Shampoo addicted

 
   acum te vreau numai pe tine. poate e de la prea mult alcool, dar de fapt lumea cînd e beată face tot ce ar vrea să facă trează, dar n-are curajul.

deci acum te vreau numai pe tine. la mine acasă, la tine acasă, pe o podea fără covoare. să stăm pe spate şi să ne uităm în pod. şi de dorit să rîdem ca după prea multe dorojte. să bem apă plată cu gheaţă. şi cînd s-a termina apa să ronţăim gheaţa.

şi nu vreau nimic altceva. nu vreau să lăsăm uşor hainele jos pe muzică siropoasă, nu. vreau să pui mîna peste mine şi să te laşi cu toată greutatea pe pieptul meu şi să-mi vorbeşti în şoaptă. să vorbim despre tot, despre muzica bună, despre hipsteri, despre stele, despre viaţă, despre ai tăi, despre ai mei. să stăm aşa toată noaptea.

şi să taci. şi eu să tac. şi să ne privim. şi să ascultăm tăcerea. .

eh.

   
    Azi am plătit pentru taxi de 30 de lei numa' 25. I-am făcut blowjob lu domnu' taxist.

Nu ştiu ce s-a întîmplat vara asta cu copilul din mine. Aveam o oarecare inocenţă, sau s-o numim decenţă, cu cîteva luni (fix 3) în urmă. Şi acum a dispărut tot.

M-am transformat într-unul din specimenele pe care mă rupe s'le numesc înainte "tîrfe bogate alintate şi pri4eom pizdă şi de proaste". Îmi aminteam acum...stop. Mai întîi s'vă spun unde sînt eu acum.

Deci eu sunt la o tusă. Gata. Da eu scriu de la tusă. Dedicată blogului vsia huinea.

Şi tacs, îmi aminteam acum de mine iarna trecută, cînd veneam frumuşăl de la şcoală şi stăteam toată noaptea pe net ca un ultra forever alone şi o ieşire în oraş era strict pentru un suc sau şi acolo şi strict cu fete şi băieţi cuminţi şi educaţi.

Vara anului 2012: în ultima săptămînă am fost la Măc de vro 20 de ori, la KRYSHA de vro 7, la Andy's vapşe nu vreu să număr, printre locurile mai rar vizitate se numără Boncher, Tucano, Mojito (unde, apropo, azi am leşinat), Mall şi tăt şi este pe acolo. Şi dvoruri, şi hate libere, multe dvoruri şi multe hate libere.

Multe ţigări, de toate felurile, la început toţi se alintă după asta principalu fum să scoată. Multă bere. Prea multă vodkă. Prea mult Martini şi prea multă Tequila.

Şi azi leşinată lîngă uşa de la baie de la Mojito am avut un moment micuţ de tot de "stop". Un aşa numit ce dracu fac eu din viaţa mea? Pentru labagii care şi-au făcut deja teorii cum că am băut ca o pizdă proastă şi am leşinat cu spume la gură, vă spun din start, nu. Am probleme de sănătate şi lucruri de genul dat se întîmplă mai des decît ar trebui. Cam odată la cîteva luni.

Dar întrebarea rămîne în vigoare, oare e bine să trăieşti la maxim, să te strişi da zato să-ţi placă, cum face copilul de faţă, sau să stai la o parte şi s'te uiţi cu lacrimi în ochi da zato să ai stomacu' curat şi capu' limpede?

Scopul meu în viaţă e să fiu fericită. Dacă fericirea include pivă, atunci fie pivă. Dacă fericirea include teme la matematică, fie teme la matematică.

Dar dacă n-o să ştiu cînd să mă opresc?...

 
   Cu fiecare zi ceva se schimbă în noi. Cu fiecare zi devenim mai puternici sau mai slabi, mai curajoşi sau mai  fricoşi. Ajungem mai aproape de ceea ce dorim să devenim, sau mergem în direcţia opusă, dar schimbăm ceva. Fiecare particulă din noi are propria-şi viaţă, un fel de dans al infernului a cărui cale continuăm s-o ghicim.

