Adevărul e că tot ce vreau e linişte. Vreau să adorm în braţele tale, cu miros de cearceaf curat în nări. Cu respiraţie de tine pe pielea-mi dezgolită. Vreau ca lumea să se oprească, măcar pentru o oră, pentru ca visele mele să se transforme în florile tinereţii tale.
Şi în acea oră, seva care-mi curge prin vene va deveni elixir de tine. Ne vom părăsi lumile şi vom deveni aceeaşi persoană, tu vei fi existenţa mea trupească şi dorinţa mea sexuală, iar eu voi sta tăcută în partea cealaltă şi o să aştept să mi se întunece privirea cu fluturi, care vin de pretutindeni şi de nicăieri.
Tu o să mă strîngi la piept aşa cum obişnuiai să o faci odată, eu o să-ţi zîmbesc cu lacrimi în ochi şi o să-mi pierd bucăţi din fiinţă, ca să-ţi fac ţie loc.
Mie mi-e dor de întuneric şi de vocile noastre încălzite uşor cu ceai. Mi-e dor de picioare goale pe parchet rece. Mi-e dor de fericire, de zîmbete şi de desfătare.
Mi-e dor să-ţi arăt că te iubesc. Îmi lipseşti atît de mult încît zilele mele se termină atunci cînd eu mai întreb odată şi eu ştiu că nu, dar eu nu vreau să cred că nu.
Tu măcar realizezi ce înseamnă braţele tale pentru vertebrele mele? Tu măcar înţelegi ce înseamnă privirea ta pentru muşchii mei cardiaci? Tu măcar simţi că dragostea mea pentru tine e una bolnavă? Eu simt că te simt doar atunci cînd tu-deasupra-mea-ochi-închişi. Eu sînt fericită doar cînd întuneric-ploaie-braţele-tale-în-jurul-meu.
eu trăiesc doar cînd eu-tu-linişte.
Ce joc de cuvinte fascinant
incat as vrea sa simt si eu acele brate :D
Modul tau de a scrie mereu imi provoaca fiori.