Shampoo addicted

 
   Totul a fost bine pînă nu a început să ningă. Jur, totul era bine!

Apoi am auzit primii fulgi lovind cu putere marginea exterioară a geamului, pe care o ştergeam mereu cu grijă după ce fumam. Mi-am lipit genunchii de calorifer şi am uitat de timp. Am uitat de muzică, care răsuna prea tare. Am stat aşa pînă nu am simţit nimic şi nu am gîndit nimic. Pînă cînd am devenit un fir de praf.

De parcă ai fi altceva, înafară de un fir de praf. Universul e imens şi tu eşti 50 de kilograme, păr blond şi ochi verzi. Chiar credeai că poţi fi cineva? Sau măcar ceva, ceva mai mult decît un fir de praf? Nu, Morgane, nu poţi.

E prima dată cînd m-am adresat către mine la persoana a II-a. Are un farmec aparte.

Şi o să stau aşa pînă cînd o să uit de tine. Pînă cînd faţa feţele tale tîmpite n-o să-mi iasă din cap şi n-o să dispară din faţa ochilor mei. O să stau aşa pînă cînd o să uit cum m-ai făcut să plîng cu sughiţuri pe podeaua din sufragerie. Rece. Era rece. Genul ăla de "rece dar nu vreau să mă ridic" rece. Şi mi-a amorţit talpa stîngă. Aia cu degetele 2 şi 3 unite. Îţi mai aduci aminte cînd arătai la ele cu degetul şi rîdeai încet, precaut, să nu fie prea mult şi să mă supăr? Nici eu.

Pentru că te-am uitat şi vreau să te uit.

Ai măcar idee cîte lucruri vreau să uit? Ai măcar idee cîte lucruri urăsc? Ai măcar idee cîte lucruri urăsc, dar nu pot uita?

Ştii? Ştii cît mi-e de greu? Tu nu eşti important. Tu eşti un nimeni. Eşti un nimeni pentru mine.

Mint. Mint. Mint. Continui să mint şi să-mi placă! Mă trezesc în fiecare dimineaţă şi mă gîndesc cine mă va părăsi azi. Tu m-ai lăsat singură cu mult timp în urmă, şi de ce nu pot să te urăsc? Vreau. Vreau atît de mult să te urăsc... şi nu pot.

Apoi a plecat ea. Am plîns. Dar n-am putut plînge în faţa ei pentru că eu sunt eu, eu nu sunt o fetiţă mică şi neajutorată, eu nu plîng cînd oamenii pleacă pentru că realizez că asta face parte din ciclul obişnuit al vieţii. Dar am minţit. Din nou! Şi am strigat din toate puterile "Suck it bitch!" şi tu ai strigat odată cu mine şi tu ai urcat în maşină şi ai plecat iar eu am rămas acolo pentru că asta e tot ce puteam să fac să rămîn acolo şi să aştept ceva ce nu va veni niciodată şi ceva ce nu am meritat niciodată să primesc.

Da.

Şi apoi ai plecat tu. Şi cînd ştiam că erau ultimele secunde în care te văd aşa cum eşti acum şi tu mă vezi aşa cum sunt acum, nu m-am putut controla. Da, în faţa ta nu m-am putut controla. Şi am început să plîng. Tu? "Termină".

Şi eu am terminat. Şi n-am mai plîns de atunci. Mi-a dispărut însă o parte din strălucirea pe care o aveam în ochi. Ştiu pentru că sunt obsedată de propria-mi imagine în oglindă.

Odată m-am privit timp de 2 ore. Exact cum m-am uitat azi cum ninge.

Şi totul se învîrte. Vreau ca totul să se oprească. Şi pentru ca totul să se oprească trebuie să găsesc un punct care stă pe loc şi să mă bazez pe el. Să-mi focusez privirea asupra lui şi totul se va opri, cel puţin aşa cred eu că funcţionează optica.

Dar nimeni nu stă pe loc. Toţi cei care mă puteau salva au plecat. Sunt prea departe ca să-mi dea speranţa de care am nevoie.

Şi tu... tu săruţi altă fiică pe frunte şi-i şopteşti noapte bună, şi rîzi de degetele ei de la picioare, şi faci feţe amuzante cînd ea plînge. Altcineva e "cea mai importantă pentru mine" a ta. Altcineva îţi sare-n braţe cînd te revede după mult timp. Eu? Eu pur şi simplu încerc zi de zi să te urăsc, şi nu pot.

Şi ea... ea ţine de mînă pe altcineva. Ea povesteşte altcuiva tot ce are mai greu şi mai trist pe suflet. Ea cumpără baloane amuzante pentru aniversarea altcuiva, ea zîmbeşte altcuiva. Ea iubeşte pe altcineva, şi poate acea/acel altcineva o iubeşte mai mult decît am putut eu vreodată.

Şi el? El e doar departe. E prea departe. Şi doare. El doarme lîngă altcineva. El cere ţigări de la altcineva. Poate el iubeşte pe altcineva?

Şi e prea mult, bine? E prea mult!! Şi e prea repede! Şi vreau să mă opresc, să opresc tot ce se întîmplă pentru că nu ştiu ce se întîmplă! Şi nu ştiu ce se întîmplă cu mine şi de ce se întîmplă cu mine!

Şi e prea mult! Şi de ce toată lumea continuă să mă părăsească?

E prea mult, prea mult, prea mult!!!!! Pot doar să implor.

Implor. Să vă opriţi. Pe cîteva minute.

Pentru că nu pot să vă urăsc, şi nu vreau să vă urăsc, şi cine sunt eu să vă urăsc?

Praf.