Nu vreau să pătrunzi atît de adînc, pentru că doare. Nu vreau să intri la mine şi să mă apuci de mînă, şi să-mi spui că miros a lăcrimioare.
Nu vreau să mă uit la tine şi să-mi amintesc de tot ce urăsc despre mine. Eşti întruchiparea adevărată a tot ceea ce urăsc.
Nu vreau să fie septembrie. Septembrie e rece. În septembrie cerul e plin de baloane galbene şi pene de păun. Ţie îţi place septembrie?
Eu urăsc septembrie. Şi ploaia roz. Îmi deranjează ochii. Ploaia nu trebuie să fie roz.
Îţi urăsc punctul ăla negru din mijlocul ochilor. Trece din nuanţa de maro pe care o iubesc atît de mult, într-un negru murdar. Îmi aminteşte că eşti uman. Că nu eşti nicidecum întruchiparea divinităţii.
Eu vreau ca tu să fii întruchiparea divinităţii. Vreau să simt fiori de pisică cînd mă atingi.
Nu vreau să mă ţii în braţe. Vreau să mă simt independentă. Nu vreau să mă atingi.
Nu vreau nici o particulă a corpului tău atingîndu-mă.
Dar în acelaşi timp îţi vreau fiinţa în totalitate. De unde începi şi pînă unde mă termin. Şi acum uite-te în ochii mei şi spune-mi că nu mă iubeşti!
spune-mi!
Nu poţi. Nu poţi pentru că baloane galbene, pentru că pisică şi pentru că negru.
Ninge. Vrei să ningă? Nu ninge în septembrie.
Ştii, mie îmi place septembrie. Şi ploaia roz.
