Tu mie-mi spui că eu scriu frumos. Dar tu nu ai nici cea mai vagă idee cît de lin se încheagă frazele cînd tu eşti tot la ce mintea mea e în stare să se gîndească.
Tu nu ai nici cea mai vagă idee ce sete nestăpînită are pielea mea faţă de mireasma catifelată a pielii tale. Cîte flori am omorît pentru ca să ţi le dăruiesc ţie, să le priveşti şi să zîmbeşti.
Ştii, eu nu vreau să te descriu în cuvinte. Cuvintele sunt seci, pînă cînd noi nu le dăm ser şi viaţă. Dar mi-e frică să te descriu în cuvinte pentru că ele niciodată nu-mi ajung. Şi pentru că nici un cuvînt inventat de un set de neuroni omenesc nu e în stare să redea cine eşti tu cu adevărat.
Tu eşti diferit într-un mod foarte diferit de diferenţă.
Tu ai un mod al tău de a surprinde prin simpla ta existenţă. Şi Doamne, jur pe tot ce am mai sfînt, fiecare atingere de-a ta îmi străfulgeră tot trupul şi-mi sfarmă toate ţesuturile, întru pură existenţă.
Vreau să-ţi cumpăr o cutie mare mare de îngheţată dulce dulce şi să te alint cu sărutări sfioase. Vreau să-ţi dibui fiecare celulă şi să te fac să-mi aparţii. Vreau să-mi plimb încet vîrfurile degetelor pe carnea ta caldă şi să-ţi savurez fiecare mişcare şi fiecare tremur uşor.
Şi cît aş vrea, cît aş vrea să te strîng în braţe şi să-ţi spun cît de mult eşti de fapt.
Tu eşti tot.
