Shampoo addicted

   Și-mi păreai atît de liniștit cînd dormeai. Cînd respirai încet, în perna plină de praful grijilor tale, care ți se scurg noaptea din cap. Iar dimineața tu le adulmeci, le strîngi pe toate și le aranjezi în albumul existenței tale. Un album de suferință și părăsiri. Și căutări.

Te părăsesc apoi te caut, te caut în mine apoi în fiecare. Și nu pot să înțeleg dacă mi-e mai rău, sau mai bine atunci cînd te găsesc.

Viața mea a devenit dependentă de grija mea constantă față de tine. Îți mai aduci aminte cînd ți-am spus despre Alexandra? Și despre vara anului 1816? Știi ce s-a întîmplat în vara anului 1816?

 Dar despre pisica din copac? Ea era în copacul meu.

Eu sunt gata să ți-o dau ție, pentru că eu știu că eu voi găsi o cale de a ajunge unde îmi doream atît de mult să ajung. Eu nu mai am nevoie de pisica din copac, sau poate am nevoie de ea mai mult decît niciodată.

Dacă te deranjează zgomotul tastaturii, te rog să mă anunți, înaintea de a reveni înapoi în lumea reală, care e atît de crudă și de rece.

E rece pentru că a obosit. Ca și oamenii. Știți oameni care devin reci, cînd obosesc? Eu știu doi. Erau frumoși, dar au obosit de noi, și s-au răcit. Ca și orașul în timpul iernii, el obosește și ne învelește în alb, ne dă sărbătorile de Crăciun și concedii la munte, și cînd se gîndește să ne mai dea o șansă, încearcă să ne iubească din nou.

Eu ție ți-aș da un milion de șanse. Oare cum n-ar fi dacă n-aș obosi nu de tine?

Tu mie îmi spui că eu sunt frumoasă. Și eu văd doar păsări cu aripi frînte, care nu-și vor putea lua zborul niciodată, dar care încearcă. Oare eu m-am săturat să încerc?

Ce spui? Ce crezi?

Tu nu crezi și nu spui nimic. Tu ești adormit. Și o, cînd te privesc, cît aș vrea, cît aș vrea și eu măcar o fărîmă din liniștea ta pentru mine.

și două pentru tine, pentru cînd te vei trezi.

   Eu am fost plecată un timp foarte îndelungat de pe planetă. Cel puţin aşa cred eu, cînd conectez calculatorul. Sau cînd mă conectez la wifi pentru alte necesităţi, nu mail şi skype.

Cînd ies eu în lume (şi o fac foarte des, în mare parte deoarece nu vreau să fumez în casă) (i should get a life) , văd oameni decenţi, bine îmbrăcaţi, machiaţi simplu, care vorbesc frumos şi care mai şi citesc (!!!) cărţi în microbuz. În ultimul timp chiar am început să cred că avem o ţară care poate ajunge undeva, datorită tinerilor noştri talentaţi. Îmi vin pe mail mii şi mii de invitaţii la conferinţe, la proiecte, toate organizate de şi pentru tineri....

şapu aprind eu făisbucu.

1. De cînd e moda asta cu fotografii goale împreună cu el/ea/amîndoi/amîndoi+un cal în pat? Am pierdut eu ceva, ca de exemplu vreo 20 de ani de scurgere de neuroni din ţărişoara noastră micuţă? Pentru că înainte lumea vedea pornografie şi îşi făcea cruce, apoi lumea vedea fotografie şi se înroşea, apoi lumea vedea pornografie şi spunea că e ceva normal pentru cei singuri să aibă şi ei parte de o labă sănătoasă, iar acum lumea e plină de sex tapes? Conversaţie peste 20 de ani: "mami, mami, de unde apar copiii?" "stai dragă să-ţi arăt, am poze cum eu mă f't cu tac'tu".

2. Dacă mănînci, nu trebuie să faci poze.

3. Eu serios.

4. Nu, nici dacă o faci în Italia sau în Portugalia, sau în SUA, sau la CACOS, sau în Pizdamăsii.

5. Vremea Duckface-urilor a trecut, de mult. Cam atunci cînd a trecut şi popularitatea lui Vitalie Dani (pentru cei care nu înţeleg glumele mele subtile: ea nu a existat)

6. Dacă tu încarci online o poză cu ţîţele (altfel n-ai cum le numi) tale, nu fă scandal cînd afli că Borea o făcut laba la ele.

7. În nenumărate rînduri.

8. Eu înţeleg, eu tare bine înţeleg, cînd vezi tot internetul bazîndu-se pe ţîţe, cînd vezi cum toţi se uită la fundul Anei, e greu să nu încerci să-ţi vinzi corpul ca ultima curvă ieftină de pe stradă, şi crezi că dacă nu arăţi tuturor ce ai atunci viaţa ta nu are sens, ăsta e un sentiment normal. Fiecare fată trece prin aşa perioadă. Se numeşte pune mîna pe o carte, că dacă nu o faci mai devreme sau mai tîrziu cineva va arunca cu una în tine. Şi, apoi, eventual, pe tine.

9. Avem o limbă atît de frumoasă, în limba noastră există cuvîntul dor, casă, familie, copil, pisică, inteligenţă, a refuta, şi alte podoabe lingvistice. E atît de greu să înveţi s-o stăpîneşti? Să te bucuri cînd citeşti o poezie? Să scrii fraze care bucură ochii şi care, citite, încîntă urechile fiecăruia? Caneşna că nu, să grăieşti frumos asta pentru loşi da eu-s karaleva.

Eu nu vreau ţară de curve şi agramaţi. Eu vreau Moldova mea înapoi. Cu fete care îşi împleteau cosiţe şi dansau la hore, cu fete care roşeau cînd un băiat le apuca de mînă!

ori eu nu m-am născut cînd trebu', ori voi sînteţi nişte gunoaie ale societăţii.

meow