Shampoo addicted

Să mă simt şi eu specială.
http://veryhappyblog.com/sampunista/
Mă simt specială? Da.

Aţi observat şi voi că eu scriu simbolic data cînd pur şi simplu nu mă duce capul la vreun titlu care să merite? Şi plagiind-o pe Marga dau nahui imaginile şi pun o pesne. Bună.

Cafea amară cu 2 picături mici de frişcă, pentru culoarea asta spălăcită şi tristă, pentru că nu sunt destul de femeie ca negrul să mă reprezinte. À Bout de Souffle în original, cu subtitre în engleză. Pentru că nu sunt destul de inocentă să ştiu franceza la un nivel care să-mi permită filme fără subtitre. Film din 1960, pentru că nu sunt destul de matură să înţeleg filmele contemporane.

Şi poate pentru că-mi place să visez... poate pentru că atunci totul era simplu, bărbaţi şi femei elegante, care mergeau în maşini perfect-lustruite şi ţocăiau din încălţăminte pe asfaltul cu miros de ars de la prea mult soare. Bărbaţi şi femei pentru care onoarea însemna mai mult decît un simplu cuvînt, pentru care dragostea era simplă, prietenii erau ceva sfînt şi familia era ceva şi mai sfînt.

Picioare reci. Pentru că urăsc ciorapii. Îmi place să-mi simt tălpile reci, atingîndu-le între ele sau ridicîndu-le uşor pînă la gambă. Sentimentul ăsta de incomplet, cînd e o diferenţă prea mare de temperatură între toate părţile corpului.

Mai multă cafea, mai multe cadre de film, mai multă noapte rece. Şi fără stele. Înghiţi universuri pentru că e prea frumos să fie adevărat. Şi-ţi ies stele violet din cap şi se ridică la cer, unde le e locul, unde e şi locul tău, pentru că toţi sîntem datori cu o moarte.

Mi-ai deschis cutia toracică şi ai început să-mi studiezi ţesuturile, şi de acolo au ieşit fluturi. Te-ai închis şi ai tras coastele ca pe obloane pentru ca să te simţi în siguranţă. Şi ascultai bătaia. Ştiai prea bine că bătea în mare parte pentru tine. Ţi-a plăcut acolo şi ai hotărît să stai, plătind chiria în hormoni de endorfină care erau meniţi să-mi alunge bezna din ventricole, aortă şi auricole.

Dacă cad, mă prinzi? Promite. Pînă nu promiţi nu mă pot arunca. Îmi simt carnea despicată din interiorul celulelor, îmi simt vasele de sînge frînte şi amestecate într-un fel de licoare cu rol de otravă de spirit, menită să omoare neuronii alcătuiţi în mare parte din praf stelar şi polen de flori de cîmp. Îmi văd oasele sfărîmate de prea multă ploaie, descompuse în lichid citoplasmatic şi apă acidă, cu miros de iarbă proaspăt tăiată.

Şi pînă la urmă, dacă cad....

mă prinzi?