Shampoo addicted

  În sfîrşit m-am hotărît să încep acest articol,pe care l-am tot rugumat în cap,la care m-am tot gîndit,dar de care îmi era oarecum frică pentru că a te băga în politică şi-n chestii de astea mai "serioase" e cam periculos,mai ales în materie de blogging,nu e cum a scrie despre culoarea la lenjeria nouă pe care ţi-ai luat-o şi nu e nici măcar genul meu,dar oricum,am o părere pe care aş cam vrea să v-o comunic.

Toată chestia asta cu fraţii şi cu nefraţii şi cu ruşii-idioţi şi cu ura pentru o naţie pentru evenimente care s-au întîmplat zeci de ani în urmă şi chestii de genul îmi cam dă dureri de cap.

Prima întrebare,de ce nu poate Basarabia deveni odată şi odată ţară independentă? Nu în acte,ci cu adevărat independentă. Să nu mai caute toate babele unire cu Rusia şi majoritatea tinerilor unirea cu România. Îţi place cum e acolo? Bine bă,fă şi la tine aşa! Dar nu căuta să pupi în fund (mă scuzaţi) 2 ţări care au reuşit să supravieţuiască în tot virtejul ăsta de schimbări (mai mult sau mai puţin). Nu-mi săriţi în cap,nu-mi săriţi în cap,da,suntem fraţi cu românii,avem o istorie care ne-a unit pentru totdeauna în a fi două popoare asemenea,dar spuneţi-mi voi mie,fraţii trăiesc în aceeaşi casă? Da,trăiesc,pînă la vreo 20 de ani,cînd îşi iau propria casă şi îşi întemeiază o familie şi construiesc un viitor,şi sunt ambii bineviţi în ospeţie la celălalt,dar nu trăiesc sub acelaşi acoperiş! Nu vă aduce tangenţe cu nimic? A exista 2 popoare asemenea,vecine,cu oameni la fel de buni şi tot aşa mai departe e un lucru bun,dar nu ne apucăm să le unim pe toate că de',aşa vrem noi.

Şi de ce vrem unirea cu România? Ei deatîta că România pe lîngă noi e mai dezvoltată. Păi bine,dragul meu,contribuie şi tu la dezvoltarea Basarabiei,nu împlini 20 de ani şi fugi pe LA Italia şi strigi de acolo de-ţi ies spume la gură că vrei unire cu România.

Şi care ar fi partea 2? URSS,fosta URSS,FOSTA BĂ,FOSTA. Dragi bătrîni,pupatul în fund pe ruşi nu înseamnă că pîinea va fi din nou 10 capişi (sau cît acolo mai era) sau că toată lumea as' meargă iarăşi cu Volgi prin oraş sau chestii de genu'. Rusia are acum şi singură prea multe probleme de fixat,noi aşa îi mai trebuim că tuhma straşnic. Şi dacă sincer,acum vine deja părerea mea proprie,dam' mai bine cu Românii.

Românii ne numesc fraţi şi ne vorbesc limba,dar ruşii ne spun "maldavaşî" şi noi suntem pentru ei ceva de genul mexicanilor pentru americani,o naţie de îngrijitori de animale,menajere, dădăci,constructori şi etc. Adică cam nimic. Pentru că ruşii se simt superiori din toate punctele de vedere,şi nu doar asupra noastră ci şi asupra tuturor popoarelor care au constituit fosta URSS. Că de,aşa e caracterul lor.

Şi în concluzie,mai lăsaţi dom'le politica şi corectitudinea şi legitatea şi tot BREDU ăsta şi începeţi să FACEŢI ceva. Nu cuvinte,domnilor,fapte. Vrem să vedem o schimbare,vrem să vedem o ţară care merge spre bine,nu un popor împărţit în 2 tabere care vor să pupe funduri diferite. Scăpaţi odată şi odată de jugul pe care l-aţi purtat atîţia ani,ELIBERAŢI-VĂ.

Şi credeţi-mă,atunci cînd veţi vedea Basarabia strălucind,cînd veţi fi mîndri să rămîneţi ACASĂ,atunci o să simţiţi pe buze cel mai dulce gust,mai dulce decît orice unire şi mai dulce decît orice sărut pe care vreţi să-l oferiţi părţii dorsale. Vă garantez eu.

