :D distrează-te! ;)
și tu ești..?
funny cum cineva intreaba pe altii cine sunt pe cind isi pastreaza anonimatul
ps: prima data vad attention whore anonima? ai vreo placere bolnava de la asta?
attention whore anonimă de la mine? sure.
Termini școala, faci studii superioare de șomer(aici tre să fac o pauză și să-ți zic „Welcome to the real world”, gasesști un job de cacao în țara asta de cacao, părinții foarte amabil te trimit nah și când se începe supraviețuirea nu mai este loc de depresii fără motiv. Parafrazând, pot spune, Good Luck.