Shampoo addicted

 
   Vreau să fug. Atît de tare. Vreau să zbor, să mă înnec cu vîntul care-mi inundă faţa cu o putere inimaginabilă. Vreau să-mi pierzi urma şi să uiţi. Nu vreau să fug pentru ca tu să suferi, vreau să şterg cumva din memoria ta orice dată a existenţei mele şi tu să uiţi, nici să nu mă fi cunoscut. Să şterg toate amintirile noastre împreună şi toate certurile, toate bătăile, toate strigătele, toate momentele care m-au făcut să mă simt mizerabilă şi neputincioasă.

Pentru că nu ai avut niciodată nevoie de mine, pentru că niciodată ceea ce eram nu era destul pentru tine. Pentru că niciodată nu te-am iubit cum trebuie un copil să-şi iubească părinţii. Pentru că te urăsc, te urăsc cu fiecare particulă a corpului meu. Te urăsc pentru că tu, din toţi oamenii care mă înconjoară, nu m-ai făcut niciodată să simt că merit, să mă simt importantă, să simt că prezenţa mea contează, că pot schimba ceva, că visele mele pot şi vor deveni realitate.

M-ai frînt în bucăţi minuscule şi te uitai la mine, jos, sîngerînd, şi zîmbeai. Te simţeai completă? Te simţeai de parcă-ţi aparţin?

Nu ţi-am aparţinut niciodată, nici o parte din mine nu ţi-a aparţinut, nici o parte cît de mică din sufletul meu nu ţi-a fost dedicaţă ţie, sau iubirii către tine. Pentru că nu ai meritat-o, şi nu o vei merita niciodată. M-ai distrus. Tu eşti cea care m-a distrus. Nu a fost societatea, nu au fost prietenii, nu au fost cei care mă urăsc din motive stupide, sau cei care mă iubesc din aceleaşi motive stupide, ci ai fost tu. Cea care trebuia să-mi dăruiască numai şi numai dragoste, care trebuia să fie lîngă mine mereu, să mă ajute şi să mă înţeleagă.

Şi te urăsc.

Te urăsc cu fiecare particulă a corpului meu.

Şi mă rog în fiecare secundă a existenţei mele să ajung cît mai repede la ziua în care o să plec şi n-o să mă uit în urmă, pentru că nu ai meritat nici măcar o privire caldă din partea mea.