Shampoo addicted

  Adevărul e că tot ce vreau e linişte. Vreau să adorm în braţele tale, cu miros de cearceaf curat în nări. Cu respiraţie de tine pe pielea-mi dezgolită. Vreau ca lumea să se oprească, măcar pentru o oră, pentru ca visele mele să se transforme în florile tinereţii tale.

Şi în acea oră, seva care-mi curge prin vene va deveni elixir de tine. Ne vom părăsi lumile şi vom deveni aceeaşi persoană, tu vei fi existenţa mea trupească şi dorinţa mea sexuală, iar eu voi sta tăcută în partea cealaltă şi o să aştept să mi se întunece privirea cu fluturi, care vin de pretutindeni şi de nicăieri.

Tu o să mă strîngi la piept aşa cum obişnuiai să o faci odată, eu o să-ţi zîmbesc cu lacrimi în ochi şi o să-mi pierd bucăţi din fiinţă, ca să-ţi fac ţie loc.

Mie mi-e dor de întuneric şi de vocile noastre încălzite uşor cu ceai. Mi-e dor de picioare goale pe parchet rece. Mi-e dor de fericire, de zîmbete şi de desfătare.

Mi-e dor să-ţi arăt că te iubesc. Îmi lipseşti atît de mult încît zilele mele se termină atunci cînd eu mai întreb odată şi eu ştiu că nu, dar eu nu vreau să cred că nu.

Tu măcar realizezi ce înseamnă braţele tale pentru vertebrele mele? Tu măcar înţelegi ce înseamnă privirea ta pentru muşchii mei cardiaci? Tu măcar simţi că dragostea mea pentru tine e una bolnavă? Eu simt că te simt doar atunci cînd tu-deasupra-mea-ochi-închişi. Eu sînt fericită doar cînd întuneric-ploaie-braţele-tale-în-jurul-meu.

eu trăiesc doar cînd eu-tu-linişte.

   E prea tîrziu să-ţi sărut spaţiul dintre omoplaţi pentru că aceştia s-au destrămat în timp, devenind fire de nisip şi disperare. Îmi e greu să accept că am greşit tot acest timp, îmi e greu să încep de la început şi să repar tot ceea ce n-am făcut şi să mai fac odată ceea ce nu o să fac niciodată.

Îmi plăcea să cred că tu crezi că eu sunt altfel. Pînă cînd am aflat că degeaba eu cred că tu crezi că eu sunt altfel, pentru că nu-i aşa. Şi atunci mi-a devenit interesant, ce sunt eu oare pentru tine?

Plăcere nu eram, pentru că timpul petrecut cu mine e foarte greu numit astfel. Eu îmi contopeam trupul cu al tău şi vorbeam despre cît de mare e universul şi cît de neînsemnată e grandoarea acestuia pe lîngă sufletul tău. Şi tu nu mă auzeai pentru că erai ocupat. Eu credeam că erai ocupat cu faptul de a crede că eu sunt specială, dar nu era aşa.

Iubită tot nu-ţi eram, pentru că din noi doi eu aşteptam să-ţi sorb siropul din trupu-ţi amorţit, tu te gîndeai la altceva. Cînd eu eram cu tine, eu eram fericită, atît de fericită încît chipul tău era mai mult angelic decît omenesc, în viziunea mea infantilă. Cînd tu erai cu mine, pentru tine eu eram om, şi asta e ceea ce, poate, doare cel mai tare.

Şi ştii, eu nu pot să dorm pentru că în perioada asta între "eu mă culc în pat" şi "eu adorm" eu gîndesc mult, şi cînd eu gîndesc mult eu ajung cu gîndul la tine, şi cînd eu ajung cu gîndul la tine eu plîng.

Oare ce am fost eu pentru tine? Oare am fost destul sau oare am fost prea mult?

Tu pentru mine ai fost tot, pînă cînd nu am realizat că totul poate să fie şi gol, totul poate să fie şi vid.

Eu te-am iubit atît de mult, atît de mult! încît îmi tremură degetele cînd îmi amintesc cît de aproape eram de sacrificiu suprem şi albastră veşnicie.