Shampoo addicted

  Nu vreau să fiu înţeleasă greşit de către tine. Pot să te tutuiesc? Ei bine, nu vreau să mă înţelegi greşit.

Eu nu conduc un blog pentru interviuri la ziare, sau pentru reclamă pe blogul tău, sau accept sfaturi de genul "scrie mai vesel". Eu scriu pentru că eu nu pot vorbi. Nu spun că nu-mi place atenţia pe care o primesc de la articolele mele, aş fi o ipocrită, pentru că îmi place atenţia, îmi place mult cînd oamenii apreciează ceea ce fac. Spun doar că nu mă voi opri sau schimba temele de discuţie la cererea ta.

Eu scriu ceea ce simt, şi dacă la moment simt negru, atunci voi scrie negru. Şi dacă am o săptămînă/lună/an de negru, atunci va fi negru. Mint prea mult în viaţa reală pentru a minţi şi pe blog, scriind alb cînd de fapt e negru.

Dar tu ar trebui să apreciezi asta, ar trebui s-o primeşti ca o iniţiere în cotidianul existenţei mele, pentru că tu vei şti mereu cînd e bine, cînd e rău, cînd sunt îndrăgostită sau am accese de isterie, cînd sunt nervoasă sau iritată. Şi nu e ăsta scopul unui blog?

Dar te iubesc ca fiinţă, pentru că ai timp să citeşti ce simte altă fiinţă. Eu scriu ceea ce aş vrea să simt, ceea ce mi-am dorit mereu să trăiesc, sau ceea de ce îmi este dor, tu citeşti sentimente materializate în cuvinte şi fraze.

Şi-ţi mulţumesc că accepţi negru cînd îţi dau negru, şi accepţi sirop dulce de mure cînd ţi-l ofer.

Ştii, eu ţin la tine.