Cu fiecare zi uităm. Lucruri care au contat prea mult, sau prea puţin, le dăm uitării încetul cu încetul. Cu fiecare zi ce trece ne învăţăm să iertăm, învăţăm să înţelegem, să avem compasiune. Cu fiecare zi vrem mai mult, sau mai puţin, cu fiecare zi adunăm tot mai multe decepţii şi bucurii. Odată cu apusul soarelui uităm de cine am fost azi, pentru că odată cu zorii zilei ne naştem din nou. Mai frumoşi sau mai urîţi, mai naivi sau mai experimentaţi, dar diferiţi.

Cu fiecare zi învăţăm să lăsăm totul în urmă, acceptăm respingerile, acceptăm obstacolele pe care le-am întîlnit în trecut, sau de care încă trecem. Învăţăm să plecăm capul în jos şi să luptăm în linişte cu o forţă, poate, mai mare decît noi.

Cu fiecare zi e mai uşor. Tot mai puţine lucruri care să-ţi amintească de trecut sau să te întristeze. Cu fiecare zi respirăm mai uşuraţi, învăţăm să mergem pînă la abnegaţie pentru cei care merită.

Fiecare zi e un dar, pe care trebuie să-l apuci cu ambele mîini şi să-l savurezi, pentru că are menirea de a te face fericit.

Cu fiecare zi ce trece îi uit cîte o trăsătură. Şi mi-e mai uşor. Pentru că după fiecare zi, creştem mari. Destul de mari încît să acceptăm, să înţelegem, să iertăm şi într-un final, să uităm...

    Mi-a venit întrebarea asta pe email azi dimineaţă şi mi-am amintit cum vedeam înainte poze cu toate lucrurile din geantă frumos aranjate, ca la vînzare, şi apoi explicate. Mi s-a părut interesant+folositor (mai fac curat în geantă). Deci, ce am io în geantă:



 Cam atît. Asta e ceea ce port eu în fiecare zi, like the usual. În zilele în care am treabă am şi alte chestii pe deasupra acestora. Cam puţine, cînd sună telefonul şi nu-l pot găsi în geantă îmi par mai multe.
Deeeeci, de la stînga spre dreapta:
1. Carte. "Mîndrie şi prejudecată" de Jane Austen. E ceea ce citesc la moment şi îmi place destul de mult. Îmi mai place şi că e din colecţia Adevărul, deci e minusculă, cam de o mărime cu portofelul, deci e foarte mobilă.
2. Portofel. În care ţin bani, cărţi de credit, cărţi de vizită, cartele de reduceri şi colecţia mea imensă de cecuri. pe care o ador <3
3. Rimel. Aici e cam fără comentarii.
4. Fond de ten.
5. Cremă.
6. Loţiune de corp care e pe jumătate terminată. aaaaa nu vreaaau. miroase prea bine să fie adevărat.
7. Ceas.
8. Permisul meu de intrare (mă simt ca un jurnalist din filme americane cînd îl port)
9. Gume de mestecat. Orbit cu eucalipt forever. Mereu cumpăr de astea, nu mă aventurez în lumea fructelor şi chestii de genu.
10. Elastic pentru păr.
11. Telefonul pe care sunt nevoită să-l folosesc, dat fiind faptul că al meu este dat dispărut din pricina mîinilor dibace ale moldovenilor care nu se pot abţine să nu caute la mine în geantă cînd sunt în rutieră. Mi-e dor atît de mult de el. Încă mai am speranţa că poliţia îşi va face treaba (naiv, nu?)
12. Ipod, fără de care nu pot supravieţui.
13. Căşti.
14. 3, TREI brichete şi un pachet de chibrite. Sincer, nu ştiu de unde le-am adunat atîtea. Să fie sănătoşi cine m-a binecuvîntat cu aşa daruri.
15. Ţigări. Eu sunt mai mult o persoană Marlboro, dar la moment pe astea le aveam în geantă. ( nu, nu-s a mele. eu nu fumez, mama)
16. Pastile.
17. Gel antibacterian pentru mîini.
18. Lentile de contact.
19. Lipici. Niciodată nu ştii cînd o persoană nu-şi poate închide gura.
20. Flăşcî.
21. Un pacheţel de şampon/gel de duş de la un hotel la care am fost recent.
22. Sticlă cu ceai. Neam neam.
23. USB pentru Ipod.
24. Prezervative. Sunt atît de nostalgică încît chiar dacă a rămas doar unul, oricum port toată cutia cu mine. So sweet.
25. Cărţi de jucat. Vdrug amuş vnezapno un bilot la păţănaşi?
26. Pacheţele de zahăr din diferite localuri.
27. Nişte scrumiere de la terasă de la McDonald's.

