Shampoo addicted

   De ce nu vorbesc cu nimeni despre problemele mele.
Trebuie suca şi articolul ista să vină odată şi odată. (o mică paranteză, de la un timp am un vocabular aşa ciudat, cv de genul la un...puşcăriaş care-i şi dealer în acelaşi timp, aşăi blea? cred că m-am legat cu păţănaşii care nu trebu.)
 So,back to business, de ce nu vorbesc cu nimeni despre problemele mele. Primesc întrebarea asta cam frecvent, aşa, la o rată normală. Dar totuşi trebuie răspunsă, oficial, aşă frumos. Cu tobe şi restu.

Păi, în natura omului există mai multe lucruri, care-l definesc, în mare parte. Sînt lucruri care diferă de la om la om, sînt lucruri care sunt specifice şi mai sînt lucruri care diferă de la om la om la o rată de... 1 din 100.

PĂI, un lucru care e în natura omului, este să se plîngă. Nu contează, i-a murit pisica, s-o rupt o unghie, nu lucrează priza din dormitor, televizorul are puţine canale, l-a părăsit nevasta, se plînge. Cui? Tuturor. Depinde deja de gravitatea problemei şi de caracterul omului. De ce se plîng oamenii? Nuştiu. Poate le stă lor mai uşor aşa. Sau poate nu-i doare după asta nimic, sau îi doare mai puţin. Dar întrebarea principală nu e asta, întrebarea principală este ce se aşteaptă ei să primească în schimb? Alinare, înţelegere, dragoste, măcar ceva din aceste sentimente.

ŞII acum vine partea mai mişto decît toate astea, ce primesc ei în schimb? Păi, 10% din cazurile mele de încercare de hai să vorbesc cu cineva, s-au terminat cu mine fiind capeţ şi de enervată, încă mai tare ca înainte, şi regretînd vapşe că am încercat. Celelalte 90%, oo, iaca acolo îi bomba. Păi dialogul ar merge cam aşa.
-măi iaca la mine aşa ş aşa ş aşa...
-Da băi, da tu nu-ţi închip cum te înţăleg, iaca la mine fix aşă o fost!

sau

-da băi, da la mine cum crezi că-i? Iaca aşeia blea m-o lăsat, ş iaca univeru ista ş după asta....


Ştii care-i problema aici? E ceva de genul... HELLO, eu amu mă jălui, nu tu, aşa că shut the fuck up şi ascultă. Dar nu. Cînd lumea te aude vorbind de problemele tale, ei suddenly şi deodată îşi amintesc de ale lor, şi tot la ce se reduce conversaţia voastră e să vă spuneţi unul la altul şi de tupa îi la voi. Şi ştii care-i problema? că toţi vor să spună şi nimeni nu vrea să asculte. Nimeni.


Deatîta că lora li-i paralel. Da ştii, cel mai tare doare anume atunci cînd în sfîrşit, treci peste toate obstacolele psihologice pe care le ai în tine (mie personal mi-e foarte greu să vorbesc cu cineva despre mine sau viaţa mea personală) dar le treci, şi te deschizi cuiva, şi eşti oarecum mîndră, ceva de genul "hell yeah bitches i did it", şi tot ce auzi în schimb e "EEII fa da la mine să vez şi huiova, caro4e îl ţîi minte pe andrii aşela?".


 Ştii, poate e puţin cam egoist, dar vreau şi eu ca odată în viaţă cineva chiar să mă asculte. Nu-mi trebuie comentarii de sfîrşit, sau premii, vreau ca cineva tupă să şadă acolo pe scaun, să nu buhnească în rîs ca un idiot şi să nu-mi înceapă a înşira istoria vieţii lui cînd eu termin.


Dar e cam, din domeniul fantasticii. But i'm awesome at listening. Şi dacă aveţi probleme veniţi la mine. Here 24/24 bitches.