Şi nu era frumos pentru că era noapte, sau linişte, ci pentru că braţele tale mă strîngeau spre clavicula ta proeminentă, cu mici vînătăi, încă de un roz închis, şi urme de dinţi abia sesizabile. Era frumos pentru că îţi auzeam respiraţia şi pentru că ochii tăi nu mă priveau, dar tot corpul cînta sub octava pe care ţi-o dictam eu. Şi pentru că fluturii dădeau din aripi atît de rapid, atît de rapid încît simţeam că ameţesc sub respiraţia ta ritmică, greoaie.
-Pot să te întreb ceva?
-Da.
-Personal.
-Întreabă. Nu-ţi promit că-ţi voi răspunde.
-Io's frumoasă?
-Da.
-Mă iubeşti?
-Da.
-Nu te cred.
-Ştii de ce?
-De ce?
-Pentru că eşti proastă.
-Ba nu.
-Ba da.
-Ba nu.
-Tu...tu eşti altfel.
-Adică?
-Tu fumezi ţigările mele, cînd le ai pe ale tale în geantă.
-Eu te folosesc.
-Pot să te întreb ceva?
-Da.
-Personal.
-Întreabă. Nu-ţi promit că-ţi voi răspunde.
-Tu mă foloseşti?
-Da.
-În ce sens?
-Am nevoie de cineva, cui să-i ofer iubire. Şi am nevoie de cineva care să mi-o dea înapoi. Şi tu eşti perfect.
-Te iubesc.
-Te iubesc.
-Mereu?
-Întotdeauna.
Şi era aprilie, noapte şi roz.
Foarte frumos ... parca e rupt dintr-un roman de dragoste
mulţumesc ft mult