Păi şi asta e tot. Strictul necesar, cum s-ar spune. V-am pupat şi făceţi-vă curat în genţi.

 
    Cred că asta a fost tot. Cred că l-am pierdut pentru totdeauna. Şi o parte din mine tot repeta că era prea frumos să fie adevărat, şi acum că s-a terminat partea aia îmi tot strigă în urechi "şi la ce te-ai aşteptat? doar nu eşti bună de nimic."

Şi vreau să fug, să alerg, să mă duc undeva unde nimeni să nu mă găsească. Dar în acelaşi moment îl vreau pe el. Îl vreau mai mult decît am vrut orice în întreaga mea viaţă. Merg pînă la limita ridicolului, dar asta e. Şi m-am săturat să tot cad dintr-o mocirlă în alta şi să mă ridic de acolo mizerabilă, dar zîmbind. Credeam că în sfîrşit am găsit pe cineva care ar fi de acord să-mi întindă mîna, dar m-am înşelat. M-am tot convins că merit fericirea, de asta o primesc, acum tot la ce pot să mă gîndesc e cît de naivă am fost, cum am putut eu să cred că totul era pentru mine şi puteam să mă bucur de fiecare bucăţică.

Realizezi, într-un bun sfîrşit, că nu eşti decît un fir de praf, care oricum nu are prea mare importanţă în viaţa nimănui. Şi eşti singură. Atît de singură încît începi să auzi şoapte care te sperie. Prea singură pentru a ţine capul sus cînd mergi.

Poate prea singură să continui. Poate ăsta şi trebuia să fie sfîrşitul? Poate totul se termină... aici?

    Am sentimentul ăla de fluturi în stomac 24/24. Îmi place? Nu. E prea mult pentru mine, pentru lume, pentru el, pentru toţi.

Vreau să schimb ceva, vreau să încep ceva, vreau să termin ceva, vreau o schimbare mai în scurt. Vreau să am încredere în mine cît să încerc să schimb ceva. Vreau.

Am început să mă gîndesc destul de serios la a-mi crea o pagină de facebook. Mă simt un pic ruptă de lume, recunosc. Vreau şi eu privilegiile pe care le primeşti cînd duci o viaţă social-activă online (sunt careva privilegii?). Nu că nu m-aş simţi bine şi aşa, fără de bătăi facebook-ale de cap.

Dacă ne uităm în esenţa problemei, care alt motiv în afară de vîibeală constantă au avut ai noştri cînd şi-au "tras" pagină pe facebook? De fiecare dată cînd spun cuiva că eu "nu mă tusui" pe facebook aud urale, văd grimase ciudate, gesturi şi mai ciudate, dar în marea majoritate a timpului oamenii simt o oarecare... mîndrie? faţă de mine. Şi atunci vine întrebarea, dacă sunteţi atît de mîndri de progresul meu în direcţia opusă a tehnicii, atunci de ce nu faceţi la fel? "ei eu am acolo prieteni de peste hotare". Şi io tot am, o tonă. Telefon/skype/email. Crede-mă, nu am dus niciodată lipsa facebook-ului în domeniul dat. "Ei că eu acolo mă uit la lume la fotşi". Ei pe mine mă interesează foarte tare că X o fost la mare în Grecia, sau ce mănîncă Y la micul dejun, sau cu şine să tusuie Z.

Ceea ce nu văd eu e fun-ul din toată chestia asta, un argument puternic pentru care lumea ar trebui să-şi introducă datele personale pe o platformă socială şi să mai şi vorbească despre lucruri personale cu străini, în marea majoritate a timpului.

Şi mai ales să rabde toată zaebeala constantă de la pafosul Moldovei şi a lumii care încarcă poze cu tot ce mişcă şi simt că e de datoria lor să te pună la curent prin statusuri cu tot ce se întîmplă în viaţa lor personală amoroasă/de familie, şi se mai simt nevoiţi şi să-ţi cînte the music of their people cu linkuri proaste de pe youtube, cu muzică şi mai proastă.

