Şi trebuie să supravieţuiesc, trebuie să supravieţuiesc cotidianului cumva. Dar cum să creezi o conversaţie despre vreme, sau despre teatru, sau despre cît de insuportabilă e profa de informatică, cînd tot ce ai înăuntrul tău e praf. Pustiu.
Şi nimic n-o să te scape de sentimentul ăsta de gol din interior, o să te urmărească oriunde nu ai pleca. E acum împreună cu tine, şi formaţi un tot întreg, te-a luat la braţ şi te va urmări ca cele mai întunecate secrete ale tale.
Şi mi-e frig. Pentru că o parte din mine lipseşte, şi e una din acele părţi care nu poate fi înlocuită decît cu originalul...
((