Shampoo addicted

 

    Tu mie-mi spui că eu scriu frumos. Dar tu nu ai nici cea mai vagă idee cît de lin se încheagă frazele cînd tu eşti tot la ce mintea mea e în stare să se gîndească.

Tu nu ai nici cea mai vagă idee ce sete nestăpînită are pielea mea faţă de mireasma catifelată a pielii tale. Cîte flori am omorît pentru ca să ţi le dăruiesc ţie, să le priveşti şi să zîmbeşti.

Ştii, eu nu vreau să te descriu în cuvinte. Cuvintele sunt seci, pînă cînd noi nu le dăm ser şi viaţă. Dar mi-e frică să te descriu în cuvinte pentru că ele niciodată nu-mi ajung. Şi pentru că nici un cuvînt inventat de un set de neuroni omenesc nu e în stare să redea cine eşti tu cu adevărat.

Tu eşti diferit într-un mod foarte diferit de diferenţă.

Tu ai un mod al tău de a surprinde prin simpla ta existenţă. Şi Doamne, jur pe tot ce am mai sfînt, fiecare atingere de-a ta îmi străfulgeră tot trupul şi-mi sfarmă toate ţesuturile, întru pură existenţă.

Vreau să-ţi cumpăr o cutie mare mare de îngheţată dulce dulce şi să te alint cu sărutări sfioase. Vreau să-ţi dibui fiecare celulă şi să te fac să-mi aparţii. Vreau să-mi plimb încet vîrfurile degetelor pe carnea ta caldă şi să-ţi savurez fiecare mişcare şi fiecare tremur uşor.

Şi cît aş vrea, cît aş vrea să te strîng în braţe şi să-ţi spun cît de mult eşti de fapt.

Tu eşti tot.

 
    Azi a fost diferit. Azi aveai gust de Red Label cu Cola Light, piure de cartofi cu salată de vară şi Parliament Aqua Blue. Şi cînd ceva se schimbă, tu ai gust de aroganţă incredibilă, ascunsă bine timp de 11 luni. Ascunsă bine timp de 335 de zile.

Şi azi a plouat mult. Aşa cum îmi place mie. Aşa cum credeam că-ţi place şi ţie, înainte să văd privirea din ochii tăi. Aveai privirea de care mi-e frică cel mai tare. Disperare amestecată cu furie.

Îmi plăcea imaginea tălpilor tale reflectată pe asfaltul umed.

Eu nu vreau ca tu să-ţi uzi pleoapele cu picături reci de ploaie, sau să sughiţi cînd rîzi prea mult.

 Am vrut să te apuc de mînă dar apoi mi-am zis că nu, între noi erau oraşe şi oceane, despărţite de un perete consistent de ploaie proaspătă cu miros de nori, de cer şi de îngeri.

Nu ar fi frumos să stăm într-o cabană în mijlocul pădurii? Tu ai spune nu, eu te-aş întreba de ce, şi tu ai spune pentru că urşi.

Tu eşti cel mai în stare să mă aducă înapoi cu picioarele pe scoarţa terestră, tu şi cifrele de pe cîntar dimineaţa.

Eu simt cum generaţii întregi de tîmplari, de poeţi şi de grădinari ţi-au creat inima, şi apoi au rămas canonizaţi în veci de către alte generaţii de tîmplari, de poeţi şi de grădinari.

Ţi-au creat carcase solide din lemn şi le-au împodobit cu flori de primăvară, apoi au scris versuri de-a lungul barierelor din măliniţă roşie. Cel mai frumos e că atunci cînd mă strîngi la piept mă scufund în inima ta şi sunt absorbită de templul pe care mi l-am imaginat de atîtea ori, dar nu l-am putut descrie niciodată.

Eu nu vreau să-ţi sperii farmecul, şi de-aia merg în vîrful degetelor prin casă. Tu ai podelele murdare de sînge şi de celule moarte.

Şi mă întreb, oare cît costă un kilogram de struguri?

Eu vreau două.

Vreau sex pe bancheta din spate a unei mașini, o limonadă acră și un pachet de Lucky Strikes.

Și noapte, și ploaie. 