Hai v-am pupat

  Uneori vreau să scot geanta veche cu curea lungă din dulap şi să arunc acolo un pulover vechi,o pereche de blugi şi un mp3,să ies pe uşă şi să plec. Nu ştiu nici eu unde. Să plec. Să rătăcesc,să dispar,să mă-nghită lumea. Să hoinăresc aşa pe străzi fără ca să-mi pese de ce va fi în viitor,pentru că el va veni oricum. Fără să mă gîndesc la consecinţe,la probleme,la oameni,la familie,la ce vreau să fac cu viaţa mea,să plec.

Să mă opresc din cînd în cînd pe la un adăpost pentru oameni fără locuinţă ca să fac un duş şi să-mi adun gîndurile,pentru ca apoi să-mi pun iar geanta pe umăr şi să continui să merg. Şi cînd picioarele îmi vor fi aproape de sîngerare să opresc o maşină şi să mă duc exact pînă unde pleacă şoferu',şi de acolo să încep din nou să hoinăresc. Să trăiesc cu ziua de azi,şi culmea,să-mi placă. Să le spun alor mei că m-am pierdut,şi nu aş minţi,pentru că o parte din mine s-a pierdut de mult.

Să fac ce-mi place,să pot respira fără a mă gîndi dacă voi avea aer peste cîteva minute. Să uit de banalul ăsta în care tot trăiam şi continuam să trăiesc,şi făceam lucruri care "trebuia" să le fac pentru că aşa îmi spuneam în fiecare dimineaţă şi aşa îmi repetau toţi,eşti adult doar atunci cînd faci lucruri pentru că trebuie să le faci,nu pentru că îţi plac.

Să cînt pe străzi,să strîng cîţiva bănuţi pentru un ceai fierbinte şi apoi să pornesc din nou. Să am timp în sfîrşit să fac ordine în tot. Să-mi deconectez telefonul pentru că nu mai merită deja,şi pentru că cei care ţin la mine o fac pentru că ei au nevoie de mine,nu pentru binele meu,şi cei care nu ţin...mă rog...nu le pasă.

Şi dispar,pe zi ce trece tot mai mult şi mai mult pînă cînd nu va rămîne decît o umbră pe care nimeni nu o va recunoaşte,pentru că mă costă prea mult suflet. Şi după ce am plîns vro' juma de ceas într-un veceu public să ies afară şi să continui,pentru că nu mă voi da bătută. Să văd ceea de ce m-am ascuns atîţia ani pentru că era "o altă lume" în care eu nu aveam ce căuta şi care nu mă privea deloc.

Uneori vreau să scot geanta veche cu curea lungă din dulap şi să arunc acolo un pulover vechi,o pereche de blugi şi un mp3,să ies pe uşă şi să plec. Nu ştiu nici eu unde. Să plec. Să rătăcesc,să dispar,să mă-nghită lumea....

  Şi continuaţi să vă aruncaţi praf în ochi pentru a putea spune că sunteţi orbi,cînd de fapt nu vă pasă. Nu vă pasă de nimic decît dacă cineva vă promite că veţi avea şi voi de cîştigat. Îţi pasă de ea atîta timp cît ei îi pasă de tine,odată ce a plecat e automat o curvă. Şi dup'aia vă băgaţi cu capul în nisip pentru că de',ăsta e talentul vostru,şi staţi acolo pînă se domolesc apele şi puteţi ieşi cu faţa curată. Dar degeaba frate' pentru că în faţa ei rămîi cenuşă,cenuşă neagră şi moale care lasă pete adînci şi întunecoase chiar şi de la cea mai mică atingere.

Dar tu nu,tu continui să caşti ochii mari şi să te holbezi ca un bou la ea,în timp ce o distrugi şi o omori încet cîte încet în fiecare zi. Şi apoi te întrebi de ce te urăşte. Te urăşte pentru că i-ai scuipat în suflet şi ţi-ai şters picioarele în drumul tău înapoi,te urăşte pentru cum vede ea acum lumea,datorită ţie. Te urăşte pentru că ai promis. Ai promis derbedeule,ai promis că vei fi aici mereu,ai promis că o vei ţine în viaţă,că-i vei da suflare din nou în fiecare zi. Ai promis! A auzit-o cu urechile ei! Şi te-a crezut,sărmana...

