Eu am o pătrunzătoare fascinaţie şi o plăcută dependenţă faţă de corpurile omeneşti. Eu tînjensc după mişcările graţioase ale trupului tău în întuneric.
Îmi place să-ţi privesc oasele dansînd şi sîngele fierbînd, pînă cînd se stinge şi ultima scînteie a zilei. E ceva minunat în cum pielea ta se arcuieşte pentru a-ţi cuprinde complet fiinţa, e ceva angelic în cutele formate în dreptul buzelor tale, în micile riduri din jurul ochilor.
Tu nu realizezi ce impact are relieful abdomenului tău asupra mea. Cît de frumoasă îţi este fiinţa atunci cînd eşti cel mai vulnerabil, atunci cînd nu te poţi ascunde în nici un palton, sub nici un fular, deasupra nici unei minciuni. Atunci cînd eşti gol în faţa mea, atunci cînd mă priveşti, realizînd că aş putea să te rănesc - dar nu o s-o fac. Atunci te iubesc.
Atunci mă dedic şi eu ţie. Atunci poţi să-ţi recreezi amintirea alunelei de sub oasele bazinului. Atunci observi uşoara asimetrie a sînilor şi linia dreaptă a claviculei. Atunci poţi să zîmbeşti, să mă strîngi în braţe pînă cînd eu nu o să memorez la perfecţie detaliile trupului tău dezgolit.
E ceva atît de frumos în pielea ta albă-albăstruie, străpunsă pe alocuri de extremităţi ale articulaţiilor.
E ceva atît de frumos în arcurile propriei tale fiinţe, încît eu ştiu că anume atunci te iubesc. Te iubesc cum nu te-am mai iubit niciodată.
