Dacă aş fi înşelată, m-aş invinui pe mine. Poate pentru că nivelul încrederii pe care o am în mine este mai jos de 0, cu mult, sau poate pentru că aşa e gîndirea mea.
Dacă el a fost atît de tentat să se uite în direcţia altcuiva atunci e vina ta, pentru că nu i-ai oferit ceva de ce a avut nevoie atît de mult încît a căutat-o în alte persoane. Crede-mă, nimeni nu înşeală oamenii perfecţi.
Din alt punct de vedere aş prefera dacă mi s-ar spune în faţă că nu e ok, şi nu mai putem continua aşa pentru că e mai mult un chin decît o constantă fericire, şi să punem capăt unei legăturii care şi aşa se ducea de rîpă, şi apoi fă ce vrei, cu cine vrei, doar fii atent să fie cineva care să te merite, pentru că dacă te-am ales eu din atîţia, atunci meriţi. Meriţi mult.
Şi dacă simţi că monogamia de omoară, atunci nu te băga într-o relaţie. Dacă simţi că e ceva mai mult decît o simplă simpatie, atunci crezi că eşti în stare să răneşti atît de adînc sufletul care ţi s-a dăruit în totalitate?
Eu nu sunt tipul de persoană care înşeală, pentru că urăsc oamenii cu două feţe. Eu iau tot de ce am nevoie dintr-o singură persoană, şi cînd iubesc atunci Iubesc, cu majusculă.
Poate e nevoie să găseşti acea persoană la vederea căreia să uiţi de restul lumii, şi atunci să-ţi dispară gîndurile poligamice odată şi pentru totdeauna.
Good luck on finding that, dear.