(Oare cît de ipocrită o să mă simt dacă apar şi io pe facebook peste vreo cîteva luni şi o să fac aceleaşi lucruri?)

   Vreau să mă trezesc dimineaţa în tricoul tatei şi cu părul ciufulit. Să pun căştile în urechi şi să fac cafea la bucătărie, şi apoi s-o beau aşezată pe masă, cu struguri. Să fac un duş fierbinte şi să mă uit la filme bune, îmbrăcată în pijamale şi învelită cu o pătură pufoasă. Spre seară să-mi găsesc botinele şi o bluză şi să ies afară. să beau cafea fierbinte la Tucano şi să stau acolo nemişcată, să văd cum oamenii vin, pleacă, dar eu nu mă grăbesc, eu am timp. Am timp să fac orice.

Vreau să vin înapoi acasă cu tine. Să mîncăm prostii din magazin şi apoi să adormim pe podea.

Şi mai vreau o noapte cu stele.

Şi nişte ciocolată dulce dulce. Şi atît.

De ce? Păi pentru că suntem doar nişte copii.

eu sîngură ahuiesc de unde am aşă huiuri la ora asta.

    Stau pe burtă şi ascult muzică la Ipod cu căştile mele noi. Da eu mă vîibesc.
Acasă. Ce bine sună. Chiar dacă nu prea-mi place aici, sunt acasă. Şi sună destul de...liniştitor.

Am fost azi cu D. la mall. Trebuie şi eu s'mă duc, nu? Toată Moldova vorbeşte despre reducerile colosale şi eu încă n-am fost pe acolo. Iaca am fost. Am cumpărat o geantă, ş aşeia nu era la reducere. Karma?

Şi am fost la premieră la Ted. Ce pot să spun, comedie americană tipică. Mai prostesc, mai amuzant, mai patetic, dar în general a fost interesant. Cam plictisitor, sinceră să fiu. Pe la jumătatea filmului am început să-mi fac curat în cecuri. Pentru cine nu ştia io fac colecţie de cecuri de la tot ce cumpăr şi pacheţele de zahăr de la locurile în care ajung.

Mai ţine minte povestea cu mine îndrăgostită? Apu dawai dasvidania. Ştii, am o problemă serioasă cu asta. Chestia stă în felul următor, ni să scoală mie pentru cineva. Ok. Şi ce fac eu? 24/24 gîndurile mele se îndreaptă doar spre el/ea (da, eu-s alde bi, get over it), îmi pun în atac tot farmecul, răscolesc dulapul după sutienii cu push-up nebun, caut tocurile de 20 de cm şi etc. Şi pînă la urmă, cine poate rezista imaginii mele de disperată, nimeni. Şi obţin ceea ce am vrut, şi anume sentimente reciproce. Ce se întîmplă în capul meu în minutul în care persoana dată îşi destăinuie sentimentele pentru mine? Eu huioznaiu. Chestia e că în minutul în care aud "Morgane tu îmi placi", poţi tu să fii şi prinţul Charles, nu mă mai interesezi.

Şi apoi trec la modul de relaţie...forţată? Cînd nu vreau să fiu chiar fără de sentimente şi accept o oarecare oficialitate, pe care însă nu o pot menţine mai mult de o săptămînă, 2. Şi aşa am fost din totdeauna, cea mai lungă relaţie a mea (înafară de ultima, care a fost mai mult o relaţie deschisă, numiţi-o cum vreţi) a durat maximum o lună. Care e problema mea cu oamenii? Da eu huioznaiu.

Şi ştiu că nu e bine, şi ştiu că e prostesc şi mai şi rănesc oameni pe deasupra, dar de fiecare dată cînd mă simt atrasă de cineva mă conving că de data asta va fi diferit, dar niciodată nu e. Şi de fiecare dată încerc să menţin relaţia, măcar de dragul bietei fiinţe care o dat peste mine, dar nu-mi reuşeşte, nu pot minţi în halul ăsta.

Cred că am fost făcută pentru ONS-uri şi beţîi nebune. Asta e)