Eu nu ştiu cum sunt alţii. Eu nu pot să vorbesc despre alţii, sau din perspectiva altora.
Însă ce ştiu despre mine e că îmi place să beau ceai doar dintr-o cană, pe care nu o spăl decît seara tîrziu. Pentru că beau prea mult ceai într-o zi ca să mă obosesc cu mirosuri de detergent cu aromă de măr printre degete.
Şi ce-mi place mie sunt urmele maro care rămîn în înterior. Urme care sunt mai pronunţate în unele locuri, ca nişte linii circulare.
Linii care-mi amintesc unde m-am oprit din înghiţituri. Pentru că am găsit ceva ce-mi merita atenţia mai mult decît frunzele de ceai negru cu lapte, pentru că era un moment mai intrigant în carte, pentru că mi-am amintit de el, pentru că m-am ridicat din pat să sting lumina, sau pentru că obosisem.
Ştii... poate nu au o importanţă majoră, însă pentru mine ele reprezintă anume momentele din viaţă în care am renunţat la ceva ce mă făcea să mă simt confortabil pentru ceva ce trebuia să fac.
and i let it go...
Well you only need the light when it's burning low
Only miss the sun when it starts to snow
Only know you've been high when you're feeling low
Only hate the road when you're missing home
Only know you love her when you let her go
And you let her go...
frumos <3