S-o luăm de la început. Ei bine, te-ai născut. Şi de la naştere, mă rog, dacă eşti printre acei norocoşi, te faci cu o familie. Cu o mamă, un tătic, bunei, vreun frate sau vreo soră, şi etc.
Şi mari sînt căile vieţii, fiecare are familii diferite, dar chestia pe care eu n-o pot înţelege este de ce trebuie să-ţi iubeşti familia?
Să mai încercăm odată. De ce TREBUIE să-ţi iubeşti familia? Care-i...fişca? Sînt lucruri, ca familia, ca mama, care intră în categoria asta de "trebuie". Trebuie de respectat, de iubit, şi de...idolatrizat, în mare măsură. Chestia pe care eu nu o înţeleg este: de ce acest "trebuie"? De ce acest principiu,sau moralitate, a fost introdusă de către societate în viaţa noastră cotidiană ca o obligaţie?
Nu vreau să sun ca o ipocrită, sau ca un copil alintat, dar de ce trebuie să-ţi iubeşti mama, doar pentru că ţi-e mamă, indiferent de caracter şi acţiuni şi etc.? De ce trebuie să-ţi iubeşti şi respecţi soţul, doar pentru că ai făcut alegerea asta în trecut? De ce trebuie să-ţi iubeşti întreaga familie, chiar şi rudele pe care le vezi odată la 4 ani? De ce oamenii străini nu-ţi pot fi familie, şi nu trebuie să-i iubeşti ca pe membrii familiei, chiar dacă te cunosc mai bine ca oricine şi petreci cu ei majoritatea timpului?
Toţi am văzut femei bătute şi înjurate toată viaţa, care mai apoi plîng cu sughiţuri la mormintele celor care le-au făcut viaţa un calvar, toţi ne-am uitat pătrat la oamenii care-i vedeam pentru prima dată, dar pe care trebuia să-i primim în casă, să-i aşezăm la masă, să-i strîngem în braţe, pentru că mama o spus că-s cumătrii lu cumătra lu nănaşu lu bunica.
După părerea mea, de adolescent naiv şi abia "intrat" în viaţă, nu ai dreptul să primeşti nimic în viaţă. Absolut nimic. Trebuie să iei, cu forţa sau fără, sau să meriţi.
Nu trebuie să te aştepţi la dragoste şi respect etern doar pentru că într-o frumoasă zi de mai ai dat naştere cuiva. Nu aici se termină treaba. Şi nici la momentul în care ai aruncat cîte 200 de lei pe săptămînă pentru "îngheţată". Dragostea şi respectul trebuiesc cîştigate, nu cu frică sau cu ameninţări, ci cu...dragoste.
Şi poate spun şi cred asta pentru că întreaga mea familie e un haos, sau poate asta-i pur şi simplu o părere. Chestia e că m-am cam săturat să primesc priviri ciudate atunci cînd nu prea arăt că mi-ar păsa de ce spun/fac/omoară/călăresc ai mei, şi cînd oamenii din jurul meu se aşteaptă să-mi iubesc întreaga familie, inclusiv părinţii, ca pe nişte zeităţi, chiar dacă ştiu tot ce-a fost în trecut, sau chiar dacă nu ştiu, pentru că "aşa trebu". Şi nu se pot împăca cu gîndul că ei pur şi simplu mă lasă rece.
Şi culmea e că nu vor nici să asculte, nici să înţeleagă. Vor doar să spună ci trebu şi ci nu trebu.
Asta e,na. N-am nici o idee de "încheiere genială" în cap.
Ridic ambele maini in sus, pentru ca na, is deacord, ma gandeam ca poate-s singura ciudata de acest gen. Aseara, in timp ce imi cautam eu de treaba, auzeam din intamplare ce zice TV-ul, mergea cica o emisiune, ceva de genu cu copiii care au fost abandonati, ei acum au crescut si isi cauta parintii. Venise un baiat, hai sa-i zicem barbat, care arunca o astfel de replica: "Imi iubesc mama chiar daca m-a lasat, o iubesc pentru ca mi-a dat viata". Imi ieseam din pepeni, am strambat nasul si am bolmojat. Si culmea e ca aia de la emisiune au dat de ea si ea cica nu stie nimic si de ce o deranjeaza? Nu cum naiba s-o iubesti cand ea te-a parasit? S-o iubesti pentru ce? Pentru ca s-a f*tut si te-a facut pe tine, probabil din greseala? Iubirea asta trebuie meritata.
Si tot eu n-am inteles iaca niciodata toata chestia asta cu venitul neamurilor la sarbatori, da stai in mortii tai acasa si sarbatoreste, ca la toti e sarbatoare.
of, hai c-am dat frau liber emotiilor, in orice caz is total deacord cu tine, un mega like de la mine. ( TMD: alinka53)
Consider ca in astfel de cazuri starea de reactivitate este detrimentala si auto-distrugatoare. Ai propriul cap pe umeri, poti analiza cand societatea afirma prostii bazandu-se pe stereotipuri create in baza ignorantei sau afirma ceva cu potential pozitiv. Ideea este ca daca starea ta de spirit depinde majoritar de obiectiile si presupunerile subiective ale societatii. In acelasi timp nu tre diminuat rolul individului in societate, chiar tu intr-adevar poti contribui la educatia societatii, insa tre sa realizam ca educatia este un proces complex, de lunga durata, iar abordarea "fight fire with fire" in majoritatea cazurilor da fail. E nevoie de rabdare, bagaj plin de explicatii si focusarea asuprea unuei subdiviziuni mici a societatii. Take it step-by-step.
TMD: Schmitzun