Îmi plac la nebunie oamenii proşti, serios. Ştii, mergi pe stradă şi vezi o fată de vrun' metru 80', cu picioare de la urechi, păr perfect şi nişte buşi fese, şi o faţă, mă, te omoară. Ca fată, te omoară chiar şi pe tine. Primele gînduri care-ţi apar în cap sunt ceva de genul "My life is so useless" şi te gîndeşti la viitorul tău, o casă cu 2 etaje şi 69 de pisici (fără aluzii perverse posibil).
Dar te apropii de ea, şi o vezi stînd cu o prietenă, şi apoi...apoi...apoi... deschide gura. Şi inima îţi tresare de bucurie cînd auzi cum cuvintele i se împleticesc la ieşirea din cavitatea bucală machiată intensiv cu ruj ieftin şi te simţi atît de bine cu vocabularul tău de zeiţă a limbii române (eu nu mă laud.)
Şi cu fiecare "şî caroce dalbaiobu şela" te simţi mai împlinită, mai fericită, mai completă. Ştiu că sună cam bitchy, dar asta e, oamenii proşti mă fac fericiţi. Cei care nu au alt subiect de discuţie decît Dom 2, care chiar şi cînd vorbesc cu străini şi pun romanian mode on oricum se bîlbîie şi au un accent provenit direct din rădăcinile Ungheniului (nimic personal), oamenii ăştia îţi fac ziua mai bună, la modul direct.
Şi poate n-am 180 (ÎS APROAPE!), sau picioare de la urechi (...poate de la barbă, sau..ştii cum, umeri... sau... ceva...), sau buşi de zeiţă (aici am minţit xoxo) dar mă simt plină de sine pentru că atunci cînd un copil de 5 ani se va apropia de mine să vorbească despre roboţi, o să pot vorbi despre roboţi, un parlamentar mă va întreba părerea mea despre economia republicii, o să-i pot răspunde (cu greu fără maturi) şi o violonistă mă va întreba părerea mea despre muzica de cameră, îi voi răspunde şi ei, pentru că a vorbi şi a avea o cultură generală cît de cît mă face mai fericită decît o imagine de model.
Iacaşă.
Dar te apropii de ea, şi o vezi stînd cu o prietenă, şi apoi...apoi...apoi... deschide gura. Şi inima îţi tresare de bucurie cînd auzi cum cuvintele i se împleticesc la ieşirea din cavitatea bucală machiată intensiv cu ruj ieftin şi te simţi atît de bine cu vocabularul tău de zeiţă a limbii române (eu nu mă laud.)
Şi cu fiecare "şî caroce dalbaiobu şela" te simţi mai împlinită, mai fericită, mai completă. Ştiu că sună cam bitchy, dar asta e, oamenii proşti mă fac fericiţi. Cei care nu au alt subiect de discuţie decît Dom 2, care chiar şi cînd vorbesc cu străini şi pun romanian mode on oricum se bîlbîie şi au un accent provenit direct din rădăcinile Ungheniului (nimic personal), oamenii ăştia îţi fac ziua mai bună, la modul direct.
Şi poate n-am 180 (ÎS APROAPE!), sau picioare de la urechi (...poate de la barbă, sau..ştii cum, umeri... sau... ceva...), sau buşi de zeiţă (aici am minţit xoxo) dar mă simt plină de sine pentru că atunci cînd un copil de 5 ani se va apropia de mine să vorbească despre roboţi, o să pot vorbi despre roboţi, un parlamentar mă va întreba părerea mea despre economia republicii, o să-i pot răspunde (cu greu fără maturi) şi o violonistă mă va întreba părerea mea despre muzica de cameră, îi voi răspunde şi ei, pentru că a vorbi şi a avea o cultură generală cît de cît mă face mai fericită decît o imagine de model.
Iacaşă.
