Tot ce am vrut eu vreodată a fost, și este, să trăiesc frumos. Nu vreau să trăiesc frumos așa cum ne-am obișnuit noi să se trăiască frumos, eu vreau să trăiesc sălbatic de frumos. Mie îmi plac nopțile în care nu înțelegi unde mergi sau unde vrei să ajungi.
Mie îmi place să mă trezesc dimineața înainte ca orașul să se trezească, și să stau în pat cu ochii deschiși înspre tavan, și să mă uit la soare cum răsare, observînd cum palmele mi se fac mai vizibile și mai vizibile în întuneric.
Mie îmi plac poveștile scurte despre iubiri lungi, nopțile lungi despre iubiri pierdute și bananele. Muzica bună și certuri pe motive banale, ojele de culori complicate și să te sărut pe tine sub ninsoare.
Tu faci cu sufletul meu ceea ce face primăvara cu copacii de cireși. Cel puțin obișnuiai să. Dar cumva se face că tu niciodată nu ai înțeles de ce am avut eu nevoie. Eu nu am nevoie de liniște, eu nu pot trăi în liniște. Eu vreau să fugi cu mine de mînă și să îmi rupi colanții în timp ce mă împingi ușor pe masa de la bucătărie.
Eu nu voi putea niciodată să îți over siguranță, eu nu voi putea niciodată să îți îndeplinesc planurile de viitor, sau să îți fac borș cînd vii seara de la serviciu. Eu o să te iau cu mine pe o corabie spre dracu știe unde și cînd nu o să mai contenești cu întrebările o să sar peste bord și o să te chem după mine. Muzica urechilor mele sunt semnele de întrebare, o să-mi deschid inima ție și o să te iubesc cum nimeni nu te-a iubit vreodată, și tu vei fi cum nu ai mai fost vreodată, doar pentru că eu te iubesc.
Eu nu voi putea niciodată să îți ofer ceea de ce ai nevoie, și tu ai îmbătrînit în suflet pentru a alerga cu mine după monștri, fantome și povești. Tu ai nevoie de o altfel de femeie, iar eu nu am nevoie de nimeni.
Eu am nevoie de un rucsac mai mare ca să-mi încapă acolo și foile A2 pe care voi picta diminețile în care mă trezesc fără tine.
Frumos!