Inspirată de ea.
Nu m-a atras,pentru că privea vag,ca toţii bărbaţii de altfel. Nu căuta cu privirea cele mai ascunse detalii,doar privea,de parcă dorea să vadă doar culorile,să trăiască în nişte pete. Avea look'ul ăla tipic adolescenţilor dar arăta foarte matur.
Era agresiv,era ciufulit, neîngrijit, ciudat, visător, nepăsător, murdar...ridica ochii din pămînt pentru a-i închide din nou în faţa soarelui.Îl priveam cu ochi mari,vrînd să găsesc ceva simetric în figura lui,o fărîmă de ordine sau un fir de păr aranjat. N-am găsit.
Avea ochi verzi,mari,cu gene negre şi scurte. Părul îi dădea în ochi,dar nu-l deranja.
El nu era genul meu. Nu era genul nimănui. El privea în ochi cînd vorbea cu tine. Te ajuta fără să te facă să roşeşti. Nu spăla mîinile după masă (şi nici înainte),nu dansa,nu desena, nu cînta, nu avea poze pe facebook.
Nu era un om inteligent şi nici nu avea idei strălucite. Trezea multe aşteptări de la toţi pentru că TREBUIA să fie cineva în viaţă,el însă dorea să trăiască.
L-au dat părinţii la colegiu să-l facă avocat...şi l-au exmatriculat. Pentru că întîrzia şi chiulea.
Îmi vorbea privindu-mă direct în ochi şi zîmbînd,nu întrerupea sau devia,pur şi simplu asculta. Şi eu puteam să plîng doar la el în braţe,pentru că doar el înţelegea. Nu-mi spunea că ceilalţi sunt nişte nesuferiţi şi eu sunt cea mai bună,nu-mi promitea nimic,doar asculta şi-mi zîmbea trist şi-mi spunea că totul va fi bine,că el e aproape. Şi eu credeam.
Şi Doamne. L-am iubit atît de tare.
Pe cine? Pe el.
frumos! :)