Şi totul începe aşa cum începe mereu,îţi promiţi,primeşti promisiuni,zbori pe vreo cîteva luni,îţi faci speranţe,te simţi deasupra lumii de extaz şi fericire. Apoi lucrurile încep să meargă în jos şi toată perfecţiunea care era mai mult rodul fanteziei tale începe să se dărîme la pămînt. Încet cîte încet,cîte un fir mic de praf se prelinge pe pereţii muzeului pe care l-aţi construit cu atîta drag.
Pentru ca să treceţi apoi la următoarea fază,unde deja regretaţi ceea ce a trecut şi nici măcar amintirile odată plăcute nu vă mai fac să zîmbiţi acum.
Şi după asta sunteţi străini. Sunteţi străini cu el,cu ea,nu contează,ceea despre ce vorbesc eu acum este că sunteţi străini cu voi înşivă,pentru că deja nu vă mai recunoaşteţi.
Unde eşti tu,tu ăla din trecut? Care visa,care avea speranţă,care era pozitiv? E praf acum frate'. Praf.
Şi de fapt,cui îi pasă.
