Ca una din acele zile în care nici lumina soarelui nu-ţi poate scoate un zîmbet cît de mic. Cînd priveşti în gol pînă-ţi simţi ochii umeziţi şi obrajii fierbinţi brăzdaţi. Şi nu înţelegi de ce, de ce plîngi? Ştiai de la început că aşa se va termina, ştiai că fiecare zi vă ducea doar mai aproape şi mai aproape de inevitabil.
Oricum ai continuat, ai riscat, ca acum să dai vina pe orice altcineva numai nu pe tine.
Tot ce mi-a rămas de făcut este să fumez şi să beau ceai prost, cu gust de lămîie artificială. Şi să aştept.
Să aştept visul să se termine, şi să nu mai aud rîsete difuze în cap.
Şi peste 6 ore vei fi departe. Departe de tot ce m-a făcut pe mine euforică. Departe de ceea ce urăşti, pregătit să începi o viaţă nouă.
Sunt fericită, fericită pentru tine.
