Eu nu am nevoie de tine în viața mea pentru a fi fericită, pentru că mie îmi place să fiu mizerabilă. Mie îmi place să nu merit nimic și să nu obțin nimic.
A tinde spre a fi nimeni e cel mai nobil lucru, pentru că nimeni nu o face. Pentru că toți speră, încearcă și luptă. Știi, eu m-am săturat să lupt. Eu m-am săturat să încerc, să cad, să disper, să ţip şi să încerc să ajung undeva, cînd văd că toate drumurile care încep de la uşa mea, duc spre nicăieri.
Ştii care-i cea mai tristă formă a tristeţii? Cea uscată. Cînd ţi se opreşte privirea într-un punct şi tot ce poţi să faci este să... priveşti. Cînd vrei atît de mult să plîngi, dar nu poţi.
Stai şi te beleşti cu orele în întuneric şi nu poţi scoate nici măcar o lacrimă. Ajungi la un moment cînd îţi dai seama că nu, cînd vezi că ai obosit şi că nu ai pe nimeni lîngă tine pentru care ai putea continua.
Eu de fiecare dată cînd plîng, rîd. Pentru că naivitatea mea îmi pare atît de stupidă, încît devine amuzantă.
Sper că eşti fericit. Eu, sincer, sper că voi toţi sînteţi fericiţi.
buna Morgane,
spun ca suntem cativa, care am sarit gardul, desi poarta era larg deschisa.. si suntem fericiti.
te mai complaci, sau vrei sa vezi .. cat poti duce tu?
naivitatea ta este margaritar rarut in timpurile astea.. eu asa vad. :)
mai vin in vizita, eu beau ceai verde, sa faci..
imi place cum scrii, sa vedem si intregul.
pe curand
il.
drăguț