Nu ştiu ce urăsc mai tare, faptul că eşti aici sau faptul că eşti departe.
Nu poţi dormi noaptea, pentru că te urmăresc coşmarurile. Ieri ai visat pisici, erau vreo zece? Erau mai multe pare-mi-se, şi erau toate albe cu pete roşcate. Ai învăţat să dormi cu ochii deschişi. Oh! Nu eşti cuminte deloc! Cum ţi se vor mai odihni celulele, dacă dormi cu ochii deschişi?
Închide ochii şi-ţi promit că ne vom arunca la fund, nu vei simţi nimic. Nu plînge! Ai vrut să te eliberezi, şi asta e singura metodă posibilă. Simţi cum plămînii se contractă pentru fiecare particulă de oxigen? Exact cum făceai tu pentru mine, cîndva.
Simţi cum fiecare celulă cerşeşte? Exact cum făceau pentru mine, cîndva.
Simţi cum te învăluie ceva mai mult decît tine, ceva mai mult decît ai visat vreodată, e o frică şi o bucurie concomitentă, neînţeleasă, dar e bine, e pace? Exact cum era cu mine, cîndva.
Şi totul e bine, la suprafaţă. Noi ne ţinem de mîini cînd mergem pe stradă, noi ne sărutăm în public şi împărţim ţigări. Nouă ne e bine împreună.
Nouă nu ne e bine cînd eu ajung acolo. Nu ne e bine. Totul devine prea întunecat, nu e bine, nu-i aşa?
Şi nu eşti tu, sunt eu. Poate...poate...
poate mă arunc singură la fund?
n-o să simt nimic, am vrut să mă eliberez şi asta e singura metodă posibilă.
Nu plînge.