Şi totuşi te iubeşte. Da,ştiu,e proastă,da' te iubeşte. Te iubeşte pentru că tot ceea ce-ai făcut din ea,cum ai doborît-o la pămînt şi ţi-ai înfipt colţii în ea,pînă ai văzut şi ultima picătură scursă pe pămîntul proaspăt,cum ai ridicat-o apoi în slăvi pentru a o doborî din nou mai puternic,toate astea au format-o. Toate astea i-au dat imunitatea de care avea atît de mult nevoie şi care în sfîrşit i-a dat titlul de "adult". Ai omorît cu sînge rece fata care mergea desculţ prin iarbă,ai făcut-o cenuşă,şi din cenuşa aia a ieşit una' cu faţa palidă care fumează nervos în orice pauză mai lungă şi care nu scoate mai niciodată căştile din urechi. Felicitări,e creaţia ta. Ai drepturi de autor. Dar te avertizez că următoarea dată cînd îi vei spune "pentru totdeauna" ajungi cu nasul spart.

Şi bă',frate,dacă zîmbeşti numai pentru că o vezi şi dacă ea aduce soarele în casa ta,nu o lăsa să plece. Niciodată. Promiţi?

   În concluzie: pînă la urmă totul e la fel. Totul se repetă ca într-un ciclu care nu va înceta niciodată. Şi cînd începe din nou îţi spui că acum va fi total diferit,simţi asta din toată inima,deja îţi trec prin cap schimbările care se vord produce,vezi cum vei deveni,vezi cît de perfect va fi totul chiar şi peste cîţiva ani.

Şi totul începe aşa cum începe mereu,îţi promiţi,primeşti promisiuni,zbori pe vreo cîteva luni,îţi faci speranţe,te simţi deasupra lumii de extaz şi fericire. Apoi lucrurile încep să meargă în jos şi toată perfecţiunea care era mai mult rodul fanteziei tale începe să se dărîme la pămînt. Încet cîte încet,cîte un fir mic de praf se prelinge pe pereţii muzeului pe care l-aţi construit cu atîta drag.

Pentru ca să treceţi apoi la următoarea fază,unde deja regretaţi ceea ce a trecut şi nici măcar amintirile odată plăcute nu vă mai fac să zîmbiţi acum.

Şi după asta sunteţi străini. Sunteţi străini cu el,cu ea,nu contează,ceea despre ce vorbesc eu acum este că sunteţi străini cu voi înşivă,pentru că deja nu vă mai recunoaşteţi.

Unde eşti tu,tu ăla din trecut? Care visa,care avea speranţă,care era pozitiv? E praf acum frate'. Praf.

Şi de fapt,cui îi pasă.

Having a Coke with You

is even more fun than going to San Sebastian, Irún, Hendaye, Biarritz, Bayonne
or being sick to my stomach on the Travesera de Gracia in Barcelona
partly because in your orange shirt you look like a better happier St. Sebastian
partly because of my love for you, partly because of your love for yoghurt
partly because of the fluorescent orange tulips around the birches
partly because of the secrecy our smiles take on before people and statuary
it is hard to believe when I’m with you that there can be anything as still
as solemn as unpleasantly definitive as statuary when right in front of it
in the warm New York 4 o’clock light we are drifting back and forth
between each other like a tree breathing through its spectacles

and the portrait show seems to have no faces in it at all, just paint
you suddenly wonder why in the world anyone ever did them

I look
at you and I would rather look at you than all the portraits in the world
except possibly for the Polish Rider occasionally and anyway it’s in the Frick
which thank heavens you haven’t gone to yet so we can go together the first time
and the fact that you move so beautifully more or less takes care of Futurism
just as at home I never think of the Nude Descending a Staircase or
at a rehearsal a single drawing of Leonardo or Michelangelo that used to wow me
and what good does all the research of the Impressionists do them
when they never got the right person to stand near the tree when the sun sank
or for that matter Marino Marini when he didn’t pick the rider as carefully
as the horse

it seems they were all cheated of some marvelous experience
which is not going to go wasted on me which is why I am telling you about it

Frank O’Hara