De ce privim dulce şi zîmbim? De ce apucăm de mînă strîns şi spunem "mereu"?
De ce mi-ai spus "mereu" dacă ştiai că nu va fi aşa? De ce nu mă ascultai cînd îţi tot repetam că nu e posibil?
Sau poate credeai că divina căzătură din rai va fi mai dureroasă dacă îmi vei promite mai multe? Imploram să ai milă de mine, de ce trebuia să spui acest "mereu?" De ce? De ce nu m-ai ascultat şi nu ai tăcut cînd ţi-am acoperit buzele? De ce nu ai putut înghiţi cuvintele? Poate primeai plăcere din a-mi spune asta? Poate pentru tine "mereu" însemna un jurămînt în care eu trebuia să cred şi trebuia să-l iubesc? Dar oare nu ai realizat cît de mult doare acest "mereu"?
Sau poate îţi plăcea să-mi zmulgi aripile pană cu pană şi apoi să mă vezi tîrîndu-mă? Să-mi stingi soarele şi să-mi furi licuricii şi să mă arunci într-un labirint de unde trebuia să ies? Poate îţi plăcea?
De ce te mai oboseşti promiţînd,de ce-mi tot repeţi că totul va fi bine?
Nimic niciodată nu va fi bine. Şi următoarea dată cînd vei spune "mereu" te omor cu mîna mea.
