Mie îmi place să te aud pe tine respirînd. Eu îţi iubesc fiecare mică circumvoluţiune de pe buze. Eu îţi dăruiesc universul întru fericire şi un pic de disperare.
Eu mai am un pic şi devin fată mare. Tu mai ai un pic și devii mai mic decît ai fost vreodată. Adevărul e că noi nu avem nici măcar un fel de viitor, noi am crescut și am descrescut întru pierzanie. Noi nu vom stăpîni mări şi nu vom atinge idealuri, noi vom rămîne jos printre bulgări mici de noroi şi fire uscate de nisip.
Dar adevărul e că noi vom fi, de fapt, singurii destul de jos pentru a putea mirosi iarba, sau pentru a gusta roua. Noi vom auzi paşii grăbiţi, înălţîndu-se, a fiecăruia dintre voi, şi apoi vom asculta fiecare prăbuşire.
Şi, eu cred, noi vom fi fericiţi. Noi vom visa, dar nu vom ajunge nicăieri, pentru că asta e natura noastră - de a rămîne jos. Noi vom spera, dar nu vom atinge, noi vom încerca dar nu vom reuşi, toate astea pentru că noi nu.
Dar nouă ne place jos.
Atîta timp cît jos înseamnă împreună, şi atîta timp cît eu te aud pe tine respirînd.