 

  Tu nu ești tu fără un strop de fum de țigară. Eu nu sunt eu fără un strop de muzică în căști. Noi nu sîntem noi fără un strop de fericire amestecată cu disperare în ochi.

Eu nu prea știu de ce nu am nevoie, dar știu de ce am nevoie. Am nevoie de o pereche de blugi vechi, un tricou, niște ghete, un pachet de țigări și căști. Și mai vreau să fie seară, răcoare și întuneric.

Eu nu pot să-ţi ofer dragostea de care ai nevoie, pentru că nu-mi mai rămîne nimic pentru mine. Mă simt blocată într-o metaforă scrisă de un începător.

Şi mă gîndesc uneori că ţi-au luat tot, ţi-au luat tot ce aveai şi tot ce vroiai să obţii, cu propriile forţe. Te-au lăsat gol pe pămîntul rece. Dar eu te iubesc, şi ei nu pot lua asta.

Te simt murind picătură cu picătură, ca ploile scurte şi reci de vară.

 

    Te-am aşteptat 13 zile şi 45 de nopţi, pentru că mă gîndesc la tine cînd se înserează. Mă gîndesc la tine cînd afară se face frig.

Mă gîndesc la tine cînd plouă cu disperare şi înjurături ieftine. Tu ai gust de pepene verde cu alune.

Tu ai gust de lapte rece dimineaţa. Şi chestia e că pe cît mai mult mă satur să vorbesc despre tine, cu atît mai mult o fac. Adevărul e că am aşa o stare de pohui nepăsare parţială.

Eu

Eu urăsc soarele. Eu urăsc lumina zilei. Eu trăiesc în întuneric, cu multă cafea şi ceva dulce. Eu aştept dimineţile întunecoase şi reci de iarnă. Eu te aştept pe tine cu mănuşi groase de lînă.

Eu nu ştiu de ce am pierdut drumul pe care trebuia să mergem, eu nu ştiu de ce ne-am pierdut în noi şi nu ne putem regăsi, eu nu ştiu de ce dar noi nu.

Şi mă dor călcâiele de atîta fugit după tine. Ştii, eu vreau să mă opresc şi să respir, dar îmi tot strigă din spate în tonuri violente să mă grăbesc, să continui. Şi eu ascult, şi eu merg mai departe.

Dar azi nu mi-am mai simţit picioarele, şi le-am văzut sîngerînd, şi am vrut să mă opresc, dar nu am făcut-o. Ştii, tu eşti altfel.

Ştii ce mă sperie cel mai tare la tine? Tu. Toată fiinţa ta. Sincer, mi-e frică de tine. Şi nu pot înţelege dacă mi-e frică de ce o să-mi faci, mi-e frică să nu te pierd sau mi-e frică să nu mă rănești.

Nu vreau să-ți pierd talentul de a mă face specială.

Şi mai ştii ceva?

Dau un regat pentru o ţigară.

 
    Tu o să fii băiatul cu prea multe tatuaje pe mîini, cu barbă deasă și cu cămăși încheiate pînă la ultimul nasture. Eu o să fiu fata cu pantaloni scurți prea vulgari, cu colanți rupți, păr ciufulit și unghii date cu ojă neagră. Noi nu o să fim împreună cu restul, pentru că noi suntem altfel, din mai multe puncte de vedere.

Tu o să mă săruți încet pe frunte și o să rîzi de feţele ciudate pe care le fac prea des. Eu o să te strîng în braţe cînd o să-mi şopteşti încet numele.

Noi nu o să fugim de toată lumea, nu, noi o să stăm lîngă ea şi o să-i rîdem în faţă, pentru că noi sîntem fericiţi iar restul sunt trişti şi patetici.

Noi nu o să vorbim cu voce tare. Cine are nevoie de cuvinte? Noi o să respirăm în ritm de Kings of Leon şi o să şoptim versuri din poezii vechi.

Ştii, cînd sunt lîngă tine nu mi-e sete.

Noi nu o să dansăm în faţa nimănui, noi o să zîmbim calm şi o să acoperim soarele cu degetele. Noi nu suntem cei care se ţin de mînă cînd merg pe drum, noi sîntem cei care se ţin de suflete cînd respiră.

Şi ţi-aş dărui lumea întreagă, dacă aş şti că ţi-ar folosi la ceva.