Şi poate dacă tu ai fi eu şi eu aş fi tu şi ambii am fi o singură persoană. Într-o cameră mare cu pereţi albi imaculaţi şi cu ferestre imense. Noapte.
Pe o podea rece şi închisă la culoare. Cu două căni fierbinţi, cu ceai din frunze tinere. Aburind. Cu o pătură care stă pierdută printr-un colţ uitat de cameră. Simţindu-ţi pieptul urcînd şi coborînd, simţindu-ţi respiraţia caldă, care-mi face firele de păr să tremure.
Să-ţi descopăr cele mai ascunse părţi ale corpului. Să ne contopim în ceva mai puternic decît universul. Să te ţin de mînă şi să te privesc. Să te ţin în braţe şi să te aştept să adormi. Să plouă cu picături mari şi reci. Să văd în întuneric doar lumina felinarelor care produc umbre ciudate pe pereţi, şi luciul ochilor tăi.
Ochii. În care îmi plăcea să plutesc şi să uit de lume, de tine, de noi, să-mi fie doar sete. O sete grozavă de soare şi de miros de pămînt proaspăt spălat de ploaie. Miros de zăpadă, amestecat cu mirosul tău.
I: să ieşim de dimineatsa
I: să îmblăm tăt ziua
M: ca doi nebuni
I: da.
