Nu, eu nu scriu rar pentru că e septembrie şi trebuie de învăţat, eu scriu rar pentru că mă aflu într-o perioadă ciudată.
Mă simt dezamăgită de oameni la care ţineam, urîtă de oameni care credeam că mă iubesc şi folosită de cei de care aveam eu nevoie. Trădată, uitată şi într-o aşa numită depresie pasivă.
Vara asta a fost ahuiennaia. Nu este cuvînt în limba română care să exprime starea me de extaz faţă de cele 3 luni de tusă. Vara asta am trăit.
Toamna asta suje, majoritatea oamenilor din jurul meu sug, viaţa mea la moment suge.
Am observat că oamenii la care ţineam, şi pentru care aş fi fost gata să fac o grămadă de lucruri, m-au părăsit cu prima ocazie. Au spus cuvinte care nu trebuiau spuse, au vorbit despre lucruri care nu trebuiau discutate şi pur şi simplu mi-au arătat, mai pasiv sau mai direct, că nu le pasă. Şi poate nici nu le-a păsat niciodată.
Iar oameni pe care îi ştiam de cîteva luni, oameni pe care nici nu-i cunoşteam la un nivel acceptabil mi-au fost aproape şi m-au susţinut, au tăcut cînd au simţit că e cazul şi m-au strîns în braţe cînd simţeam că nu mai pot continua.
Trebuie să-mi schimb părerile şi atitudinile către cei care-mi sunt apropiaţi, majoritatea nu merită nici un gram din atenţia mea, iar alţii merită mult mai mult decît le ofer.
Vreau să tusesc, să mă trezesc dimineaţă să beau pentru dispoziţie şi să fug peste 7 lecţii de chin, şi apoi să tusesc.
Şi mai vreau ceai cu malină. Şi să cîntăm din nou la chitară în mijlocul bulevardului duminica, cînd circulaţia e închisă.
Şi mai vreau Marlboro roşu. La mine la balcon. Cu el. Ş parcă gata.
Mă simt dezamăgită de oameni la care ţineam, urîtă de oameni care credeam că mă iubesc şi folosită de cei de care aveam eu nevoie. Trădată, uitată şi într-o aşa numită depresie pasivă.
Vara asta a fost ahuiennaia. Nu este cuvînt în limba română care să exprime starea me de extaz faţă de cele 3 luni de tusă. Vara asta am trăit.
Toamna asta suje, majoritatea oamenilor din jurul meu sug, viaţa mea la moment suge.
Am observat că oamenii la care ţineam, şi pentru care aş fi fost gata să fac o grămadă de lucruri, m-au părăsit cu prima ocazie. Au spus cuvinte care nu trebuiau spuse, au vorbit despre lucruri care nu trebuiau discutate şi pur şi simplu mi-au arătat, mai pasiv sau mai direct, că nu le pasă. Şi poate nici nu le-a păsat niciodată.
Iar oameni pe care îi ştiam de cîteva luni, oameni pe care nici nu-i cunoşteam la un nivel acceptabil mi-au fost aproape şi m-au susţinut, au tăcut cînd au simţit că e cazul şi m-au strîns în braţe cînd simţeam că nu mai pot continua.
Trebuie să-mi schimb părerile şi atitudinile către cei care-mi sunt apropiaţi, majoritatea nu merită nici un gram din atenţia mea, iar alţii merită mult mai mult decît le ofer.
Vreau să tusesc, să mă trezesc dimineaţă să beau pentru dispoziţie şi să fug peste 7 lecţii de chin, şi apoi să tusesc.
Şi mai vreau ceai cu malină. Şi să cîntăm din nou la chitară în mijlocul bulevardului duminica, cînd circulaţia e închisă.
Şi mai vreau Marlboro roşu. La mine la balcon. Cu el. Ş parcă gata.
