Adevărul e că îmi lipseşti.
Am tot încercat să evit fraza asta. Greu de pronunţat, greu de asimilat, greu. Am tot metamorfozat starea mea de spirit, am orientat lacrimile spre fum de ţigară şi sughiţurile spre ceaţă, ca să pară o simplă criză de frig, de iarnă, de tristeţe, de negru.
Am tot luptat pentru a ajunge la acelaşi rezultat - pocăinţă. Mărturisire. Îmi lipseşti, asta e. Asta e tot ce se poate deduce, tot ce se poate simţi. Îmi lipseşti tu şi tot ce însemni tu pentru mine.
Îmi lipseşte fiecare mişcare a ta. Îmi lipseşti mai mult pentru cum mă faci să mă simt, decît pentru cum te simţi tu. Ne-am obişnuit să negăm, şi sîntem destul de buni la asta.
Cînd vine vorba de confesiuni sincere frazele mele se leagă cîte una la fiecare 5 minute. Pentru că e greu. E ca şi cum ai sta goală în faţa cuiva şi ai aştepta să fii judecată, să ţi se arunce cu noroi şi pietre în faţă, sau să fii îmbrăţişată şi sărutată pe frunte.
Pentru că unele lucruri nu pot fi reparate, trebuie să-mi înveleşti inima în hîrtie roz şi să mi-o dăruieşti înapoi, pentru că doare prea tare cînd e la tine.
Nu, nu ştiam că sunt capabilă de a iubi.
Adevărul e că nu sunt capabilă de a iubi cu buchete de trandafiri şi limuzine, şi cine romantice în restaurante scumpe, sau cu telefoane subite sau porecle şi alintături.
Eu iubesc cu ţigări scumpe şi cafea neagră fără zahăr. Eu iubesc cu colanţi rupţi şi escapade noaptea pe străzi părăsite. Eu iubesc cu păr ciufulit şi jazz, cu lacrimi, certuri şi isterii fără motiv.
Eu iubesc cu pasiune, cu glume proaste, cu acadele mîncate împreună pe furiş, cu rîsete violente şi înjurături, cu palme şi muşcături, cu tine cu tine cu tine.
Dă-mi voie să te iubesc fără limite, dă-mi voie să te iubesc fără prejudecăţi şi fără abţineri, dă-mi voie să te iubesc natural, simplu, sincer.
Dă-mi voie să-ţi arăt că e mai mult, e mult mai mult, eu sînt mult mai mult, dă-mi voie să te apuc de mînă şi să-ţi arăt cît de mult însemni pentru mine. Dă-mi voie să mă dăruiesc ţie întru totul, să-mi unesc sufletul cu ceea ce însemni tu, şi să devenim un tot întreg.
Dă-mi voie să-mi amestec esenţa cu tine, să simt că aparţin undeva.
Dă-mi voie să te iubesc. Cum n-am mai iubit pe nimeni înainte, cu colanţi rupţi şi escapade noaptea pe străzi părăsite, cu păr ciufulit şi jazz
Cu lacrimi,
certuri
şi isterii.
Fără motiv.
Pentru că te ador.
"am orientat lacrimile spre fum de ţigară şi sughiţurile spre ceaţă" - Mi-a placut foarte mult aceasta expunere! Bravo!
mersi frumos : )
citeam si mi s-au ingramadit lacrimi in ochi...
foarte frumos, i know this feeling.
Minunat :)